Sfânta Fecioară Maria, femeie elegantă

Evanghelia nu ne spune nimic. Dar referințele biblice care fac aluzie la eleganța Mariei sunt foarte multe.

Ar ajunge să ne gândim la acel fragment din Cântarea Cântărilor, în care liturgia întrezărește, ca în filigran, figura Mariei care luptă în favoarea noastră împotriva puterilor răului: „Cine este cea care răsare ca luna, strălucitoare ca soarele, teribilă ca mulțimile în război?”.

Textul latinesc spune: „Electa ut sol”.

„Electa” vrea să însemne: elegantă. Are aceeași rădăcină verbală. Elegantă ca soarele!

Oricine ar putea foarte ușor să vadă că, pe lângă ea, modelele create de Valentino par niște cârpe, iar creațiile lui Giorgio Armani resturi de boarfe.

Dar și cartea Apocalipsului reia elementele cosmice ale soarelui, ale lunii și ale stelelor, cu care arta din toate veacurile a ornat lucrurile cele mai frumoase asupra eleganței Mariei: „În cer a apărut un semn grandios: o femeie îmbrăcată în soare, cu luna sub picioarele ei și pe capul ei o coroană de douăsprezece stele”.

Și, puțin mai înainte, într-un alt text celebru, care face trimitere, este adevărat, la noul Ierusalim, dar în care tradiția, prin acel joc de disolvențe teologice pentru care realitatea și semnele se schimbă, a văzut prezența ei: „A sosit nunta Mielului, și mireasa lui este pregătită, și i-au dat o haină pură de lin strălucitor. Haina de lin sunt operele sfinților celor drepți”.

Fecioara, deci, această anticipare minunată a Bisericii, coboară din ceruri, ornată cu bijuterii și multe văluri, gătită ca o mireasă îmbrăcată pentru mirele ei. Totul este un imn dedicat eleganței Mariei.

O eleganță, evident, de citit în termenii unei fineți interioare, și nu în baza frecventării din partea ei a buticurilor din Nazaret, sau a atelierelor de modă din Ierusalim.

Deși, dacă medităm cu atenție evanghelia, nu par chiar nelalocul lor nici aluziile la eleganța fizică a Mariei.

Eu nu știu dacă în intimitatea casei, acolo unde înfloresc alinturile duioase, Isus nu se distra numind-o pe Maria cu numele plantelor cele mai parfumate, așa cum într-una din zile va face Biserica: trandafire tainic, crin parfumat, cedru din Liban, palmier din Cades... Putem însă să presupunem că se gândea tocmai la ea, floare frumoasă, atunci când spuse mulțimilor: „Observați cum cresc crinii câmpului... eu vă spun că nici măcar Solomon, cu toată gloria lui, nu se îmbrăca ca unul dintre aceste flori”.

Ca de altfel, putem presupune că se gândea tot la ea atunci când a spus: „Lumina trupului este ochiul. Dacă ochiul tău este curat, întregul tău trup va fi luminat”. În acel moment cred că i-au apărut în față ochii mamei lui. Acei ochi în care nu numai că strălucea trasparența sufletului, dar care trădau și măreția sfințeniei și eleganța trupului ei.

Sfântă Fecioară Marie, femeie elegantă, din moment ce te îmbrăcai așa de bine, dăruiește-ne, te rugăm, ceva din hainele tale. Deschide-ne garderoba ta. Obișnuiește-ne cu gusturile tale. Știi bine, ne referim la acele haine interioare care au îmbrăcat existența ta pământească: gratitudinea, duioșia, stupoarea. Te asigurăm: sunt haine care încă mai sunt la modă, nu au expirat. Chiar dacă sunt prea mari pentru mărimile noastre, vom face tot posibilul să le potrivim cu ale noastre.

Descoperă-ne, te rugăm, secretul trăsăturilor tale. Păzește-ne de acele căderi de stil care pun în lumină vulgaritățile noastre. Dăruiește-ne o bucată din vălul tău de mireasă. Și fă-ne să descoperim în splendoarea naturii și a artei semnele eleganței lui Dumnezeu.

Sfântă Fecioară Marie, femeie elegantă, eliberează-ne de acel spirit necioplit pe care-l purtăm în noi, în ciuda hainelor rafinate pe care le îmbrăcăm, și care explodează de atâtea ori în termeni de violență verbală față de aproapele nostru.

Cât de departe suntem față de eleganța ta spirituală! Îmbrăcăm haine cu semnătura lui Trussardi, dar gesturile raportului uman rămân grețoase. Ne stropim pielea cu parfumurile lui Versace, dar chipul nostru transpiră ambiguitate. Ne punem în gură pastele de dinți cele mai căutate, dar limbajul care iese din el este urât mirositor. Vocabularul nostru este apăsător. Insulta a devenit obicei. Bunele maniere ne sunt străine. Mai mult, dacă în unele emisiuni de la televizor lipsesc ingredientele golănești pare că scade și numărul de telespectatori.

Dăruiește-ne, de aceea, și un supliment de har, care să compenseze intemperanțele noastre. Și fă-ne să înțelegem că, până nu vom vedea în cel care ne stă alături un chip de descoperit, de contemplat și de mângâiat, chiar și cele mai sofisticate rafinatețe vor fi totdeauna formale, iar cele mai scumpe haine nu vor reuși să mascheze sufletul nostru de cârpeală.

Sfântă Fecioară Marie, femeie elegantă, tu care ai surprins foarte bine trecerea lui Dumnezeu în viața ta, fă ca și noi să putem capta adierea Lui. Și El este foarte elegant, și foarte greu intră în istoria noastră cu puterea focului sau a uraganului sau a cutremurului; dar, ca pe muntele Horeb, se face simțit în adierea delicată a vântului. Este nevoie de antene delicate pentru a prinde frecvența Lui. Este nevoie de o ureche sensibilă pentru a percepe foșnetul pașilor Lui, atunci când, după amiază, așa cum făcea cu Adam, coboară din nou în grădina noastră.

Ajută-ne să intuim întreaga delicatețe a lui Dumnezeu în acea expresie biblică cu care El, Domnul, exprimă aproape pudoarea de a ne deranja (probabil că lui Ioan, în timp ce scria cartea Apocalipsului, acele cuvinte i le-ai dictat chiar tu): „Iată, stau la ușă și bat. Dacă cineva ascultă vocea mea și îmi deschide ușa, eu voi veni la el, voi cina cu el, și el cu mine”.

 Fă-ne pregătiți să răspundem, cu același stil fin al Tău, ciocănitului tău discret, sstfel ca să-i putem deschide imediat ușa, și să-i facem sărbătoare, și să-l conducem la masă cu noi.

Ba chiar, dacă El tot se oprește, de ce nu rămâi și tu la cină cu noi?

Traducere: Pr. Pătrașcu Damian

Din Don Tonino Bello, Maria, donna dei nostri giorni, San Paolo, Cinisello Balsamo ¹⁸2011, pp. 109-112.