De ce se vorbește de „mișcare” ecumenică?
Inițiativele ecumenice întreprinse de creștini nu sunt ceva static, dar constituie o realitate foarte dinamică. Scopul acestora nu constă în a elimina rănile trecutului și în a rămâne fermi, ci în a tinde cu mult curaj înainte, în ciuda tuturor dificultăților. Intelectualii angajați în mișcarea ecumenică nu se limitează la o reflecție pur intelectuală, așa cum se întâmpla în trecut, dar se dedică să caute și să indice noi căi pentru un viitor în care creștinii să poată regăsi unitatea pierdută. Deci, mișcarea ecumenică seamănă cu o cale spirituală care îl apropie pe Dumnezeu de om și pe om de Dumnezeu. Ecumenismul se realizează în maxim grad în Isus Cristos care, în misterul Întrupării a reunit în sine două realități îndepărtate una de alta și s-a definit ca fiind „Calea, Adevărul și Viața” (In 14, 6).
Deci, originea și inițiatorul acestei căi spre unitate este Dumnezeu. Decretul conciliar vorbește în termenii următori:
Dar stăpânul veacurilor, care îşi urmăreşte cu înţelepciune şi răbdare planul harului său faţă de noi, păcătoşii, în vremurile de pe urmă a început să reverse mai îmbelşugat asupra creştinilor despărţiţi între ei părerea de rău lăuntrică şi dorinţa de unire. Nenumăraţi oameni au fost pretutindeni îndemnaţi de acest har şi, sub acţiunea Duhului Sfânt, a apărut şi între fraţii noştri despărţiţi o mişcare din zi în zi mai largă pentru restabilirea unităţii tuturor creştinilor. La această mişcare pentru unitate, numită ecumenică, participă aceia care îl invocă pe Dumnezeu întreit şi îl mărturisesc pe Isus – Domn şi Mântuitor: şi nu e vorba numai de persoane izolate, ci şi adunate în comunităţi în care li se vesteşte evanghelia şi pe care le numesc, fiecare dintre ei, Biserica sa şi a lui Dumnezeu. Însă aproape toţi, deşi în mod diferit, aspiră la Biserica lui Dumnezeu una şi vizibilă – care să fie cu adevărat universală şi trimisă către lumea întreagă pentru ca lumea să se întoarcă la evanghelie şi, astfel, să fie mântuită spre slava lui Dumnezeu (UR, 1).
Dorința credincioșilor pentru unitatea vizibilă este de stimul să se întreprindă inițiative concrete care să poată reface unitatea pierdută. Aceste inițiative sunt îndreptate și spre schimbarea unor expresii, opinii și acțiuni care, în lumina dreptății și a adevărului nu corespund stării de fapt, și cu aceasta fac mai dificilă sau chiar împiedică construirea unității vizibile dintre creștini. Din acest motiv, toți credincioșii, fără nici o excepție, au datoria să facă eforturi intense pentru a repara daunele provocate, spirituale sau materiale, și să-i ceară lui Dumnezeu revenirea unității. Această datorie, deși revine fiecărui credincios, privește mai ales persoanele dotate cu o adecvată instruire, care sunt ținute să clarifice controversele cu caracter istoric și teologic, și să aprofundeze cunoașterea propriei comunități. Aceasta se poate realiza mai bine parcurgând drumul unui dialog plin de iubire și de respect.
Elementul care conferă dinamism mișcării ecumenice este rugăciunea. Fără ea, nici o inițiativă, nici cea mai simplă, nu ar putea să se pună în mișcare sau să ajungă la obiectivul stabilit. În rugăciunea sinceră, credincioșii cunosc dorința lui Dumnezeu pentru unitatea Bisericii, în ea recunosc propriile slăbiciuni și din ea obțin puterea necesară pentru a întreprinde drumul, să înceapă procesul de convertire și să persevereze în acesta.
Mișcarea nu se îndreaptă numai spre exterior, adică față de credincioșii altor Biserici sau comunități creștine. Ea privește și, ba chiar în primul rând, pe înșiși credincioși și comunitățile lor ecleziale. În acest fel, catolicii trebuie „ei înșiși, cu sinceritate și sârguință, să i-a în considerație ceea ce trebuie reînnoit și făcut în înseși familia catolică, pentru ca viața să dea o mărturie mai fidelă și mai clară despre doctrina și instituțiile transmise de Cristos prin apostoli” (UR, 4).
Deci, ecumenismul este o mișcare care amintește, în structura ei internă, valurile unui fluviu, care adună și tărăsc tot ceea ce întâlnesc pe propriul drum spre marea unității, spre aceea communio pe care Isus Cristos a dorit-o cu înflăcărare. Acest dinamism face ca și termenul „ecumenism” să nu se lase exprimat foarte ușor, printr-o definiție sau o descriere statică, pentru că caracterul lui este creativ, puternic orientat spre un viitor în evoluție continuă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial