Excesele gnostice din primele secole cu privire la
atitudinea faţă de căsătorie şi în special sexualitatea maritală au fost
întotdeauna criticate de scrierile Părinţilor din perioada respectivă. Cu toate
acestea, există până în prezent anumite persoane care încă mai păstrează unele
opinii gnostice şi care consideră că acestea reprezintă de fapt poziţia oficială
a Bisericii.
În cele ce urmează vom discuta care erau părerile gnostice
eronate legate de Taina Cununiei şi de sexualitatea maritală şi cum sunt ele
contracarate de Biserica Ortodoxă.
Cele două extreme majore
Gnosticismul nu a reprezentat niciodată o erezie unitară,
ideile eronate pe care le-a prezentat fiind destul de numeroase şi adaptate în
funcţie de regiunea şi grupul care le promova. În general însă, gnosticii aveau
o părere nefavorabilă faţă de trup. Ei considerau că întreaga lume materială
fusese creată de un demiurg rău şi că materia în sine este rea şi condamnabilă.
Trupul uman, aşadar, aparţinea unei lumi rele şi ţinea încătuşat în sine
sufletul. Pe de altă parte, gnosticii credeau că sufletul uman reprezintă o
părticică din divinitate, care trebuie să se întoarcă la natura sa iniţială.
Pentru a reuşi însă acest lucru, sufletul uman avea nevoie să se elibereze
într-o formă sau alta de trupul rebel, plin de pofte şi de nevoi. Una dintre
nevoile considerate ca fiind înrobitoare şi pur fizică era, din punct de vedere
gnostic, cea sexuală. Sexualitatea a fost privită în două moduri de grupările
gnostice. Pe de o parte, unii gnostici au condamnat sexualitatea şi au
considerat că orice act de acest gen este nepermis deoarece nu face nimic
altceva decât să ţină sufletul în continuare ca prizonier al trupului. Ei făceau
apel în special la anumite texte din epistolele pauline (în special Epistola
către Romani), dar evitau afirmaţiile Sfântului Apostol Pavel cu privire la
importanţa căsătoriei (vezi spre exemplu 1 Corinteni 7, Efeseni 5). Pe de altă
parte, alţi gnostici, păstrând aceeaşi opinie legată de materialitatea rea a
trupului, au ajuns la concluzia că avem nevoie de o sexualitate fără limite
pentru a ne desprinde de lumea materială. Probabil că extazul obţinut în urma
actului sexual era privit drept o modalitate de contact cu divinitatea, prin o
uitare, fie şi pentru câteva secunde, a existenţei trupeşti. Desigur, căsătoria
a fost privită drept ceva inutil şi periculos de ambele grupări. Primii o
respingeau pentru că nu mai vedeau niciun rost al căsătoriei în afara naşterii
de copii, interzisă de ei de la bun început, iar ceilalţi erau ferm convinşi că
un singur partener nu este suficient şi încurajau adesea poligamia (pentru mai
multe detalii cu privire la gnosticism vezi studiul lui Antti Marjanen,
"Gnosticism", în: Susan Ashbrook Harvey and David G. Hunter (eds.), The Oxford
Handbook of Early Christian Studies, Oxford University Press, Oxford, 2008, pp.
203-221).
Argumentele grupării care susţinea ascetismul sever
Gnosticii de acest gen susţineau trei argumente principale în
favoarea respingerii sexualităţii maritale şi a căsătoriei în general
(prezentate într-o formă succintă de Eric Fuchs, "Sexual Desire and Love.
Origins and History of the Christian Ethic of Sexuality and Marriage", James
Clarke & Co., Cambridge, 1979, p. 90). Primul dintre acestea constă în
faptul că sexualitatea reprezintă o necurăţie în sine, care ne împiedică să
ajungem la o viaţă spirituală desăvârşită. Viaţa spirituală putea fi întreţinută
doar prin castitate şi evitarea oricărui prilej care putea să conducă la
stabilirea unei căsătorii sau întreţinerea de relaţii sexuale. Spre deosebire de
această idee, Biserica nu a considerat nici un moment sexualitatea drept un
domeniu al necurăţiei, care împiedică accesul la o viaţa duhovnicească.
Sexualitatea, atât timp cât este împlinită în cadrul binecuvântat al căsătoriei
şi păstrează limitele normale, fără a trece graniţa spre perversiuni, poligamie
sau relaţii cu persoane de acelaşi sex, nu poate fi considerată nici necurată,
nici interzisă. Al doilea motiv afirmat de gnosticii care susţineau acest
ascetism sever constă în ideea că, de fapt, căsătoria aparţine doar Legii vechi,
dar a fost desfiinţată de Hristos. Acesta este un argument interesant şi extrem
de provocator, deoarece gnosticii considerau că sexualitatea este un element
înrobitor, de care am fost eliberaţi prin venirea Domnului. Vom observa în alt
material cum a fost "încreştinat" acest argument într-o formă care respecta
Tradiţia Bisericii. Al treilea argument consta în ideea că Mântuitorul Însuşi a
fost celibatar şi, prin urmare, pentru a putea să îi păstrăm exemplul până la
capăt, trebuie să facem acelaşi lucru. Ceea ce pierdeau gnosticii din vedere
aici era faptul că Mântuitorul nu putea fi căsătorit (vezi argumentele
prezentate în articolul meu intitulat "Pseudoproblema celibatului Mântuitorului
Hristos", publicat în ziarul "Lumina" pe data de 16.11.2011) din mai multe
considerente. De asemenea, chiar dacă Mântuitorul ar fi fost căsătorit, aceasta
nu ar fi reprezentat o calitate care trebuia urmată instrinsec. Mântuitorul a
fost iudeu ca neam şi a avut meseria de tâmplar în tinereţe. Oare toţi creştinii
ar trebui să treacă la iudaism sau să fie tâmplari, doar pentru că aşa a fost şi
Mântuitorul?
Argumentele grupării care susţinea sexualitatea excesivă
Basilide este principalul gnostic care a încercat să explice
argumentele în favoarea actelor sexuale repetate în faţa ucenicilor săi. Din
punctul său de vedere, o sexualitate indiferentă putea fi permisă oricând,
deoarece nu implica o înrobire trupească. Cu alte cuvinte, atât timp cât nu
simţeai mare lucru din punct de vedere amoros pentru o altă persoană, lucrurile
erau în regulă. Ideea aceasta este tot mai la modă în zilele noastre. Basilide
probabil că ar fi fost fericit dacă ar fi aflat când trăia că promiscuitatea
sexuală pe care o propovăduia va ajunge să fie considerată drept ceva normal în
zilele noastre. Cu toate acestea, idealul lui Basilide rămânea cel al lipsei
oricărei manifestări sexuale din partea ucenicilor săi. Această variantă, a
sexualităţii excesive, era permisă celor slabi, care nu se puteau abţine sexual
total.
Efectele moderne
În prezent, Biserica Ortodoxă se confruntă cu două idei
gnostice aflate la mare căutare în prezent. Prima dintre acestea constă în
condamnarea sexualităţii de anumite persoane care se consideră probabil
desăvârşite spiritual doar prin faptul că sunt caste. Condamnarea este rareori
directă, de obicei se încearcă inducerea ideii că sexualitatea maritală este un
lucru "permis", dar la care ar fi bine să renunţăm sau să îl păstrăm doar într-o
formă rară şi, dacă se poate, indiferentă. Cea de-a doua idee gnostică, apărută
în general la tineri, este cea a promiscuităţii sexuale. Se caută doar
împlinirea trupească, fără nici o rezonanţă sufletească a actului sexual.
Basilide are mai mulţi ucenici indirecţi astăzi decât a visat vreodată!
Biserica Ortodoxă, însă, nu condamnă niciodată sexualitatea
maritală, atât timp cât aceasta nu trece dincolo de limitele stabilite, păstrând
fidelitatea faţă de partener şi lipsa de perversiuni. De asemenea, Biserica
Ortodoxă nu permite sexualitatea premaritală, poligamia sau alte manifestări de
acest gen, care au la bază în mod clar patima desfrânării. Din păcate, perioada
modernă ne dezvăluie încă o dată faptul că o condamnare oficială a unei erezii
nu are absolut nici un efect dacă oamenii nu decid să îşi schimbe viaţa şi să
renunţe la acele opinii greşite pe care le-au îmbrăţişat...
Autor: A. Agachi
Sursa: www.ziarullumina.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial