CE FRUMOS AR FI DACA AM PUTEA INCHIDE SI DESCHIDE URECHILE ASA CUM FACEM CU OCHII!

Eva:
- Ma iubesti?
Adam:
- Pe cine altcineva?!... Ca tine nu mai exista niciuna! Esti unica in lume!
___
Cocosii canta de fiecare data cand se spune o minciuna.
- Atunci de ce canta la trei dimineata, cand dorm toti oamenii?
- Pentru ca la ora aia se tiparesc ziarele!
___
Ionel, cate sacramente sunt?
- Sase!
- Ai gresit: sunt sapte.
- Dar tata spune ca pocainta si casatoria sunt un singur sacrament!
___
Un gropar, dupa o zi de munca:
- Da cine ma pune sa ma spetesc?! Aici toti odihnesc in pace, iar eu trebuie sa muncesc toata ziua?!
___
Omul nu trebuie judecat dupa persoanele pe care le frecventeaza. Sa nu uitam ca Iuda avea prieteni foarte buni.
___
Sotia primea bataie de la sot:
- Ajutor!, striga ea..
- Nu-i nevoie, ma descurc singur...
___
Intr-o zi Satana ii telefoneaza Sf. Petru:
- Hai sa jucam un meci de fotbal, infernul impotriva paradisului?
Sf. Petru:
- Si crezi o sa invingi? Cei mai buni jucatori se afla cu totii in paradis.
- Ai dreptate; insa cei mai buni arbitrii se afla in infern!
___
De ce pacatul lui Adam si Eva se numeste original?
- Pentru ca dupa acest pacat au fost facute miliarde de copii.
___
Mama, de ce miresele se imbraca in alb?
- Pentu ca este culoarea bucuriei si a linistii.
- Si culoarea neagra?
- Culoarea neagra este simbolul suferintei si al durerii.
- Acum am inteles de ce mirele se imbraca totdeauna in negru!
___
Ionel, de ce i-ai spus verisoarei tale ca este gasca? Mergi imediat, cere-i iertare si spune-i ca-ti pare rau!
Ionel:
- Verisoara draga, imi pare rau ca esti o gasca!
___
Un militian opreste un mafiot, ii controleaza documentele si-l intreaba:
- Ce aveti in valiza aia?
- Un calculator.
- Deschideti, va rog, ca sa vad.
Inauntru era o mitraliera.
- Si dumneavoastra numiti acest obiect calculator?
- Noi... calculele le facem cu acesta!
___
Dialog intre doi surzi
- Toni, mergi la pescuit?
- Nu, merg la pescuit.
- Ah, credeam ca mergi la pescuit.
___
Parohul, in Vinerea Mare:
- Cum?! Injuri si azi, cand a murit Domnul?
- A murit Domnul!? Si eu nici macar nu stiam ca se simte rau!
___
Oamenii dau premii numai invingatorilor; Dumnezeu da celor care lupta.
___

SA NE BUCURAM... IN DOMNUL!

O femeie catre un preot?

- Parinte, imi binecuvantati aceasta cruciulita?

- Sigur! Chiar si pe cel care va pune pe cruce!...

___

Eu, parinte, sunt o femeie foarte norocoasa. Pot asculta liturghia de acasa, deschizand fereastra, numai strada ne desparte.

- Cu limba lunga pe care o aveti, ati putea si sa va impartasiti!

___

Pastorul protestant catre fiica care se reintoarce acasa noaptea tarziu:

- Noapte buna, fiica a Satanei!

- Noapte buna, tata.

___

Judecatorul:

- De ce l-ati palmuit pe domnul Anton?

- Pentru ca m-a facut cretin.

- Nu este adevarat, domnule judecator - adauga Anton - era deja cretin, eu numai i-am amintit.

___

Atunci cand se vede scris spectacol pentru adulti, se subintelege ca este vorba de obscenitati. Deci adult este sinonimul porcului.

___

Orice copil care se naste este o dovada in plus ca Dumnezeu inca nu a obosit sa iubeasca oamenii.

___

Traieste astfel ca, murind, tuturor sa le para rau: chiar si impresarilor de la pompe funebre.

___

Gigi Becali merge la discoteca. O domnisoara merge la el si-l intreaba:

- Domnule Gigi, dansati?

- Nu, fa zdreanta, asa merg eu!

___

Un capucin catre un iezuit:

- Este adevarat ca iezuitii, atunci cand sunt intrebati ceva, raspund cu o alta intrebare?

Cine ti-a spus?

___

In tramvai, o doamna batrana cearta o fetita asezata:

- Pe vremea noastra copiii ii lasau pe cei in varsta sa se aseze.

- Sigur, dar pe vremea voastra fetitele nu ramaneau gravide la 14 ani!

___

O persoana vrea sa consoleze un om care are un picior mai scurt:

- Curaj! Este adevarat ca ai un picior mai scurt, dar ai avantajul ca unul din picioare este mai lung.

urmeaza.....

SF. FILOTEEA, O SFANTA FOARTE FRUMOASA, CU HAINE POPULARE ROMANESTI!

Sfânta Filofteea, victima unei mame vitrege şi a unui tată flămând

Se întâmplă deseori să vezi copii crescuţi de câte o mamă vitregă şi este cunoscută relaţia oarecum puţin neprietenoasă dintre noua mamă şi copilul bărbatului, aidoma aceleia dintre soacră şi noră. Noua relaţie de dragoste vine în aceste cazuri nu din sânge,ci ca urmare a lucrării Duhului Sfânt care stabileşte acea legătură spirituală dintre mama vitregă şi copiii bărbatului ei ca şi dintre soacră şi noră, făcându-le să-i socotească ca din pântecele lor. În realitate însă nu întotdeauna oamenii se lasă modelaţi de Duhul Sfânt.

Sfânta Filofteea, fecioara, s-a născut în Târnovo, din părinţi creştini, de neam bulgar. După ce mama sa i-a semănat în inimă seminţele faptelor bune ale fecioriei şi ale milosteniei, s-a mutat la Domnul. „Rămânând copila orfană de maică şi având semănată sămânţa faptelor bune de maica-sa în pământul inimii sale, apoi şi ea, fiind din fire pământ bun evanghelicesc şi roditor, nu s-a dat la jocuri copilăreşti, împreună cu cele de vârsta ei, nu s-a dat la cântări lumeşti, nici la iubirea hainelor celor scumpe şi frumoase, nici la împletiturile părului, nici la împodobirea cosiţelor (tâmplelor), nici la sulimenirea feţii şi la dresul sprâncenelor, nici la mâncări şi băuturi alese, nici la priviri de hore şi dansuri, care pot moleşi sufletul” (Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed. Ep. Romanului şi Huşilor, 1993, p 159). Dar ce făcea fericita? „Risipit-a, dat-a săracilor, dar dreptatea Lui rămâne în veacul veacului, a zis David. Acest lucru l-a plinit Filofteea; că ea, fericita, cu podoabele sale cele fecioreşti a încălzit spatele celor săraci şi a săturat cu bucate pântecele celor flămânzi” - ne spune Slava de la Doamne, strigat-am, a Vecerniei mari. Dar unde a învăţat acestea? Desigur, de la mama ei, dar şi din biserică unde auzea deseori Evanghelia care fericeşte pe cei milostivi. „Înjugând fecioria cu milostenia, cu aceste două fapte bune, ca şi cu două aripi preauşoare ai zburat la înălţimea faptelor bune şi ai ajuns pe cât este cu putinţă firii omeneşti la măsura vârstei lui Hristos” - zice o stihiră a Cântării a 4-a a Canonului Sfintei, iar o altă stihiră a Cântării 1 glăsuieşte: „Din pruncie deprinzându-te cu fapta bună şi cu nevoinţe plăcute lui Dumnezeu, prin ele te-ai îmbogăţit, fericită fecioară, cu untdelemnul facerii de bine şi cu curăţia ai strălucit. Pentru aceasta, în cămara cea veşnică de nuntă ai intrat şi cu fecioarele cele înţelepte te veseleşti”. Dar preţul untdelemnului de nuntă n-a fost lipsit de necazuri din chiar partea părinţilor săi.

Întâi din partea mamei vitrege. Se ştie că, fireşte, mamele vitrege au ură asupra copiilor. Înăuntru, în casă, era locul de chinuire a fericitei din partea mamei de-a doua care, „pornindu-se asupra fiicei sale cu ură şi cu pizmă, o ocăra şi o bătea, o chinuia cu diferite munci, o pâra tatălui său, îi făcea fel de fel de necazuri şi de schingiuiri. Ştiu acestea toţi, iar mai vârtos copiii care sunt ajunşi într-acest fel şi care au pătimit şi pătimesc unele ca acestea” (op. cit., p 162).

Tatăl ei, gros fiind la minte şi cam întunecat la judecată, asculta cu lesnire şoaptele noii sale neveste şi nu s-a priceput că mai bine i-ar fi dacă ar urma pe fiică-sa în săvârşirea faptelor celor bune ca să moştenească şi el, sărmanul, viaţa cea fericită. El o îmbrăca pe copilă cu haine noi şi scumpe, iar ea le împărţea săracilor, luând în loc hainele lor învechite. Întrebând-o unde sunt hainele, ea tăcea. Atunci el „o chinuia pe dânsa cu multe feluri de bătăi, o târa de păr, o lovea cu biciul şi cu lemne, o bătea cu pumnul în spate, cu palma peste obraz” (op. cit., p 163) etc., chinuiri pe care, din păcate, le folosesc şi azi astfel de oameni. Dar ceea ce a umplut paharul cu venin al tatălui a fost mâncarea puţină câtă îi mai rămânea Filofteei, după ce aceasta mai dădea din ea săracilor pe care-i intalnea in cale. Căci, trimiţând-o mama vitregă cu mâncare la tatăl ei, pe vremea secerişului, pe când ea n-avea decât doisprezece ani, o dată şi de două ori văzând tatăl că mâncarea nu-i ajungea să-şi sature pântecele, acesta o certă pe femeie care dădu vina pe fiica lui pentru împrăştierea hranei la săraci. Omul tăcu şi se puse la pândă. Avea cu sine o bardă plugărească iar în vine sângele îi clocotea de mânie. Fetiţa plecă de-acasă cu bucatele când, iată, săracii au şi înconjurat-o după obicei. Ea începu să-i hrănească. Tatăl ei văzând-o, se lăsă biruit de mânie şi, neajungând mai repede decât voia s-o prindă de cosiţe şi să o bată, aruncă cu barda tocmai în piciorul ei, rănind-o. Atunci Dumnezeu a binevoit ca să-i ia sufletul în mâinile Sale. Stihira a doua a Stihoavnei Vecerniei Mici arată remuşcarea tatălui care s-a trezit prea târziu din nebunia lui: „Dacă te-a văzut tatăl tău întinsă pe pământ, moartă fără de suflare, de spaimă cuprinzându-se, de multă jale s-a umplut”. Durerea ce l-a cuprins era atât pentru că a ajuns ucigaşul fiicei sale cât şi pentru slava cerească şi lumina ce a strălucit împrejurul trupului ei. Tatăl ei înspăimântat de cele ce făcuse şi văzuse, se duse la arhiepiscopul cetăţii şi spuse tot ce se întâmplase cu fiica lui. Venind cu toţii cu lumânări, cu tămâie şi cu rugăciuni, s-au minunat de lumina ce înconjura trupul Sfintei. Vrând să-l ridice pentru a-l duce în cetate, n-au putut de greutatea ce-o avea. Înţelegând că fericita vrea în altă parte să ajungă, arhiepiscopul a început să-i zică, ca unei fiinţe vii, nume de mânăstiri şi de biserici din jurul Dunării. Când a pomenit numele Bisericii Domneşti din Târgul Argeşului, trupul ei s-a uşurat mai mult decât greutatea cea firească. Stihira întâi a Litiei fericeşte Ţara Românească pentru această alegere: „Bucură-te întru Domnul, Ţară Românească, având întru tine, ca o comoară de mult preţ, trupul nestricat şi fără de prihană şi fecioresc al Filofteii, izvorând tămăduiri tuturor celor ce aleargă la dânsa cu credinţă”. Mai târziu a fost mutată în Paraclisul Mânăstirii Curtea de Argeş, unde se află şi azi.

Chemarea la cer a Sfintei Filofteea a rămas pentru noi, credincioşii acestor plaiuri binecuvântate, prilej de aleasă prăznuire pe data de 7 decembrie. O preafrumoasă stihiră a Cântării a noua a Canonului Sfintei arată dragostea cu care a chemat-o Hristos la Sine pe fericita copilă: „Scoală, vino de-aproapea Mea, frumoasa Mea, porumbiţa Mea, a zis către tine Hristos, Mirele tău; că iată iarna a trecut şi ploaia, necazurile, ispitele şi bătăile cele pentru fapta bună s-au isprăvit. Acum florile s-au ivit şi glas de turturică s-a auzit în pământul nostru; via s-a copt şi a dat mirosul său. Deci, scoală, vino de-aproapea Mea, sălăşluieş- te-te întru odihna şi bucuria pe care am gătit-o pentru tine”. „Filofteea, muceniţa Domnului, mireasă şi bună fecioară, izbăveşte patria şi poporul românesc de toată vătămarea, rugând pe Dumnezeu ca să ne liberăm toţi din stricăciune, din urgie şi din primejdii” (Luminânda).

STIATI DE CE SFINTII AU AUREOLA DEASUPRA CAPULUI?

Aureola, numit si nimb, este acel cerc luminos care se pune deasupra capului lui Isus, al Sf. Fecioare Maria si al sfintilor. A inceput sa apara in iconografia crestina in jurul secolului al IVlea, ca simbol al fericirii si al gloriei ceresti. Era insa deja prezenta cu multe secole in urma in iconografia egipteana, greceasca si romana, simbolizand in special divinitatea si lumina. Ca simbol al demnitatii si al puterii apare si pe capul imparatilor. Initial, aureola, in reprezentarile crestine, era rezervat numai lui Isus si era traversat de o cruce. Astazi, toti cei canonizati sunt reprezentati cu aceasta aureola deasupra capului.

CE ESTE MAI IMPORTANT IN VIATA!

Legenda spune că o femeie săracă, cu copilaşul în braţe, trecînd prin faţa unei peşteri a auzit o voce tainică ce venea din interior: “Intră şi ia ce doreşti, dar nu uita principalul. Şi să ţii minte un lucru: după ce ieşi, uşa se va închide pentru totdeauna. Aşa că profită de ocazie, dar nu uita principalul!” Femeia a intrat în peşteră şi a găsit o mulţime de bogăţii. Fascinată de aur şi bijuterii, şi-a pus copilul pe pămînt şi a început să adune în şorţ, cu febrilitate, tot ce-i pica în mînă. Vocea tainică i-a amintit: “Nu ai decît 8 minute!” Trecînd cele 8 minute, femeia, încărcată cu aur şi pietre preţioase, a ieşit alergînd din peşteră şi poarta s-a închis… Şi-a adus aminte, apoi, că micuţul copil a rămas în interior şi poarta era închisă pe veci.

Morala

Lucrurile principale sînt: credinţa, vigilenţa, familia, prietenii, viaţa. Dar dorinţa de cîştig, bogăţia, plăcerile materiale ne încîntă atît de mult, încît principalul este lăsat deoparte. Aşa că ne consumăm timpul cu cele de mai sus şi uităm principalul: comorile sufletului. Nu trebuie să uităm niciodată că viaţa trece repede şi că moartea vine pe neaşteptate.Şi că, atunci cînd poarta vieţii pămînteşti se va închide pentru noi, nu vor mai servi la nimic tînguirile.

Odata, cand se intorcea din mlastina la chilia sa, avva Macarie (aprox.300-390) ducea cu sine frunze de palmier. Diavolul l-a intampinat pe drum cu o secera. El a incercat sa-l loveasca, insa nu a putut sa o faca si atunci i-a zis: "Mare putere spirituala curge din tine, Macarie, si din aceasta pricina nu pot face nimic impotriva ta; caci vezi, orice ai face si eu fac; postesti, si eu postesc; nu dormi, dar nici eu nu dorm niciodata. Exista doar o singura privinta in care ma bati."

- Care este aceasta, l-a intrebat avva Macarie.

- Smerenia ta, a raspuns diavolul, si din aceasta pricina nu pot face nimic impotriva ta.

VORBE DE DUH!

Spuneau despre avva Pambo că nu zâmbea niciodată. Într-o zi demonii, vrând să-l facă să râdă, au legat o pană de un lemn şi o târau pe jos făcând tărăboi şi zicând: „Ale, ale!“. Văzând comedia, avva Pambo a râs. Demonii au început să danseze, strigând: „Ua, ua! Avva Pambo a râs“. Dar el le-a răspuns: „N-am râs, ci mi-am râs de neputinţa voastră: atâţia draci cărând o pană“. (Pateric, ediţia Polirom, 2005).

AFORISME FRUMOASE

• 
  
  Prefer sa fiu in visator intre cei mai umili, cu viziuni de realizat, decat un print al unui popor fara vise si dorinte.


• 
  
  Nu poate sa existe prietenie fara incredere, si nu poate sa existe incredere fara coerenta.


• 
  
  Valoarea unei idei sta in a o pune in practica.


• 
  
  Viata este o clipa in care pariem vesnicia.


• 
  
  Adevarul este asemenea lui Dumnezeu: nu se revelEaza direct; trebuie sa-l ghicim din manifestarile lui (Goethe).
• NB: in imagine: Adevarul descoperit de Timp, de Gian Lorenzo Bernini (1645)

DESPRE PACATE!

In aforismele Parintilor desertului se citeste ca avva Moise ii spuse unui confrate: Daca ne-am pune sa privim pacatele noastre, nu am mai avea timp sa privim pacatele aproapelui nostru. Nu este oare lipsita de prudenta acea persoana care isi lasa mortul propriu si merge sa planga mortul vecinului? Semnificatia vorbei: mori fata de vecinul tau, inseamna tocmai a cerceta propriile pacate, evitand a vrea sa stii daca aproapele este bun sau rau.

NB: imaginea reprezinta Alegoria vorbirii de rau si invidia intr-o pictura a lui Giovanni Bellini (1480).

DESPRE VORBIREA DE RAU!

la Sf. Filip Neri s-a dus o femeie si i-a spus: parinte, am vorbit de rau pe cineva. Cum pot sa repar aceasta greseala? Sfantul i-a spus: du-te acasa, taie o gaina ia penele si mergand prin oras, imprastie-le pe toate. Insa sa nu te intorci inainte sa fii adunat toate penele si sa mi le fi adus mie. Femeia a facut intocmai, dar, la intoarcere, i-a penele de unde nu-s!

Morala invataturii: vorbirea de rau, greu se mai poate repara in totalitate.