sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Tânguire (1949) - Janos Pilinszky

Îngropat de viu, cum sunt, sub stele, cu noaptea în spinare,
îmi mai auzi muţenia?

Nestins rămâne strigătul meu fără cuvinte.
Mă vei dezgropa vreodată
din tăcerea fără sfârşit
care-ţi împresoară cerurile?

Oare m-auzi?
Sau e fără sens să mai strig?
Căci nu mai simt decât ghearele spaimei
care mă apucă de ceafă.

Îngăduie-mi doar să sper în Tine, Doamne...
Atât de mult îţi doresc apropierea,
cu tot tremurul care-mi face vâlvătaia iubirii
încă mai arzătoare.

Îngroapă-mă în îmbrăţişarea Ta!
Nu mă lăsa în gerul lumii.
Chiar fără aer de-aş rămâne,
n-aş înceta să Te strig iar şi iar.

Fii binecuvântarea tremurului meu de frunză
spulberată de bătaia vântului.
Şi dă prăbuşirii mele
măcar un nume duios şi o pernă sub cap.

Traducere: Sorina Munteanu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial