Cauza răcelii în credință

Parohul unei biserici din New England își dădu seama că

unul din credincioșii cei mai râvnici, de ceva vreme lipsea de la Sf. Liturghie de duminică. Într-o seară decise să meargă să-l viziteze, și îl găsi singur, așezat în fața sobei. Fără a spune vreun cuvânt, preotul se apropie de sobă, scoase o bucățică de jar, îl puse pe pardoseală și se așeză lângă credincios, privind în tăcere jarul rămas izolat de celelalte bucăți de jar, care încet încet se stingea. Credinciosul intui avertismentul părintelui și-i spuse: „Mi-ați făcut o frumoasă predică, părinte. De duminica viitoare voi fi din nou prezent la Sfintele Liturghii.  

PĂIANJENUL

de Johannes Jørgensen

Un păianjen a coborât dis de dimineață pe o ramură înflorită,

și a nimerit în mijlocul unui gard viu: i se părea locul ideal pentru a țese o magnifică pânză cu obișnuita-i precizie. A muncit din răsputeri, iar spre miezul zilei pânza era terminată. A examinat tensiunea și elasticitatea   firelor, punctele în care se intersectau. În sfârșit, a verificat totul cu mare atenție. Însă, dând să plece, s-a împiedicat într-un fir asimetric, care urca spre înălțime: ce căuta acolo acel fir fără sens? pentru că nu avea nici o relație cu simetria pânzei lui. Spus și făcut, fără să se gândească de două ori, a tăiat imediat acel fir inutil. Imediat pânza a căzut la pământ, reducându-se la o grămăjoară albicioasă. Pentru că firul tăiat era tocmai cel pe care coborâse în acea dimineață, și care susținea mica capodoperă atârnată deasupra gardului viu.

Așa se întâmplă cu orgoliosul care taie orice legătură cu Domnul, și crede că totul depinde numai de el: atunci toate eforturile pică în mod mizerabil, și nici o operă, nici un apostolat nu mai au vreo semnificație.  

Doamne, nu mai avem nevoie de tine

Un călugăr, fiind insultat de un alt călugăr, s-a dus la abatele Petru și i-a spus: „Am fost insultat de acest călugăr și vreau să mă răzbun”. Bătrânul abate l-a implorat: „Nu fă acest lucru, fiul meu; lasă mai degrabă ca Dumnezeu să se îngrijească să -ți facă dreptate”. Dar acela a răspuns: „Nu voi avea odihnă până nu mă voi fi răzbunat”. Atunci bătrânul a răspuns: Frate, hai să ne rugăm”. Și a început să spună: „O, Dumnezeul nostru, nu mai avem nevoie ca să te ocupi de noi, pentru că noi ne vom face dreptate singuri”. La aceste cuvinte, călugărul a căzut la picioarele bătrânului, spunând: „Părinte, iartă-mă, de acum înainte nu mă voi mai certa cu fratele meu (Din Viețile Părinților deșertului)

iadul sau Paradisul?

Un tată de familie, îmbogățindu-se prin multe furturi și înșelătorii, căzu grav

bolnav. Rănile se lui se cangrenau, și dispărea orice nădejde de vindecare. Cu toate acestea, în fața preotului venit să-l spovedească, nu se decidea să restituie cele furate:

-Dacă voi da înapoi cele furate – se gândea el – copii mei vor cădea în sărăcie! Preotul recurse la o stratagemă pentru a salva acel sărman suflet. Îi spuse că el cunoaște un tratament foarte simplu, dar destul de scump, care cu siguranță îl va putea vindeca.

-Ah, și dacă ar costa un milion de dolari, nu contează! – răspunse bătrânul, cu un oftat de liniștire.

-Ei bine: remediul constă în a căuta pe cineva, viu, dispus să lase să curgă peste rănile dumneavoastră un pic din grăsimea lui. Și nici măcar nu este nevoie de multă grăsime. Este de ajuns să găsiți pe cineva care, pentru un preț modic, ar putea să se lase ars la burtă timp de cinci minute, și totul va fi bine.

-Dar mie mi-e frică că nu voi găsi pe nimeni să mă ajute...

-Oh, este foarte simplu: chemați-l pe fiul cel mai mare, care vă iubește mult, și faceți-i această propunere; dacă vă va refuza, adresați-vă celui de-al doilea, apoi celui de-al treilea... Așa făcu sărmanul om, dar toți fii respinseră propunerea cu oroare. Atunci tatăl intră în sine, și se gândi: - Cum? Pentru a-mi salva viața voi refuzați un moment de durere, chiar dacă foarte mare, iar eu, pentru a vă procura toate comoditățile vieții ar trebui să ard pentru veșnicie în iad?! Ah, cu adevărat aș fi un nebun! Și restitui toate bunurile obținute prin furt și înșelătorie, fără a se mai preocupa excesiv de cum vor fi trăit copii lui din acea zi înainte. (Sf. Alfons).

Diferența dintre bandiți și Isus Cristos

Un preot ungur mergea singur, pe o stradă lăturalnică, când a fost oprit de niște

bandiți, care îi spuseră să le predea toți banii, dacă nu vrea să îl ucidă imediat. La răspunsul că nu avea bani, îl controlară, și văzând că este mai sărac decât ei, îi spuseră: Cel puțin, fă-ne o predică. Preotul se reculese un moment, apoi începu: Mi-e milă de voi, frații mei, pentru că duceți o viață atât de asemănătoare cu cea a lui Isus Cristos. Ca și El, v-ați născut într-un grajd, sau în apropierea acestuia; ca și El, umblați pe drumuri, ducând o viață de vagabond. Ca și El, terorizați pe cei bogați și aroganți. Ca și El, probabil, veți sfârși pe o cruce, expuși disprețului lumii. Ca și El veți coborî în iad; dar nu știu dacă veți reuși să ieșiți așa cum a ieșit El. Aceasta, cred, este diferența cea mai mare dintre voi și El...

La auzul acestei predici, fugiră cu toții care încontro...

Suntem actori sau reactori?

Într-una din zile Harris și un prieten de-al lui au mers la un chioșc, pentru că prietenul

voia să cumpere un ziar. Chiar dacă la fel ca în toate celelalte zile vânzătorul a fost foarte coleric și răutăcios, prietenul lui Harris a rămas la fel de manierat față de acesta, până la punctul în care, după ce cumpără ziarul, avu politețea să-i ureze acestuia: O zi bună! Sărăcuțul vânzător, mai coleric ca niciodată, îi răspunse: Nu veni să-mi spui mie cum trebuie să fie ziua mea. Am eu în minte cu totul altceva.

După ce plecară, Harris își întrebă prietenul:

-         Acest tip e întotdeauna atât de răutăcios?

-         Din păcate, da.

-         Și tu ești totdeauna atât de gentil cu el?

-         Desigur.

-         Dar cum faci să fi atât de manierat cu el, în vreme ce el este atât de coleric cu tine?

Prietenul lui Harris tăcu un moment, pentru că răspunsul i se părea evident, apoi spuse: Pentru că nu vreau ca să fie el cel care decide cum trebuie eu să acționez: eu trebuie să decid cum trebuie să acționez. Vezi, eu sunt unul care acționează, nu unul care reacționează.

Într-un articol scris după câteva zile, Harris recunoscu că la început acel răspuns îl suprinsese dar că, gândindu-se mai bine, ajunsese la următoarea concluzie: Aceasta este o mare lecție de viață: trebuie să fim actori, nu reactori.

Diferența dintre aceste două opțiuni este foarte clară: actorii decid cum să acționeze. Reactorii lasă ca să fie alții, situațiile, grupul, sau barometrul cel care să decidă în locul lor (John Powell).

Degetul fiert

DEGETUL FIERT

O mamă tânără, după ce citise toate tratatele despre cum să

crești un copil, erau foarte rigidă în aplicarea normelor de igienă. Atunci când una din prietenele ei încerca să o convingă că nu era necesar să exagereze, ea răspunse că unele mame, datorită puținei griji pe care o au față de copii lor, ar trebui să fie considerate criminale...

Dar, întrerupând discursul, spuse: m-i se pare că bebelușului meu i-a iesit un dintișor; dar nu știu cum să fac să-l pot vedea.

Observând-o preocupată, o femeie îi spuse: pune-i un deget în gură și vei vedea...., și adaugă: dar mai înainte va trebui să-ți fierbi degetul, ca să-l dezinfectezi bine, ca nu cumva să îmbolnăvești copilașul

La ce ora este inmormantarea?

In anul 1953 muri un bogat comerciant german, celib, in localitatea Colman, din Alsacia. Inainte sa moara incredintase notarului sau doua scrisori sigilate, dintre care prima trebuia deschisa imediat, iar cealalta zece zile dupa funeralii. In prima isi exprima vointa ca funeraliile sa se faca la 5 dimineata. Evident, la acea ora, dar fiind si iarna, au partecipat putine rude si cunostinte. In cealalta scrisoare era testamentul, care poruncea ca bunurile sale cele multe sa fie impartite in parti egale celor care participasera la funeraliile sale.

Lectie de demnitate: de-am avea pleoape si la urechi, ca sa le putem inchide cand e nevoie!

Un elev se intalneste cu profesorul lui. Profesorul este salutat de elev, apoi

profesorul il recunoaste ca i-a fost elev. Elevul completeaza ca i-a fost profesor in clasa a treia. Continuind conversatia profesorul il intreaba ce a facut in viata, cu ce se ocupa. “Sunt profesor, sunt in sistemul educational raspunde elevul.” Ce te-a determinat sa devii profesor, intreaba rabinul, profesorul elevului. “Dumneavoastra” a raspuns el. “Cand am vazut ce impact ati avut asupra mea si cand am inteles ce impact poate fi asupra elevilor, am spus, asta vreau sa devin.”

“De ce am avut acest impact?”

“Nu va aduceti aminte domnule profesor?”

“In clasa a treia un coleg a venit cu un ceas, pe care il primise cadou de la tatal, sau mama lui. Imi trebuia si mie un ceas,si mi a placut, asa ca l-am furat. El v-a spus si dvoastra ati facut un anunt ca cine a furat ceasul sa-l dea inapoi. As fi vrut sa fac asta, dar nu am avut curajul sa spun, imi era rusine sa vada clasa ce am facut.

Vazand ca nu spune nimeni nimic, dvoastra ati incuiat usa, ne-ati aliniat si ne-ati anuntat ca ne veti cauta in buzunare si in felul acesta se va gasi ceasul si va fi inapoiat proprietarului de drept.

M-am gandit ce urmeaza: ce rusine si ce imagine sa vada toti ca am furat ceasul.

Dar ati completat: as vrea ca toti sa inchideti ochii, cand voi cauta in buzunare. Si asa am facut. Ati ajuns la mine, ati luat ceasul, ati continuat sa cautati in buzunare pana la capatul liniei de elevi, apoi la sfarsit ati inapoiat ceasul fara sa pomeniti nimic nici atunci si nici vreodata dupa aceea.

Dumneavoastra mi-ati salvat demnitatea, nu ati facut din mine un stereotip, nu m-ati facut hot, furacios, nu ati pomenit nimic. Si am inteles atunci ce impact ati avut asupra mea si mi-am zis, asta vreau sa devin si eu.”

“Nu va amintiti domnule profesor”, spuse elevul?

“Nu.”

“Dar cum de nu va amintiti, ca este totusi ceva ce ramane imprimat, un furt, o situatie de genul acesta, cel ce a facut asta.”

“Nu imi amintesc spuse profesorul, pentru ca stiu ca si eu am inchis ochii cand am cautat in buzunare.”

Pildă: pușca și Rozariul

Într-o seară Padre Pio îi spuse fratelui care îl ajuta să se culce: te rog, adu-

mi pușca pe care o am în buzunarul reverendei. Fratele căută, dar după ceva vreme îi răspunse părintelui: Părinte, în buzunare nu am găsit nici o pușcă. Este în schimb numai un rozariu. La care sfântul răspunse: Și acela ce este dacă nu o armă!

E chiar așa: Rozariul este o armă foarte puternică, o armă împotriva diavolului, a egoismului, a patimilor; o armă care ne-a făcut să câștigăm atâtea bătălii spirituale, și nu numai