Opiniile gnostice eronate despre căsătorie: antice sau încă actuale?

Excesele gnostice din primele secole cu privire la atitudinea faţă de căsătorie şi în special sexualitatea maritală au fost întotdeauna criticate de scrierile Părinţilor din perioada respectivă. Cu toate acestea, există până în prezent anumite persoane care încă mai păstrează unele opinii gnostice şi care consideră că acestea reprezintă de fapt poziţia oficială a Bisericii.

În cele ce urmează vom discuta care erau părerile gnostice eronate legate de Taina Cununiei şi de sexualitatea maritală şi cum sunt ele contracarate de Biserica Ortodoxă.

Cele două extreme majore

Gnosticismul nu a reprezentat niciodată o erezie unitară, ideile eronate pe care le-a prezentat fiind destul de numeroase şi adaptate în funcţie de regiunea şi grupul care le promova. În general însă, gnosticii aveau o părere nefavorabilă faţă de trup. Ei considerau că întreaga lume materială fusese creată de un demiurg rău şi că materia în sine este rea şi condamnabilă. Trupul uman, aşadar, aparţinea unei lumi rele şi ţinea încătuşat în sine sufletul. Pe de altă parte, gnosticii credeau că sufletul uman reprezintă o părticică din divinitate, care trebuie să se întoarcă la natura sa iniţială. Pentru a reuşi însă acest lucru, sufletul uman avea nevoie să se elibereze într-o formă sau alta de trupul rebel, plin de pofte şi de nevoi. Una dintre nevoile considerate ca fiind înrobitoare şi pur fizică era, din punct de vedere gnostic, cea sexuală. Sexualitatea a fost privită în două moduri de grupările gnostice. Pe de o parte, unii gnostici au condamnat sexualitatea şi au considerat că orice act de acest gen este nepermis deoarece nu face nimic altceva decât să ţină sufletul în continuare ca prizonier al trupului. Ei făceau apel în special la anumite texte din epistolele pauline (în special Epistola către Romani), dar evitau afirmaţiile Sfântului Apostol Pavel cu privire la importanţa căsătoriei (vezi spre exemplu 1 Corinteni 7, Efeseni 5). Pe de altă parte, alţi gnostici, păstrând aceeaşi opinie legată de materialitatea rea a trupului, au ajuns la concluzia că avem nevoie de o sexualitate fără limite pentru a ne desprinde de lumea materială. Probabil că extazul obţinut în urma actului sexual era privit drept o modalitate de contact cu divinitatea, prin o uitare, fie şi pentru câteva secunde, a existenţei trupeşti. Desigur, căsătoria a fost privită drept ceva inutil şi periculos de ambele grupări. Primii o respingeau pentru că nu mai vedeau niciun rost al căsătoriei în afara naşterii de copii, interzisă de ei de la bun început, iar ceilalţi erau ferm convinşi că un singur partener nu este suficient şi încurajau adesea poligamia (pentru mai multe detalii cu privire la gnosticism vezi studiul lui Antti Marjanen, "Gnosticism", în: Susan Ashbrook Harvey and David G. Hunter (eds.), The Oxford Handbook of Early Christian Studies, Oxford University Press, Oxford, 2008, pp. 203-221).

Argumentele grupării care susţinea ascetismul sever

Gnosticii de acest gen susţineau trei argumente principale în favoarea respingerii sexualităţii maritale şi a căsătoriei în general (prezentate într-o formă succintă de Eric Fuchs, "Sexual Desire and Love. Origins and History of the Christian Ethic of Sexuality and Marriage", James Clarke & Co., Cambridge, 1979, p. 90). Primul dintre acestea constă în faptul că sexualitatea reprezintă o necurăţie în sine, care ne împiedică să ajungem la o viaţă spirituală desăvârşită. Viaţa spirituală putea fi întreţinută doar prin castitate şi evitarea oricărui prilej care putea să conducă la stabilirea unei căsătorii sau întreţinerea de relaţii sexuale. Spre deosebire de această idee, Biserica nu a considerat nici un moment sexualitatea drept un domeniu al necurăţiei, care împiedică accesul la o viaţa duhovnicească. Sexualitatea, atât timp cât este împlinită în cadrul binecuvântat al căsătoriei şi păstrează limitele normale, fără a trece graniţa spre perversiuni, poligamie sau relaţii cu persoane de acelaşi sex, nu poate fi considerată nici necurată, nici interzisă. Al doilea motiv afirmat de gnosticii care susţineau acest ascetism sever constă în ideea că, de fapt, căsătoria aparţine doar Legii vechi, dar a fost desfiinţată de Hristos. Acesta este un argument interesant şi extrem de provocator, deoarece gnosticii considerau că sexualitatea este un element înrobitor, de care am fost eliberaţi prin venirea Domnului. Vom observa în alt material cum a fost "încreştinat" acest argument într-o formă care respecta Tradiţia Bisericii. Al treilea argument consta în ideea că Mântuitorul Însuşi a fost celibatar şi, prin urmare, pentru a putea să îi păstrăm exemplul până la capăt, trebuie să facem acelaşi lucru. Ceea ce pierdeau gnosticii din vedere aici era faptul că Mântuitorul nu putea fi căsătorit (vezi argumentele prezentate în articolul meu intitulat "Pseudoproblema celibatului Mântuitorului Hristos", publicat în ziarul "Lumina" pe data de 16.11.2011) din mai multe considerente. De asemenea, chiar dacă Mântuitorul ar fi fost căsătorit, aceasta nu ar fi reprezentat o calitate care trebuia urmată instrinsec. Mântuitorul a fost iudeu ca neam şi a avut meseria de tâmplar în tinereţe. Oare toţi creştinii ar trebui să treacă la iudaism sau să fie tâmplari, doar pentru că aşa a fost şi Mântuitorul?

Argumentele grupării care susţinea sexualitatea excesivă

Basilide este principalul gnostic care a încercat să explice argumentele în favoarea actelor sexuale repetate în faţa ucenicilor săi. Din punctul său de vedere, o sexualitate indiferentă putea fi permisă oricând, deoarece nu implica o înrobire trupească. Cu alte cuvinte, atât timp cât nu simţeai mare lucru din punct de vedere amoros pentru o altă persoană, lucrurile erau în regulă. Ideea aceasta este tot mai la modă în zilele noastre. Basilide probabil că ar fi fost fericit dacă ar fi aflat când trăia că promiscuitatea sexuală pe care o propovăduia va ajunge să fie considerată drept ceva normal în zilele noastre. Cu toate acestea, idealul lui Basilide rămânea cel al lipsei oricărei manifestări sexuale din partea ucenicilor săi. Această variantă, a sexualităţii excesive, era permisă celor slabi, care nu se puteau abţine sexual total.

Efectele moderne

În prezent, Biserica Ortodoxă se confruntă cu două idei gnostice aflate la mare căutare în prezent. Prima dintre acestea constă în condamnarea sexualităţii de anumite persoane care se consideră probabil desăvârşite spiritual doar prin faptul că sunt caste. Condamnarea este rareori directă, de obicei se încearcă inducerea ideii că sexualitatea maritală este un lucru "permis", dar la care ar fi bine să renunţăm sau să îl păstrăm doar într-o formă rară şi, dacă se poate, indiferentă. Cea de-a doua idee gnostică, apărută în general la tineri, este cea a promiscuităţii sexuale. Se caută doar împlinirea trupească, fără nici o rezonanţă sufletească a actului sexual. Basilide are mai mulţi ucenici indirecţi astăzi decât a visat vreodată!

Biserica Ortodoxă, însă, nu condamnă niciodată sexualitatea maritală, atât timp cât aceasta nu trece dincolo de limitele stabilite, păstrând fidelitatea faţă de partener şi lipsa de perversiuni. De asemenea, Biserica Ortodoxă nu permite sexualitatea premaritală, poligamia sau alte manifestări de acest gen, care au la bază în mod clar patima desfrânării. Din păcate, perioada modernă ne dezvăluie încă o dată faptul că o condamnare oficială a unei erezii nu are absolut nici un efect dacă oamenii nu decid să îşi schimbe viaţa şi să renunţe la acele opinii greşite pe care le-au îmbrăţişat...

Autor: A. Agachi

Sursa: www.ziarullumina.ro