vineri, 5 noiembrie 2010

Perle de la copii creștini

Eu gândesc că țăranii cred într-un Dumnezeu țăran.

ANCA RUGESCU, clasa a VIII-a, 14 ani si 5 luni

Crucea și rugăciunea sunt un fel de arme, cu gloanțe de bunătate, la care diavolul nu are cum să se apere ca nu are vestă antiglont pentru așa ceva.
DENIZ ALI, clasa a V-a, 11 ani si 6 luni

Moș Crăciun nu dorește să fie pictat pe pereții Bisericilor, deoarece el își vede de lungul nasului și zice că bunătatea adusă de el este doar o singură dată pe an.
CATALINA GEORGIANA OPAINA, clasa a VIII-a, 14 ani si 8 luni

Zăcămintele sunt banii pe care ni i-a pus de-o parte Dumnezeu, încă de la facerea lumii.
IULIA GHITA, 15 ani si 2 luni

Chiar dacă în vis îl întrebăm pe îngerul nostru cum este în Rai, el nu ne spune, pentru că dacă ne spune, atunci noi vrem repede să murim.
SORIN STEFAN TRANDAFIRESCU, clasa a III-a, 9 ani si 3 luni

Zadarnic e să ai aripi, iar cerul uși închise.
CASSANDRA HALCHIAS, clasa a VIII-a

Nu ar fi deloc o idee bună să-i dăm în dar unui călugar un televizor, pentru că e ca și cum i-am face cadou o violență.
SMARANDA BELCIUG, clasa a V-a, 11 ani si 4 luni

Peisajul este o caligrafie a lui Dumnezeu.
ADRIAN IONITA, clasa a II-a, 8 ani si 5 luni

Învățătura este cadoul care-l lasă Dumnezeu pe pamânt, dar oamenii trebuie să-l caute și să-l găsească singuri.
RUXANORA MOCEAN, clasa a VII-a, 14 ani

Sunt perechi de oameni în vârsta care vor să facă neaparat cununia religioasa pentru că în tinerețe au facut doar cununia politică-civilă.
ANA-MARIA CORDOS, clasa a VII-a, 13 ani si 7 luni

În alte timpuri, scoala se construia lângă biserică deoarece se mergea pe ideea că cine se aseamănă se adună.
MALVINA ISFAN, clasa a VII-a, 13 ani si 10 luni

2 comentarii:

  1. Copilasii sunt intotdeauna adorabili.Mi-au incalzit sufletul gandurile lor.

    Domnul sa va binecuvanteze cu Bucuria Sa!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc pentru binecuvântarea invocată de la Domnul pentru mine. Într-adevăr, copii spun lucruri trăsnite, pentru că sunt nevinovati

    RăspundețiȘtergere

Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial