În paralel cu filmele despre apocalipsă, oarecum fără legătură
cu ele, circulă o seamă de ştiri absolut enervante. Ni se vesteşte aproape
zilnic faptul că Pământul urmează să fie lovit de o cometă, de o molimă sau de o
altă catastrofă, dându-ni-se, uneori, şi data precisă la care ar veni sfârşitul
iminent al lumii. Dacă, la începutul acestui lanţ de ştiri, au existat destule
persoane înspăimântate, astăzi, "ameninţaţi" cu alte şi alte pericole aberant
hiperbolizate, am descoperit că a devenit chiar amuzantă vestea apocalipsei. Şi,
probabil, chiar pe această reacţie se mizează, ceea ce este cu adevărat
îngrijorător.
Cu toţii am citit ori am ascultat o fabulă de-a lui Esop,
Ciobanul mincinos. Sau măcar am văzut la televizor varianta ei americană,
animată şi redenumită. Iat-o, este scurtă: "Un cioban pus pe şotii obişnuia să
strige: - Săriţi, săriţi! A venit lupul la oi! Ceilalţi ciobani veneau fuga să-l
ajute şi atunci el se prăpădea de râs. Într-o bună zi, lupul a venit cu adevărat
la stână. Ciobanul a strigat după ajutor, dar nu a mai venit nimeni şi lupul i-a
mâncat liniştit toate oile."
Vi se pare că istorioarele siropos-tragice şi nenumăratele
ştiri prevestitoare de "iminente" apocalipse au ceva în comun cu această fabulă?
Nu greşiţi. Atât de mult s-a vorbit, se vorbeşte şi, fără îndoială, se va tot
vorbi despre sfârşitul lumii "la oră exactă", încât simpla aducere în discuţie a
acestui subiect pare neserioasă. Astfel, una dintre cele mai mari temeri ale
omenirii s-a metamorfozat într-un soi de glumă spusă de nenumărate ori,
pierzându-şi tot farmecul, devenind enervantă şi plictisitoare. Iar noi am
devenit imuni la orice gând îngrijorător despre un final colectiv, privind
această lume ca pe un film cu buget redus drastic şi scontând pe un happy end
previzibil.
Şi mai apare o problemă, foarte gravă: dezbrăcarea apocalipsei
de sensul religios. Odată ce aplicăm acest tratament iresponsabil, profeţiile
Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan par a avea valoarea unui scenariu
obişnuit, greu de citit dacă nu este însoţit de efectele speciale caracteristice
producţiilor cinematografice. Dispărând perspectiva creştină, firească, ochii ni
se închid şi mintea refuză să mai perceapă sfârşitul lumii, aşa cum o cunoaştem,
ca pe un început al judecăţii obşteşti şi un pas decisiv întru veşnicie. Până la
urmă, în vârtejul de idei şi întâmplări al secularizării, ultima zi a Pământului
sub această formă familiară devine la fel de îndepărtată ca şi ultima noastră
zi. Asta dacă privim prin lentilele deformate ale ochelarilor pe care ateismul
modern ne învaţă să îi purtăm cu mândrie, omiţând cumplitele efecte adverse:
pierderea lui Dumnezeu şi îngroparea propriului nostru suflet sub ruinele unui
nou, arogant turn Babel.
Se spune că unele persoane cu dare de mână îşi construiesc
adăposturi subterane, spre a fi protejate de împlinirea vreunui "scenariu
apocaliptic". Adevărul este însă că singurul adăpost îl găsim în acel edificiu
pe care suntem sfătuiţi să îl ignorăm, pentru a părea "luminaţi". În biserică,
locul unde umanul se împlineşte în divin nu spre a evita ineluctabilul sfârşit
hărăzit materiei aşa cum o ştim, ci spre a desăvârşi reala menire a sufletelor
noastre. Căci omul care Îl are pe Dumnezeu nu priveşte finalul lumii nici cu
teamă, nici detaşat-ironic, ci are atitudinea celui pregătit să se întoarcă la
Tatăl său Ceresc. Simplu şi fără "scenarii".
Sursa: www.ziarullumina.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial