iar degetele mi-or atinge
ultima cupă de pelin,
nu-mi ridicaţi spre amintire
vreun monument împodobit -
luat-am partea-mi de mărire
numai atât cât am trăit.
Ci, de veţi trece câteodată
pe la-al odihnei mele loc,
atunci, cu inima-mpăcată,
cântaţi un cântec plin de foc.
Atâta vreau să-mi mai răsune
peste pământul ce voi fi
când, la o margine de lume,
tihnitul somn mi-l voi dormi.
Şi ştiu c-a cântecului jale
o lume-ntreagă-o potopi,
şi iarba verde de pe cale
de focul lui s-o ofili.
Când glasurile se vor stinge
şi-adânc tăcere s-o lăsa,
fierbinte-n urmă s-o prelinge
a voastră lacrimă şi-a mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial