Nu pot să mi te închipui zăcând în pământul umed
al unui cimitir din Monaghan.
Te văd păşind pe o potecă, printre plopi,
sau mergând fericită la a doua Liturghie
într-o duminică de vară;
Ne întâlnim pe drum şi-mi spui:
“Nu uita să ai grijă de vite!”
Îngerii stau de pază printre cuvintele tale cele mai pământeşti.
Mi te închipui în luna iunie,
într-un lan de ovăz,
plină de pace, plină de viaţă.
Şi ne întâlnim din întâmplare
în celălalt capăt al oraşului,
după terminarea târguielilor,
şi mergem împreună prin pieţe şi dughene,
liberi în cotloanele de răsărit ale gândului.
Nu, nu poţi să zaci în pământul umed.
Că acum e vremea recoltei.
Şi când adunăm fânul sub clar de lună,
tu ne zâmbeşti de sus – pentru totdeauna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial