„Astăzi, pământul şi marea şi-au împărţit bucuria lumii“

Prezentul continuu în teologia siriană

Sărbătoarea Botezului Domnului este un bun prilej de a ne aminti că există un timp al mântuirii. Una dintre rugăciunile de la Sfinţirea cea Mare a Apei, alcătuire a Sfântului Sofronie al Ierusalimului, repetă adverbul "astăzi" de nu mai puţin de 25 de ori. În rugăciune, sfântul plasează "astăzi" evenimente de acum 2.000 de ani şi ne invită să fim părtaşi la ele. Născut la Damasc în anul 550, Sfântul Sofronie (†638) se înscrie, alături de Sfântul Efrem Sirul (†373) şi Sfântul Ioan Gură de Aur (†379), în rândul dascălilor sirieni care teologhisesc despre adevăratul timp, cel al mântuirii.

Cronicarul Miron Costin se pleca în faţa trecerii implacabile a timpului, după mulţimea de evenimente istorice aşternute în Letopiseţul Ţării Moldovei, exclamând: "Nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremi". Doar omul duhovnicesc precupeţeşte timpul istoriei văzute pentru a-şi arvuni timpul veşnic al istoriei mântuirii, încercând să preguste ceva din Împărăţia lui Dumnezeu încă din această viaţă. În termeni teologici, această pregustare face parte din "eshatologia prezenteistă": "Împlinirea parţială de acum reaprinde şi ţine trează dorinţa mereu reînnoită după o împlinire mult mai profundă şi mai desăvârşită" (Karl Christian Felmy).

Cu toate că nu există în gramatica limbii române ca timp al acţiunilor, prezentul continuu redă poate cel mai fidel relaţia omului cu Creatorul său. Din întreaga teologie, ortodoxia siriană îndrăzneşte să se ridice deasupra timpului, aşezându-l la locul său de creaţie a lui Dumnezeu. Eliberată de chingile conceptelor, teologia siriană cântă tainele în cheie biblică, fără a le îngrădi în definiţii.

"Astăzi, întunericul lumii se risipeşte cu arătarea Dumnezeului nostru"

Una dintre stihirile ce se cântă înainte de Sfinţirea cea Mare a Apei, compusă de Sfântul Sofronie al Ierusalimului, arată că "astăzi firea apelor se sfinţeşte şi se desparte Iordanul şi îşi opreşte curgerea apelor sale, văzând pe Stăpânul botezându-Se". În continuare, în marea rugăciune de Sfinţire a Apei, alcătuită tot de Sfântul Sofronie, adverbul de timp "astăzi" se repetă de 25 de ori: "Că astăzi ne-a sosit nouă tuturor vreme de praznic şi ceata Sfinţilor cu noi se adună. Şi îngerii cu oamenii împreună prăznuiesc. Astăzi darul Sfântului Duh în chip de porumbel peste ape a coborât. Astăzi, Soarele cel neapus a răsărit, şi lumea cu lumina Domnului se luminează. Astăzi luna cu raze luminoase luminează pământul. Astăzi, stelele cele luminoase, cu lumina strălucirii, lumea înfrumuseţează. Astăzi norii rourează din cer omenirii ploaia dreptăţii. Astăzi, Cel nefăcut, de voia Sa, este atins cu mâna de către făptura Sa. Astăzi, Proorocul şi Înaintemergătorul se apropie de Stăpânul, şi cu frică stă înaintea Lui, văzând pogorârea lui Dumnezeu la noi. Astăzi, apele Iordanului se prefac în vindecări, cu venirea Domnului. Astăzi, toată făptura se adapă cu curgeri tainice. Astăzi, păcatele oamenilor se curăţesc cu apele Iordanului. Astăzi, raiul s-a deschis oamenilor şi Soarele dreptăţii ne luminează nouă. Astăzi, apa cea amară, care era în vremea lui Moise, se preface în dulceaţă poporului cu venirea Domnului. Astăzi, ne-am izbăvit de plânsul cel vechi şi ca un Israel nou ne-am mântuit. Astăzi, ne-am izbăvit de întuneric şi cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu ne-am luminat. Astăzi, întunericul lumii se risipeşte cu arătarea Dumnezeului nostru. Astăzi, toată făptura se luminează de sus ca o făclie. Astăzi, înşelăciunea se surpă şi cale de mântuire ne lucrează nouă venirea Stăpânului. Astăzi, cele de sus cu cele de jos împreună prăznuiesc, şi cele de jos cu cele de sus împreună vorbesc. Astăzi, adunarea cea sfinţită şi mult vestită a ortodocşilor se bucură. Astăzi, Stăpânul la Botez merge ca să ridice firea omenească la înălţime. Astăzi, Cel neplecat Se pleacă robului Său, ca să ne slobozească pe noi din robie. Astăzi, Împărăţia cerurilor am dobândit, iar Împărăţia Domnului nu are sfârşit. Astăzi, pământul şi marea şi-au împărţit bucuria lumii, iar lumea s-a umplut de veselie".

Eternul "astăzi" în imnele Sfântului Efrem Sirul

O teologie a timpului la Sfântul Efrem Sirul putem observa în imnele alcătuite pentru cinstirea Naşterii şi Botezului Domnului, întrucât în secolul al IV-lea cele două praznice erau sărbătorite în aceeaşi zi. Pr. conf. dr. Daniel Benga arată laitmotivul adverbului "astăzi" în Imnul I la Naşterea Domnului: "Sfântul Efrem distinge în imnele sale între timpul istoric şi timpul sacru al istoriei mântuirii. Timpul obişnuit este linear şi fiecare punct al său are un înainte şi un după. Timpul sacru nu are însă înainte şi după, ci doar eternul acum, exprimat de imnologul din Edessa prin cuvântul astăzi, care revine obsedant în majoritatea versurilor imnului întâi la Naşterea Domnului. Un loc paralel este până azi marea rugăciune de Sfinţire a apelor de la Bobotează unde cuvântul astăzi apare de 25 de ori". În acest imn, întreaga trecere a timpului se dizolvă. Nu doar credincioşii ce trăiesc după câteva sute sau mii de ani sunt chemaţi să ia parte "astăzi" la o zi petrecută în trecut, devenind contemporani cu cei din Vechiul Testament, ci şi drepţii Vechiului Testament devansează timpul pentru a-L vedea pe Hristos, pe Care L-au aşteptat: "Astăzi Fecioara a născut pe Imanuel (Is 7, 14) la Betleem; cuvântul pe care l-a rostit Isaia s-a împlinit astăzi. (...) Pentru că Împăratul era ascuns în Iuda, Tamar L-a furat din coapsele lui şFc 38, 12ţ; astăzi a răsărit strălucirea frumuseţii iubită de ea în ascuns. Astăzi s-a culcat Rut cu Booz (Rut 3, 7), fiindcă a văzut ascuns întru el leacul vieţii; astăzi s-a împlinit dorirea ei, căci din sămânţa ei a răsărit Cel ce dă viaţă tuturor".

"În anamneza euharistică se şterg graniţele din trecut, prezent şi viitor"

În Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, o rugăciune rostită de preot în timpul anaforalei liturgice, înainte de epicleză, transcende orice regulă a succesiunii timpului. Înainte de a rosti cu voce tare cuvintele "Ale Tale dintru ale Tale, Ţie aducem de toate şi pentru toate", preotul citeşte în taină următoarea rugăciune: "Aducându-ne aminte, aşadar, de această poruncă mântuitoare şi de toate cele ce s-au făcut pentru noi: de cruce, de groapă, de învierea cea de a treia zi, de înălţarea la ceruri, de şederea cea de-a dreapta, şi de cea de a doua şi slăvită iarăşi venire". Prin amintirea celei de-a doua veniri a Mântuitorului, "Biserica îşi aduce aminte de viitor ca de un eveniment din trecut", remarcă pr. conf. dr. Daniel Benga, adăugând cuvintele arhimandritului Ciprian Kern: "În anamneza euharistică se şterg graniţele din trecut, prezent şi viitor".

O adevărată piatră de încercare pentru orice analiză gramaticală este, însă, un verset din Evanghelia după Ioan (5, 24): "Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă". Verbe atribuite aceleiaşi persoane la timpurile prezent, viitor şi trecut se împletesc armonios în aceeaşi frază. Circumscris vremii în care trăieşte, omul este chemat să trăiască tensiunea dintre "deja" şi "nu încă", folosind timpul acestei vieţi ca mijloc spre atingerea scopului final: dobândirea mântuirii.

Autor: A. Briciu

Sursa: www.ziarullumina.ro