O frumoasă istorioară ne spune că, într-o zi, Isus şi Satana au
avut o conversaţie. Isus l-a întrebat pe Satana:
- Ce faci cu oamenii din lume?
Satana a răspuns:
- Îi pun să mă distreze: îi învăţ cum să detoneze bombe, cum să
ucidă, cum să folosească arme, cum să se urască unii pe alţii, cum să abuzeze de
cei slabi şi mici, le arăt tinerilor cum să consume droguri, cum să bea, cum să
mintă şi să facă tot ce este interzis... Mă distrez foarte bine!
Isus a întrebat:
- Şi după toate acestea, ce ai de gând să faci cu ei?
- După toate acestea am de gând să-i distrug pe toţi!
Isus îl întrebă iar pe Satana:
- Ce vrei in schimbul lor?
Satana a răspuns:
- De ce vrei să-i iubeşti pe oamenii aceştia? Ei sunt
trădători, mincinoşi, falsificatori, egoişti şi lacomi! Ei nu te vor iubi
niciodată cu adevărat, te vor huli, te vor scuipa în faţă, te vor dispreţui si
nu te vor lua in serios!
- Ce vrei în schimbul lor, îl întrebă din nou Isus pe Satana?
- Vreau lacrimile şi sângele tău, a răspuns sec Satana!
- Foarte bine, a răspuns Isus, vei avea lacrimile şi sângele
meu pentru răscumpărarea lor.
Şi Isus a plătit preţul libertăţii noastre! Şi tocmai asta
vedem şi noi astăzi, acum când celebrăm răstignirea şi moartea lui Isus.
Sfântul Ieronim, gândindu-se odată la jertfa lui Cristos de pe
cruce, a izbucnit în aceste cuvinte: "Doamne, cu ce voi răsplăti eu dovezile
iubirii tale? Aş vrea să-ţi dau ceva ce-mi aparţine, ca să-ţi dovedesc că te
iubesc!" Şi Isus i-a răspuns: "Ieronime, dă-mi păcatele tale să le spăl în
sângele meu vărsat pe cruce pentru toţi oamenii!" Acelaşi lucru ne cere azi
Isus: păcatele; el vrea să ni le spele în sângele său.
Evanghelia de astăzi ne spune că, atunci când Isus a luat
oţetul, a zis: "S-a sfârşit! Şi plecându-şi capul, şi-a dat duhul" (In
19, 30).
Cercetând dicţionarul biblic, vedem că aceste cuvinte: "s-a
isprăvit" provin din cuvântul grecesc teleo, care arată că un slujitor
şi-a terminat total lucrarea pe care i-a încredinţat-o stăpânul său. Totodată
găsim o altă explicaţie: că cineva a plătit integral o datorie apăsătoare.
Să ne imaginăm că admirăm faimoasa pictură a unui mare artist.
Ne-ar trece prin minte să-i adăugăm câteva îmbunătăţiri? Bineînţeles că nu.
În acelaşi fel, trebuie să privim lucrarea lui Isus de pe
cruce. El a strigat "s-a isprăvit!". Nu poţi termina o lucrare deja terminată.
Nu mi poţi achita o datorie care deja a fost achitată.
Când Isus s-a dat pe sine însuşi pe cruce, el a plătit pe
deplin datoria noastră. A terminat pe deplin lucrarea mântuirii noastre.
Prima lectură ne spune: "Prin rănile lui am fost vindecaţi!"
(Is 53:5). Isaia spune ca şi textul evanghelic: lucrarea mântuirii este
terminată, victoria este câştigată.
Lectura a doua de astăzi ne spune că totul a fost posibil
datorită lui Isus Cristos: "Căci noi n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă
de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi
noi, dar fără păcat" (Evr 4,15).
Fiecare mădular al trupului său, Isus l-a dat ca să sufere
pentru noi: capul pentru spini, faţa pentru scuipat, gura pentru fiere şi oţet,
urechile pentru ocări şi hule, spatele pentru biciuire, mâinile şi picioarele
pentru cuie, coasta pentru suliţă, întreg trupul pentru cruce şi mormânt.
Poate ne confruntăm cu situaţii care ne copleşesc. Dar în toate
problemele noastre, să nu uităm cuvintele din lecturile sfinte ale Vinerii Mari:
totul s-a sfârşit. Totul a fost plătit integral. Totul a fost iertat. Totul a
fost vindecat. Totul a fost întărit. Nu vei fi eliberat, ci ai fost deja
eliberat. Nu vei fi vindecat, ci ai fost deja vindecat. Dumnezeu ne-a vindecat
cu mai bine de 2.000 de ani în urmă, pe cruce. Să ne trăim viaţa în comuniune cu
cel răstignit.
Aceasta este o vestea bună pentru toţi: Dumnezeu ne iubeşte!
Dumnezeu ne caută! Dumnezeu ni l-a dat şi l-a jertfit pe Fiul său, Isus Cristos,
pentru noi! "Nu este dragoste mai mare ca cineva să-şi dea viaţa pentru
prietenii săi. Voi sunteţi prietenii mei" (In 15,13-14).
Şi putem continua: Pe Isus, Fiul prea iubit al Tatălui, pe Isus
cel drept care n-a călcat nici o poruncă, pe Isus care n-a făcut nici un păcat,
pe acest Isus, Dumnezeu l-a judecat în locul nostru. Pedeapsa care ni se cuvenea
nouă, Dumnezeu a aruncat-o asupra lui (cf. Is 53,4-6). Pe acest Isus,
Dumnezeu Tatăl l-a răstignit din dragoste pentru noi, Iar Isus, s-a lăsat
răstignit pe crucea de pe Golgota, plătind astfel datoria noastră lăsată de
păcate.
Fiecare dintre noi este din naştere un prizonier al păcatului.
Creştinule, te-a apăsat şi pe tine vreodată această robie? Atunci fă şi tu ca
Ieronim sau mai bine ca tânărul despre care vorbeşte evanghelia şi care spune:
"Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: «Tată, am păcătuit
împotriva cerului şi împotriva ta...»" (Lc 15,18). Însă el nu numai că a
spus aceasta, ci a şi făcut-o în realitate. El s-a sculat şi a plecat spre casă.
Probabil că pe drum era tot aşa de neliniştit, plin de îndoieli ca şi acel tânăr
din tren, care întorcându-se din puşcărie, unde a stat pentru nişte fapte prin
care şi-a dezonorat tatăl şi familia, se întreba dacă tatăl îl va mai primi
acasă. Ştergarul alb din copacul de la poartă, avea sa fie semnul iertării şi al
împăcării cu tatăl şi familia. Şi a văzut nu un ştergar, ci mai multe. Însă,
spre deosebire de acela care văzuse copacul acoperit cu ştergare albe, acestuia
îi ieşi însuşi tatăl în întâmpinare. Citind cuvântul lui Dumnezeu observăm:
"Când era încă departe tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat
de-a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult" (Lc 15,20).
Deci, să ne întoarcem acasă din toate locurile şi închisorile
pe unde ne-a dus diavolul, căci Isus a ars în locul nostru, pentru că Tatăl
Ceresc ne aşteaptă şi ne întâmpină cu braţele iubirii deschise.
Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm! Căci prin
sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!
Autor. Pr. Ioan Lungu
Sursa: www.ercis.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial