Din Prima învăţătură a sfântului Vincenţiu din Insulele Lerine, preot (cap. 23: PL 50, 667-668)

Dezvoltarea învăţăturii creştine

 

Poate cineva ar putea să se întrebe: oare nu va exista niciodată un progres al religiei în Biserica lui Cristos? Desigur că va exista, şi încă un progres foarte mare. Cine poate fi aşa de duşmănos faţă de oameni şi ostil faţă de Dumnezeu, încât să vrea să împiedice progresul? Totuşi, trebuie să fim atenţi că este vorba de un adevărat progres al credinţei, şi nu de o schimbare. Adevăratul progres are loc prin intermediul dezvoltării interne. Însă este schimbare atunci când o învăţătură se transformă în alta.

Aşadar, este necesar ca, o dată cu trecerea timpurilor, să crească şi să progreseze cât mai mult posibil înţelegerea, ştiinţa şi înţelepciunea, atât ale fiecăruia, cât şi ale tuturor, atât ale unui singur om, cât şi ale întregii Biserici. Însă trebuie să rămână mereu aceleaşi genul învăţăturii, învăţătura însăşi, semnificaţia sa şi conţinutul său. Religia sufletelor urmează aceeaşi lege care reglementează viaţa trupurilor. Acestea, deşi cresc şi se dezvoltă cu trecerea anilor, rămân aceleaşi de mai înainte. Desigur că este diferenţă între floarea tinereţii şi secerişul bătrâneţii, dar sunt aceiaşi adolescenţi de altădată cei care devin bătrâni. Deci se schimbă vârsta şi starea, dar rămâne mereu acelaşi individ. Natura rămâne unică şi identică, persoana rămâne unică şi identică.

Mădularele sugarului sunt mici, iar cele ale tânărului sunt mai mari. Însă sunt aceleaşi. Mădularele omului adult nu mai au proporţiile mădularelor copilului. Cu toate acestea, cele care există la vârsta matură existau deja, aşa cum ştiu toţi, în embrion, aşa încât, în ce priveşte părţile trupului, nu se găseşte nimic nou în adulţi care să nu fi fost deja prezent în copii, chiar în starea embrionară.

Nu este nici o îndoială în acest sens. Aceasta este legea adevărată şi autentică a progresului organic. Aceasta este ordinea minunată stabilită de natură pentru orice creştere. La vârsta matură se întinde şi se dezvoltă în forme tot mai ample tot ceea ce înţelepciunea creatorului a format anterior în trupuşorul celui mic.

Dacă, o dată cu trecerea timpului, specia umană s-ar schimba în aşa fel încât să aibă o structură diferită sau s-ar îmbogăţi cu vreun mădular deosebit de cele obişnuite de înainte, sau ar pierde vreunul, ar rezulta că întreg organismul ar fi profund alterat sau diminuat. În orice caz, nu ar mai fi acelaşi. Şi dogma religiei creştine trebuie să urmeze aceste legi. Progresează, consolidându-se o dată cu trecerea anilor, dezvoltându-se împreună cu timpul, aprofundându-se împreună cu vârsta. Însă este necesar să rămână mereu absolut intactă şi nealterată.

Înaintaşii noştri au semănat deja din primele timpuri, în câmpul Bisericii, sămânţa credinţei. Ar fi absurd şi incredibil ca noi, fiii lor, în locul adevărului genuin al grâului, să culegem rodul înşelăciunii, adică al greşelii neghinei. Dimpotrivă, este drept şi total logic să se excludă orice contradicţie între înainte şi după. Noi secerăm acelaşi grâu al adevărului, care a fost semănat şi care a crescut până la maturizare. Aşadar, deoarece există ceva din primul semănat care mai poate să se dezvolte o dată cu trecerea timpului, şi astăzi poate să fie obiect al cultivării fericite şi rodnice.