Căile mele nu sunt căile voastre...

Când eram mic, mama mea obișnuia să coase mult. Eu mă

așezam lângă ea și o întrebam ce făcea. Ea îmi spunea că broda. Mă uitam la munca mamei mele de jos, pentru că eram foarte mic de statură, și deseori, privind pânza, îi spuneam că ceea ce făcea era foarte urât și nu avea nici un sens.

Ea îmi zâmbea, privea în jos și îmi spunea cu bunătate: „Fiule, mergi afară și joacă-te, și când voi termina de brodat te voi chema, te voi pune pe genunchii mei și te voi lăsa să privești ceea ce am făcut din poziția mea”.

Mă întrebam de ce folosea fire de culoare închisă și de ce totul m-i se părea atât de confuz din locul în care stăteam eu. După câteva ceasuri, auzeam vocea mamei care mă striga și-mi spunea: „Fiul meu, vino aici și așează-te pe genunchii mei!”

Alergam imediat și, așezându-mă pe genunchii mamei, mă minunam și mă emoționam văzând frumoasele floricele sau splendidul apus al soarelui brodat pe pânză. Nu-mi venea să cred; de jos totul era numai o confuzie de culori.

Atunci mama mea îmi spunea: „Fiul meu, de jos totul era o confuzie și dezordonat, dar tu nu-ți dădeai seama că deasupra exista un proiect. Exista un desen, iar eu brodam după acel desen. Acum privește din poziția mea și vei vedea ce am făcut”.

De multe ori în decursul anilor priveam cerul și spuneam: „Tată, ce vrei să faci?”

Iar El răspundea: „Brodez viața ta!”

Eu replicam: „Dar totul este o confuzie, totul este o dezordine. Firele par atât de închise; de ce nu sunt mai luminoase?”

Iar Dumnezeu îmi spunea: „Fiule, ocupă-te de munca ta… iar eu fac munca mea. Într-o zi te voi duce în cer, te voi pune pe genunchii mei și vei vedea proiectul din poziția mea… Atunci vei înțelege…!!!”

În zilele în care ți se pare că nici măcar Dumnezeu nu-și amintește de tine, în loc să te agiți, repetă cu încredere: „Doamne, mă încred în Tine!”