joi, 9 septembrie 2010

CAIN FUGARNICUL, IMAGINEA PĂCĂTOȘILOR ÎN INTERPRETAREA SF. SIMEON METAFRASTUL!

Cuvântul spus de Făcătorul, lui Cain, la arătare: ''Gemând şi tremurând vei rătăci pe pământ'', este un chip şi o icoană a tuturor păcătoşilor, întru ascuns. Căci neamul lui Adam căzând din poruncă şi făcându-se vinovat de păcate, e zbuciumat de gânduri nestatornicie şi e plin de frică şi de tulburare, însuşi vrăjmaşul învăluind tot sufletul care nu s-a născut din Dumnezeu, în pofte şi plăceri felurite şi învârtindu-l ca pe grâu cu o lopăţică. Dar şi Domnul însuşi îi arată pe cei ce ascultă de voile celui rău, ca păstrând chipul lui Cain. Căci mustrându-i pe aceia zice: ''Voi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru, omorâtorul de oameni. Căci acela de la început a fost omorâtor de oameni şi întru adevăr n-a stătut''.

CINE SUNT PROFEȚII?

Profeții lui Israel nu prezic viitorul, așa cum ar vrea să ne facă să credem accepțiunea finită a lexicului curent, dar posedă darul de a se afla la răscrucea drumului și al istoriei, tocmai în momentul în care Domnul vieții are ceva de comunicat oamenilor de bunăvoință. profeții au harul să surprindă semnele timpului pe calea mântuirii.

marți, 31 august 2010

AVARUL ȘI CERȘETORUL!

Era odată un sărac căruia îi era foame. În fiecare zi, la ora prânzului se oprea în fața unui restaurant de unde ieșea o frumoasă aromă de mâncăruri. Săracul cerșetor rămânea acolo, fără să privească înlăuntrul restaurantului, și se părea că suspina inhalând aromele primului fel și al fripturilor care erau servite în interior.
Proprietarul restaurantului, după câteva zile, plin de curiozitate, ieși afară și-l întrebă pe cerșetor de ce stătea acolo și suspina atât de des.
-Cerșetorul răspunse: domnule, eu sunt sărac și desigur, așa cum se poate vedea, chiar dacă aș dori să mănânc optimele mâncăruri pe care le pregătiți, nu aș avea cu ce să vă plătesc, deci mă opresc aici imaginând că eu mă aflu în localul dumneavoastră și însăși domnia voastră mă servește cu mâncărurile cele mai gustoase. Această imaginație a mea și aromele mâncărurilor dumneavoastră mă face să mă satur ca și cum aș fi mâncat cu adevărat fiind servit și onorat de dumneavoastră.
Proprietarul restaurantului intră în restaurant și începu să se gândească la ceea ce îi spusese cerșetorul. Dar pentru că el era un avar, începu să se gândească în sine: acest om se satură cu aromele mâncărurilor mele în timp ce-și imaginează că el îl servesc și îl onorez! Deci este ca și cum ar face consumație!
În ziua următoare cerșetorul se opri din nou în fața restaurantului și, cu ochii în pământ, inspira aromele mâncărurilor ce ieșeau pe fereastră.
Proprietarul ieși și îi spuse: auzi, acum mirosiți din nou aromele mâncărurilor pregătite de mine și vă imaginați și că eu vă servesc. Acum trebuie să plătiți!
Cerșetorul răspunse: domnule, nu am bani. Și apoi, dacă aș aveaș aș intra să iau prânzul.
-Proprietarul insista: trebuie să-mi plătiți aroma pe care o inspirați!
Cerșetorul repeta: domnule, eu nu am nimic, nu am banii.
Trecea pe acolo un milițian. Proprietarul îl chemă și-i spuse: stimate domnule milițian, acest om consumă și apoi nu-mi plătește. Milițianul îl arestă pe cerșetor, ducându-l la judecător, și acolo merse și proprietarul restaurantului.
Judecătorul, cu ton aspru și sever îi ceru proprietarului restaurantului să povestească care este problema.
-Proprietarul spuse: domnule judecător, acest om, de mai bine de o lună, la ora prânzului se oprește în fața restaurantului meu și se satură cu aromele care ies din bucătărie, în timp ce-și imaginează că eu îl servesc și-l onorez eu însumi. Trebuie să-mi plătească!
Judecătorul, cu ton aspru îl întrebă pe proprietar: cât vă datorează?.
-Proprietarul răspunse: s-a săturat destul timp de o lună, calculând zece lei pentru fiecare zi, îmi datorează treizeci de lei!
Judecătorul, adresăndu-se cerșetorului, care nu scosese nici un cuvânt, îl amenință: plătiți imediat datoria!
-Cerșetorul răspunse cu voce stinsă: domnule judecător, eu nu am nimic.
Judecătorul, cu voce aspră și severă îi spuse: nu aveți cu ce plăti? Vă voi da eu suma cerută de domnul proprietar.
Între timp avarului îi străluceau ochii de bucurie.
Judecătorul reluă vorba, adresându-se cerșetorului: aveți măcar o batistă?
-Da, răspunse cerșetorul.
Dați-mi-o, spuse serios judecătorul.
Judecătorul întinse batista pe masă, numără treizei și unu de monede, spunând că pune una ca bacșiș și legă bine batista cu câteva noduri.
Apoi judecătorul spuse cerșetorului: aș putea fi onorat să dau eu banii domnului proprietar?
-Cum doriți, răspunse cerșetorul.
Judecătorul spuse proprietarului: apropiați-vă!
Ochii avarului străluceau de fericire.
Mai aproape, spuse judecătorul, apropiați urechea!
Ajuns mai aproape și întinzând urechea , judecătorul începu să scuture batista, făcând să sune tare bănuții.
Apoi spuse proprietarului: acum puteți să vă îndepărtați, v-am plătit destul de bine!
Plătit? exclamă alb la față proprietarul.
Da, exclamă auster judecătorul! Acest om s-a săturat cu aroma mâncărurilor dumneavoastră, iar eu v-am plătit cu sunetul acestor bani! Acest om își imagina că dumneavoastră îl serveați, voi vă imaginați că veți pune mâinile pe banii lui! El suspina la gândul să fie servit de dumneavoastră, dumneavoastră ați suspinat atunci când v-ați apropiat de mine cu gândul să primiți banii!
Cu adevărat trebuie să spun că acest sărac a fost chiar generos cu dumneavoastră, dându-vă în afara prețului chiar și mirosul bacșișului!
Audiența s-a încheiat. Justiția s-a făcut!

POVESTIOARĂ: EȘTI CEEA CE GÂNDEȘTI!

«Cine sunt eu? întrebă într-o zi un tânăr pe un bătrân.

«Ești ceea ce gândești - răspunse bătrânul - și-ți explic cu ajutorul unei scurte istorioare.
Într-o zi, de pe zidurile cetății, spre apusul soarelui, se văzură pe linia orizontului două persoane care se îmbrățișau.
“Sunt un tată și o mamă, gândi o copilă inocentă.
“Sunt doi amanți” gândi un om cu inima rea.
“Sunt doi prieteni care se întâlnesc după  mulți ani, gândi un om singur.
“Sunt doi comercianți care au încheiat o afacere bună, gândi un om însetat după bani.
“Este un tată care-și îmbrățișează fiul care se întoarce din război, gândi o femeie cu sufletul gingaș.
“Este o fată care-și îmbrățișează tatăl care revine dintr-o călătorie, gândi un om îndurerat pentru moartea fiicei lui.
“Sunt doi îndrăgostiți”, gândi o fată care visa să fie iubită.
“Sunt doi oameni care luptă până la moarte”, gândi un asasin.
“Cine știe de ce se îmbrățișează”, gândi un om cu inima avară.

“Ce frumos este să vezi două persoane care se îmbrățișează”, gândi un om al lui Dumnezeu.

Orice gând – ajunse la concluzie bătrânul – îți arată ție însuți ceea ce ești. Cercetează frecvent gândurile tale: îți pot spune mult mai multe lucruri despre tine decât orice maestru».

AVVA BESSARION DESPRE PROVIDENȚĂ!

"Părintele Dula, discipolul părintelui Bessarion povestește:
Într-una din zile, în timp ce mă plimbam pe plaja mării, mi s-a făcut sete și i-am spus părintelui Bessarion: Părinte, mi-e sete foarte tare.
După ce s-a rugat, bătrânul mi-a spus: bea din apa mării. Apa s-a făcut dulce și am băut. Am pus și într-un vas, temând că îmi va fi din nou sete, dar bătrânul, văzând aceasta îmi spuse: de ce pui apă în vas?
Iartă-mă, îi spuse-i, nu aș vrea ca să-mi fie sete atunci când ne vom fi îndepărtat de aici.
Iar el spuse către mine: Dumnezeu este aici și peste tot."

SF. IOAN CASSIAN DESPRE ISPITA DIAVOLULUI!

"Povesti-i încă de un alt bătrân care trăia în deșert și-i ceruse lui Dumnezeu harul să nu adoarmă niciodată când se ținea un discurs spiritual; să adoarmă însă imediat dacă cineva ar fi bârfit sau ar fi rostit cuvinte urâte, pentru ca urechile sale să nu guste această otravă.
Spunea: diavolul este autorul cuvintelor urâte și dușman al tuturor învățăturilor spiritualee.
Și povestea acest exemplu: într-una din zile în care spuneam unor frați vorbe folositoare, aceștia au fost cuprinși de un somn atât de profund, încât nu putea mișca nici măcar pleoapele. Pentru a aărta acțiunea diavolului, începui să vorbesc de-a brambura lucruri prostești. La auzul acestora călugării s-au bucurat și s-au trezit imediat; eu, atunci le spuse-i, suspirând. Până când am vorbit despre lucruri cerești, voi toți aveați ochii îngreunați de somn. Dar imediat ce din gura mea au început să iasă vorbe prostești, v-ați trezit imediat și mă ascultați cu mult entuziasm.
De aceea, fraților, vă îndemn să recunoașteți acțiunea diavolului; vegheați asupra voastră înșivă și fiți atenți să nu adormiți atunci când spuneți sau auziți ceva spiritual."

Avva Cassian (Sf. Ioan Cassian).

luni, 30 august 2010

PAPA ÎNCURAJEAZĂ ALEGEREA UNUI SFÂNT!

27.08.2010, Castel Gandolfo (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea recomandă ca toţi să aibă o devoţiune către un anume sfânt – de exemplu, sfântul al cărui nume îl poartă fiecare – pentru că sfinţii pot să fie mijlocitori dar pot şi să constituie modele de imitat. Pontiful a reflectat asupra acestui lucru în cadrul audienţei generale dedicate, în ziua de miercuri, 25 august 2010, sfinţilor. Audienţa a avut loc la Castel Gandolfo, reşedinţa papală de vară, unde se află Sfântul Părinte până luna viitoare.
Papa a spus că este important “să avem ‘tovarăşi de călătorie’ pe drumul vieţii noastre creştine: mă gândesc la un îndrumător spiritual, un confesor, persoane cu care putem împărtăşi experienţa de credinţă, dar mă gândesc şi la Fecioara Maria şi la sfinţi”. “Fiecare”, a spus el, “trebuie să aibă un sfânt care îi este familiar, de care se simte aproape prin rugăciune şi mijlocire, dar pe care de asemenea să îl imite. Aşadar, doresc să vă invit să îi cunoaşteţi mai bine pe sfinţi, începând de la cei ale căror nume le purtaţi, citindu-le viaţa, scrierile. Puteţi fi siguri că ei vor deveni buni îndrumători pentru a-l iubi tot mai mult pe Domnul şi ajutoare valide pentru creşterea voastră umană şi creştină”.
Pontiful a vorbit despre propria lui apropiere faţă de Sfinţii Iosif şi Benedict, ale căror nume le poartă, dar a reflectat şi asupra unui sfânt care “a devenit un bun ‘tovarăş de călătorie’ în viaţa şi slujirea mea”: Sf. Augustin. Papa Benedict al XVI-lea a spus că învăţătura Sf. Augustin este deosebit de relevantă astăzi, deoarece “relativismul este, în mod paradoxal, ‘adevărul’ care trebuie să călăuzească gândurile, deciziile şi comportamentul”. Augustin a fost un mare căutător al adevărului, a arătat Papa – nu al ‘”pseudo-adevărurilor’ incapabile să ofere o pace durabilă a inimii, ci al acelui Adevăr care dă semnificaţie existenţei şi care este ‘lăcaşul’ în care inima găseşte linişte şi bucurie”.
“Sf. Augustin a înţeles că nu el a găsit Adevărul, ci Adevărul însuşi, care este Dumnezeu, l-a căutat şi l-a găsit pe el”, a reflectat Pontiful. Referindu-se la un pasaj din “Confesiunile” lui Augustin, în care sfântul este împreună cu mama lui şi amândoi “pentru un moment ating inima lui Dumnezeu în liniştea creaturilor”, Sfântul Părinte a spus: “creaturile trebuie să tacă pentru ca să fie o linişte în care Dumnezeu poate să vorbească. Acest lucru este adevărat şi în timpul nostru: uneori există un fel de teamă de tăcere, de reculegere, de a reflecta asupra propriilor fapte, asupra semnificaţiei profunde a propriei vieţi… Există teama de a căuta Adevărul, sau poate există teama că Adevărul ne va găsi pe noi, ne va prinde şi va schimba viaţa noastră, aşa cum s-a întâmplat cu Sf. Augustin”.
“Iubiţi fraţi şi surori”, a concluzionat Papa, “doresc să vă spun tuturor, şi celor care se află într-un moment dificil în drumul lor de credinţă, celor care nu participă mult la viaţa Bisericii, sau celor care trăiesc ‘ca şi când Dumnezeu nu ar exista’, să nu se teamă de Adevăr, nu îşi întrerupă drumul spre El, să nu înceteze niciodată să caute adevărul profund despre ei înşişi şi despre lucruri, cu ochii interiori ai inimii”. “Dumnezeu nu va înceta să ne dea Lumina pentru ca să putem vedea”, a spus el, “şi Ardoarea pentru ca să simţim inima care ne iubeşte şi care doreşte să fie iubită”.
Sursa: http://www.catholica.ro/

 
 

duminică, 29 august 2010

Despre akedia, nestatornicie, dezordine: Evagrie Ponticul și Diadoh al Foticei

Dar ce să zicem despre dracul care face sufletul nesimţit? Căci mă tem a şi scrie despre el. Când năvăleşte acela, iese sufletul din starea sa firească şi leapădă cuviinţa şi frica Domnului, iar păcatul nu-l mai socoteşte păcat, fărădelegea n-o mai socoteşte fărădelege şi la osânda şi la munca veşnică se gândeşte ca la nişte vorbe goale. De cutremurul purtător de foc el râde. Pe Dumnezeu, e drept, îl mărturiseşte, însă poruncile Lui nu le cinsteşte. De-i baţi în piept când se mişcă spre păcat, nu simte: de-i vorbeşti din Scripturi, e cu totul împietrit şi nu ascultă. Îi aminteşti de ocara oamenilor şi nu o ia în seamă. De oameni nu mai are ruşine, ca porcul care a închis ochii şi a spart gardul. Pe dracul acesta îl aduc gândurile învechite ale slavei deşarte. ''Şi dacă nu s-ar scurta zilele acelea, nimeni nu s-ar mai mântui''. De fapt dracul acesta este dintre cei ce atacă rar pe fraţi. Iar pricina este învederată. Căci nenorocirile altora, bolile celor dosădiţi, închisorile celor nefericiţi şi moartea năprasnică a unora, pun pe fugă acest drac, întrucât sufletul e străpuns puţin câte puţin şi e trezit la milă, fiind dezlegat de împietrirea venită de la demon. Desigur noi nu le avem pe acestea aproape de noi, dată fiind şi raritatea celor cuprinşi de neputinţe printre noi. De aceea Domnul alungând acest drac, porunceşte în Evanghelii să mergem la cei bolnavi şi să cercetăm pe cei din închisori, zicând: ''Bolnav am fost şi n-aţi venit la Mine''. În orice caz să se ştie: dacă cineva dintre monahi, fiind atacat de dracul acesta, n-a primit gând de curvie, sau nu şi-a părăsit chilia din nepăsare, unul ca acesta a primit din cer răbdarea şi neprihănirea şi fericit este pentru o nepătimire ca aceasta. Iar câţi s-au făgăduit să cinstească pe Dumnezeu locuind laolaltă cu lumea să se păzească de acest drac. Căci a zice sau a scrie mai multe despre el, mă ruşinez şi de oameni. (Evagrie Ponticul).

Când sufletul nostru începe să nu mai poftească lucrurile frumoase ale pământului, se furişează de cele mai multe ori în el un gând de trândăvie, care nu-i îngăduie să stea cu plăcere nici în slujba cuvântului şi nu-i lasă nici dorinţa hotărâtă după bunurile viitoare; ba îi înfăţişează şi viaţa aceasta trecătoare ca neavând nici un rost şi fiind cu totul incapabilă de vreo faptă vrednică de-a fi numită virtute; şi însăşi cunoştinţa o dispreţuieşte, ca pe una ce a fost dată şi altor mulţi oameni, sau ca pe una ce nu ne făgăduieşte nimic desăvârşit. De această patimă moleşitoare şi aducătoare de toropeală vom scăpa de ne vom ţine cu tărie cugetul nostru între hotare foarte înguste, căutând numai la pomenirea lui Dumnezeu. Căci numai întorcându-se astfel mintea la căldura ei, va putea să se izbăvească fără durere de acea împrăştiere nesocotită. (Diadoh al Foticei).

CONSTITUȚIA APOSTOLICĂ DIVINUS PERFECTIONIS MAGISTER

Ioan Paul al II-lea, Slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu


Ad perpetuam rei memoriam

Învățătorul divin și modelul de perfecțiune, Isus Cristos, care împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt este celebrat ca „Unicul Sfânt”, a iubit Biserica ca mireasă și s-a dat pe sine pentru dânsa, cu scopul de a o sfinți și a o prezenta ca glorioasă. De aceea, dăruind porunca tuturor ucenicilor săi pentru ca să imite perfecțiunea Tatălui, trimite în toți pe Duhul Sfânt, ca să-i miște interior să-l iubească pe Dumnezeu din toată inima și să se iubească reciproc, așa cum El i-a iubit. Cei care-l urmează pe Cristos – așa cum învață Conciliul al II-lea din Vatican – nu după operele lor, ci după planul și harul său chemați și în Isus Cristos îndreptățiți, în botezul credinței, au devenit cu adevărat fii ai lui Dumnezeu și părtași ai naturii divine și, deci, cu adevărat sfinți (Const. Dogm. Lumen Gentium, 40).
Dintre aceștia, în orice epocă, Dumnezeu alege mulți, pentru ca, urmând mai îndeaproape exemplul lui Cristos, prin vărsarea sângelui sau trăirea eroică a virtuților, să ofere o strălucită mărturie a Împărăției cerurilor.
Biserica, apoi, care încă de la începuturile religiei creștine a crezut totdeauna că apostolii și martirii în Cristos sunt uniți într-un mod mai strâns cu noi, i-a urmat cu venerație particulară împreună cu Fericita Fecioară Maria și Sfinții Îngeri, și a implorat cu pietate ajutorul mijlocirii lor. Acestora li s-au adăugat degrabă și alții, care mai îndeaproape imitaseră voința și sărăcia lui Cristos și, în sfârșit, alții care, exercitând în mod excepțional virtuțile și divinele carisme se impuneau devoțiunii și imitării credincioșilor.
În timp ce considerăm viața celor care l-au urmat în mod fidel pe Cristos, în mod nou suntem incitați să căutăm Cetatea viitoare, și cu totală siguranță învățăm calea prin care, între vicisitudinile lumii, putem să ajungem la perfecta unire cu Cristos, adică la sfințenie, după starea și condiția proprie fiecăruia. În realitate, având deasupra noastră o așa mare mulțime de martori, prin care Dumnezeu se face prezent nouă și ne vorbește, suntem atrași de o mare putere pentru ca să obținem Împărăția sa în ceruri (cf. Idem, n. 50).
Primind aceste semne și vocea Domnului cu cea mai mare reverență și docilitate, Scaunul Apostolic, datorită gravei misiuni încredințate lui, de a învăța, a sfinți și a conduce poporul lui Dumnezeu, din timpuri străvechi propune spre imitare, venerare și invocarea credincioșilor acei bărbați și acele femei care s-au distins prin strălucirea carității și a altor virtuți evanghelice și, făcute necesarele investigații, în actul solemn al canonizării declară că sunt sfinți sau sfinte.
Instruirea cauzelor de canonizare, încredințată de predecesorul nostru Sixt al V-lea Sacrei Congregații a Riturilor de el fondată (Const. Apost. Immensa Aeterni Dei, 22 ianuarie 1588. Cf. Bullarium Romanum, Ed. Taurinensis, t. VIII, pp. 985-999), de-a-lungul veacurilor a fost totdeauna îmbogățită cu noi norme, în special datorită operei papei Urban al VIII-lea (Scrisoarea Apostolică Caelestis Hierusalem cives, 5 iulie 1634; Urbani VIII P.O.M. Decreta servanda in beatificatione et canonizazione Sanctorum, 12 martie 1642), care, împreună cu experiența colecțiilor precedente, au fost mai târziu include de către Prospero Lambertini (mai târziu Benedict al XIV-lea) în opera De Servorum Dei beatificatione et de beatorum canonizatione, a cărei regulă a fost în vigoare circa două secole pe lângă Sacra Congregație a Riturilor. Norme asemănătoare, au fost în mod substanțial receptate în Codul de drept canonic publicat în anul 1917.
Deoarece în vremurile noastre progresul disciplinelor istorice a arătat necesitatea de a dota Congregația competentă cu un instrument de lucru mai actual, care să corespundă mai bine exigențelor criticii istorice, predecesorul nostru Pius al XII-lea, de fericită memorie, în ziua de 6 februarie 1930, cu Scrisoarea Apostolică Deja de o bună bucată de vreme, din motu propriu, a instituit pe lângă Sacra Congregație a Riturilor Secțiunea istorică, cu sarcina de a studia cauzele istorice (AAS 22 [1930] 87-88). Același pontif în ziua de 4 ianuarie 1939 a poruncit ca să se publice Normae servandae in construendis processibus ordinariis super causis historicis (AAS 31 [1939], cu care a făcut de fapt superflui procesul apostolic, astfel că de atunci pentru cauzele istorice a fost făcut un singur proces cu autoritate ordinară.
Iarăși, Papa Paul al VI-lea, prin Scrisoarea Apostolică motu proprio, Sanctitas clarior din 19 martie 1969 (AAS 61 [1969] 149-153), a stabilit ca și pentru procesele recente să se facă un singur proces cognițional, adică, pentru a aduna probele, pe care episcopul îl instruiește, cu autorizație totuși din partea Sfântului Scaun (Idem, nr. 3-4). Același pontif, prin Constituția Apostolică Sacra Rituum Congregatio (AAS 61 [1969] 297-305), datată 8 martie 1969, în locul Sacrei Congregații a Riturilor a constituit două noi dicasterii, unuia dintre acestea atribuindu-i sarcina de a reglementa cultul divin, celuilalt să trateze cauzele sfinților; tot cu această ocazie a schimbat destul de mult ordinea de lucru.
În sfârșit, după ultimele experiențe, ni s-a părut foarte potrivit să revizuim procedura instruirii cauzelor, și să reordonăm aceeași Congregație pentru Cauzele Sfinților, astfel ca să venim în întâmpinarea exigențelor cercetătorilor și dorințelor fraților noștri întru episcopat, care solicitaseră de mai multe ori simplificarea procedurii, observând totuși soliditatea cercetărilor într-un lucru atât de serios. Gândim încă, că, în lumina doctrinei asupra colegialității propuse de Conciliul al II-lea din Vatican, este foarte convenabil să asociem mai mult Episcopii Scaunului Apostolic în a trata despre Cauzele Sfinților.
Pentru viitor, deci, abrogate în această privință toate legile de orice fel, stabilim ca să se observe normele care urmează.

I

INVESTIGAȚII ÎNCREDINȚATE EPISCOPILOR
1) Episcopilor diecezani, Exarhilor și celor care sunt echiparați acestora de către drept, în cadrul propriei jurisdicții, atât din oficiu, cât și la instanța unui credincios sau a legitime asociații și a reprezentanților lor, le revine dreptul de a investiga asupra vieții, virtuții sau martiriului, asupra presupuselor miracole și, eventual, asupra cultului antic al unui slujitor al lui Dumnezeu, pentru care se cere canonizarea.

2) În aceste investigații Episcopul procedează ținând cont de Normele particulare care vor fi emanate de Sacra Congregație pentru Cauzele Sfinților, și cu următoarea ordine:

10 Să ceară de la postulatorul cauzei, legitim numit de către actor, o informație bine pregătită despre viața slujitorului lui Dumnezeu, și să fie informat de acesta în privința motivelor care par să favorizeze promovarea cauzei de canonizare.

20 Dacă slujitorul lui Dumnezeu a publicat scrieri de el redactate, Episcopul să se îngrijească ca cenzorii teologi să le examineze.

30 Dacă în aceste scrieri nu a fi nimic care să fie împotriva credinței sau a bunelor moravuri, Episcopul să dispună ca persoane potrivite să caute alte scrieri inedite (scrisori, jurnale, etc.), cât și toate celelalte documente care în vreun fel sunt legate de cauză, persoane care, după ce vor fi dus în mod fidel la bun sfârșit sarcina primită, să redacteze o relație privitoare la investigațiile efectuate.

40 Dacă în baza acestor rezultate Episcopul consideră în mod prudent că poate continua, să se îngrijească ca să fie examinate textele prezentate de către postulator, și alții pe care îi va chema din oficiu.

Dacă însă ar fi urgentă examinarea martorilor pentru ca să nu se piardă dovezile, să fie interogați aceiași, chiar dacă adunarea documentelor nu este completă.

50 Investigația asupra presupuselor miracole să se facă separat de cea asupra virtuților sau a martiriului.

60 Odată încheiate investigațiile, să se trimită în dublă copie la Sacra Congregație exemplarul autentic al tuturor actelor, împreună cu o copie a cărților slujitorului lui Dumnezeu examinate de către cenzorii teologi și părerea acestora.

Episcopul să mai adauge o declarație asupra observării decretelor papei Urban al VIII-lea despre absența cultului.

II

SACRA CONGREGAȚIE PENTRU CAUZELE SFINȚILOR
3) Sacrei Congregații pentru Cauzele Sfinților, care este condus de către Cardinalul prefect, ajutat de către Secretar, îi revine sarcina de a trata tot ceea ce aparține canonizării slujitorilor lui Dumnezeu, atât asistând Episcopii cu sfaturi și instrucțiuni pentru a instrui cauzele, cât și studiind profund cauzele, și, în sfârșit, în a emana votul.

Aceleiași Congregații îi revine sarcina de a decide asupra a tot ceea ce se referă la autenticitatea și păstrarea relicvelor.

4) Este oficiul Secretarului:

1) Să aibă grijă de relațiile cu persoanele externe, în special cu Episcopii care instruiesc cauzele.

2) Să participe la discuțiile asupra meritului cauzei, exprimând votul în Congregația părinților Cardinali și Episcopi.

3) Să redacteze relația asupra voturilor Cardinalilor și a Episcopilor, care vor fi înmânate Supremului Pontif.

5) În desfășurarea oficiului său Secretarul este ajutat de către Subsecretar, căruia îi revine sarcina, mai ales, să vadă dacă au fost respectate în instruirea cauzelor prescrierile legii, cât și de un număr potrivit de oficiali minori.
6) Pentru studiul cauzelor pe lângă Congregație există un colegiu de relatori, prezidat de către un relator general.

7) Fiecărui relator îi revine:

10 să cerceteze împreună cu colaboratorii externi cauzele încredințate lor și să pregătească pozițiile asupra virtuților și asupra martiriului;

20 să redacteze în scris clarificări istorice, dacă eventual sunt solicitate de către consultori;

30 să participe în calitate de experți la congresul teologilor, totuși fără drept de a vota.

8) Dintre relatori unul va fi delegat să organizeze pozițiile asupra miracolelor, care participă la consulta medicilor și la congresul teologilor.

9) Relatorul general, care prezidează reuniunea consultorilor istorici, este ajutat de câțiva ajutători de studiu.

10) Pe lângă Sacra Congregație există un unic promotor al credinței sau prelat teolog, căruia îi revine:

10 să prezideze congresul teologilor, în care își dă votul;

20 să pregătească relația despre același congres;

30 să participe în calitate de expert, totuși fără drept de vot, la congregația părinților Cardinali și Episcopi.

Pentru una sau cealaltă cauză, dacă va fi necesar, va putea fi numit de către Cardinalul Prefect un promotor al credinței ad casum.

11) Pentru a trata Cauzele Sfinților sunt la dispoziție consultori chemați din diferite regiuni, experți în materie istorică, alții în teologie, mai ales spirituală.

12) Pentru examinarea vindecărilor, care sunt propuse ca miracole, există pe lângă Sacra Congregație un colegiu de experți în știința medicală.
III

MODALITĂȚI DE A PROCEDA ÎN SACRA CONGREGAȚIE

13) Atunci când Episcopul va fi trimis la Roma actele și documentele privitoare la cauză, în Sacra Congregație pentru Cauzele Sfinților să se procedeze astfel:

10 Înainte de toate Subsecretarul să verifice dacă în investigațiile făcute de către Episcop a fost observat ceea ce a fost stabilit de către lege, și va comunica în congresul ordinar rezultatul examinării.

20 Dacă congresul va crede de cuviință că acea cauză a fost instruită după norma legii, va stabili căruia dintre relatori trebuie să-i fie încredințată; relatorul, apoi, împreună cu un colaborator extern, va pregăti poziția asupra virtuților sau asupra martiriului ținând cont de regulile criticii de observat în hagiografie.

30 În cauzele antice și în cele mai recente, atunci când după judecata relatorului general îl va cere caracterul lor particular, poziția publicată va fi supusă unei examinări din partea consultorilor în mod special experți în materie pentru ca aceștia să voteze asupra valorii sale științifice, cât și asupra suficienței sale cât privește argumentul despre care tratează.

În cazuri particulare Sacra Congregație poate să încredințeze poziția ca această să fie examinată și de alte persoane competente, ne incluse în lista consultorilor.

40 Poziția (împreună cu voturile în scris date de către consultori istorici, cât și cu noi clarificări din partea relatorului, dacă vor fi necesare va fi înmânată consultorilor teologi, care vor vota în meritul cauzei; acestora, împreună cu promotorul de credință le revine sarcina de a studia cauza astfel ca, înainte ca aceasta să meargă în discuție în congresul special, să fie examinate în mod profund problemele.

50 Voturile definitive a consultorilor teologi, împreună cu concluziile redactate de către promotorul de credință, vor fi supuse Cardinalilor și Episcopilor, care le vor judeca.

14) În privința presupuselor miracole Congregația le verifică cu metoda următoare:

10 Presupusele miracole asupra cărora de către relator pentru aceasta numit este pregătită o poziție, sunt evaluate în reuniunea experților (grup de medici dacă este vorba de vindecări), a căror voturi și concluzii sunt expuse într-o relație îngrijită.

20 Miracolele trebuie, deci, să fie discutate într-un congres special de teologi, și apoi într-o congregație de părinți Cardinali și Episcopi.

15) Sentințele părinților Cardinali și a Episcopilor sunt încredințate Supremului Pontif, căruia numai îi revine dreptul de a decreta cultul public ecleziastic de dar slujitorilor lui Dumnezeu.

16) În fiecare de cauză de canonizare în parte, a cărei judecată încă se află pe lângă Sacra Congregație, aceeași Sacră Congregație, printr-un decret special stabilește modalitatea de a proceda înainte, observând totuși intenția acestei noi legi.

17) Tot ceea ce am stabilit prin această constituție a noastră începe să aibă vigoare din această zi.

Aceste statute și prescripții ale noastre vrem ca în viitor să fie și vor fi ferme și eficace, abrogate, atât cât este necesar, constituțiuni și ordini apostolice emanate de către predecesorii noștri, și toate celelalte prescripții, chiar demne de specială mențiune și derogare.
Dat la Roma, lângă Sf. Petru, în ziua de 25 ianuarie a anului 1983, al cincilea al pontificatului nostru.
Ioan Paul al II-lea, Papă.

Traducere de Pr. Dr. Damian Gheorghe Pătrașcu