vineri, 25 februarie 2011

POLITICA NU POATE ACCEPTA RELATIVISMUL RELIGIOS

de mons. Giampaolo Crepaldi*

ROMA, joi, 24 februarie 2011 (ZENIT.org).- Politica nu poate accepta relativismul religios, care constă în a da audiență publică tuturor religiilor și tuturor prescripțiilor tuturor religiilor. Prescripțiile religioase care ar comporta amputări corporale, sacrificii umane, prostituție sacră, segregare obligată a persoanelor, limitare a libertății personale, integralism religios fanatic, identitate integralistă între lege religioasă și lege civilă, violarea demnității femeii, acte teroriste, poligamie și alte lucruri de acest gen nu ar trebui acceptate de către politică.

Atunci când politica acceptă relativismul religios, adică crede că toate religiile sunt egale și, deci, sunt ca o unică religie, acest lucru se întâmplă pentru că ea a acceptat deja relativismul filosofic, adică crede ideii că nu este posibilă cunoașterea niciunui adevăr, și relativismul moral, adică faptul că nu se poate cunoaște binele și răul. Dacă, de exemplu recunosc prescrierea unei religii după care omul poate avea mai multe soții și viceversa, acest lucru vrea să spună că nu gândesc că recunosc cu rațiunea mea egalitatea dintre bărbat și femeie. Din acest motiv relativismul religios este negativ pentru întreagă societate, iar acesta este alimentat d relativismul filosofic și etic, și la rândul lui le alimentează, într-un cerc vicios distructiv al oricărei certitudini.

Datorită acestui fapt se întâmplă că uneori migrațiile produc relativism în societățile primitoare, pentru că fac să se creadă că fiecare religie este egală și odată cu ea fiecare sistem de principii și valori morale. Acest lucru se întâmplă însă, dacă rațiunea politică a pierdut încrederea în capacitatea ei de a vedea, în termeni raționali, adevărul și binele. La rândul lui, relativismul religios slăbește ulterior această încredere a rațiunii în sine însăși și va înmulți toleranța de atitudini religioase contrare legii morale naturale.

Tot mai des în societatea occidentală politica este chemată să se măsoare cu probleme de acest gen. Martorii lui Jehova nu vor transfuzii de sânge și mai degrabă ar muri; musulmanii vor să se căsătorească cu mai multe femei; anumite culturi africane vor să pună în practică mutilări genitale asupra femeilor; unele comunități vor ca fața femeilor să fie complet acoperită; după multe legi și tradiții femeile nu pot da mărturie în tribunal ș.a.m.d. Politica este totdeauna chemată să decidă în acest caz și altele asemenea. Cum se va comporta? Va tolera orice fel de comportament justificat de motivații religioase? Va adecva legislațiile în vigoare noilor exigențe? Va crea sisteme legislative paralele? Există multe semne de cedare a politicii în fața acestor probleme, care creează la rândul lor contra reacții de intoleranță. politica, și deci și catolicul în politică, nu va putea admite practici și atitudini care lezează demnitatea persoanei, integritatea trupului, egalitatea dintre bărbat și femeie. În acest cazuri nu este vorba de respectarea libertății de religie, ci mai degrabă de apărarea demnității umane și a dreptății. Dreptul la libertatea de religie are valoare în contextul obligației de a căuta adevărul, și atunci când acesta contrastează cu adevărul omului nu poate fi asumat ca drept recunoscut public. Nu se poate exclude nici faptul că politica poate controla fluxul de migranți în baza religiei, pentru a favoriza, la egalitate de condiții de necesitate, migranții unei religii mai degrabă decât a alteia (dar asupra acestui aspect voi reveni într-un capitol asupra migranților).

În acest context de probleme, politicul catolic trebuie să aibă prezent în sine un alt aspect important. Ce anume oferă religia lui, catolicismul, rațiunii politice? Contribuie mai mult sau mai puțin decțt alte religii să o dezvolte în autonomia ei? Acest lucru este important, altfel în inima înseși a politicului catolic slăbește ideea importanței credinței lui religioase, pentru sine și pentru alții, și astfel el va fi ușor disponibil să renunțe la credință atât pe plan personal cât și pe cel public. El ar trebui să se formeze continuu și să fie format față de mărimea religiei lui tocmai pentru a ilumina rațiunea politică, astfel ca să poată spune că însăși rațiunea politică are nevoie de creștinism. Se va vedea astfel cum creștinismul este capabilă să ilumineze mai bine rațiunea politică și să-i confere o legitimă autonomie. Religia lui este în stare să ilumineze mai bine conceptul de persoană, care în Occident s-a născut grație creștinismului; este în stare să explice mai bine relaționalitatea umană plecând de la dogma Sf. Treimi; este în stare să fondeze mai bine fraternitatea umană, etc.

Rațiunea politică deseori este slabă în fața relativismului religios pentru că și-a pierdut încrederea în sine. Dar ne putem întreba și care religie reușește mai bine să o fortifice, să o ajute să depășească această neîncredere în sine? Se știe că rațiunea nu este capabilă să se susțină pe deplin pe sine și deseori întâmpină crize de neîncredere în propriile capacități. Care religie, dacă nu creștinismul, este capabilă să o susțină și să o conducă? Este important ca politicul catolic să recitească aceste aspecte, pentru că altfel va ceda relativismului religios și politic. Făcând astfel, el va redescoperi importanța creștinismului pentru rațiunea politică și, deci, pentru viața publică și fără a discrimina pe nimeni și respectând laicitatea politicii, care se află în slujba tuturor, va deschide spații religiei creștine, va dialoga mai bine cu aceasta, considerând-o ca fiind interlocutorul ei privilegiat, tocmai pentru a putea vedea mai clar binele comun și să-l slujească pe om. El știe că atunci când și rațiunea politică deviază, poate să fie de ajutor contribuția religiei.
-----------
*Mons. Giampaolo Crepaldi este Arhiepiscop de Trieste, Președinte al Comisiei “Caritas in veritate” al Consiliului Conferințelor Episcopale din Europa (CCEE) și Președinte al Observatorului Internațional “Cardinale Van Thuan” asupra Doctrinei Sociale a Bisericii.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial