Mărturia unui copil sfânt

Fericitul Iosif Ottone

(Castelpagano (Benevento), 18 marzo 1928 - Torre Annunziata (NA), 4 februarie 1941)

În biserica sanctuarului dedicat Duhului Sfânt din

Torre Annunziata, un oraș aflat la poalele Vezuviului, se păstrează într-o capelă laterală mormântul lui Iosif Ottone, un adolescent de 13 ani, chemat de toți Peppino, așa cum se obișnuiește să se cheme în regiunea Campaniei pe toți copii care poartă numele de Iosif. S-a născut în 18 martie 1928 în localitatea Castelpagano (Benevento) din părinți necunoscuți; tânăra moașă a satului l-a înregistrat la Primărie în ziua de 23 martie a aceluiași an, după ce în ziua precedentă fusese botezat în biserica Preasfântului Mântuitor din Castelpagano. Primăria l-a acceptat în Orfelinatul Regional din Benevento, împreună cu puținele obiecte pe care le avea cu el atunci când a fost găsit, o bucată de pânză, o căciuliță și niște feșe. Mai târziu se va afla că Iosif a fost rodul unei relații extraconjugale, al unei femei din Castelpagano, al cărui soț era emigrat în Argentina, și care nu va mai reveni niciodată de acolo, și pentru că aflase de dubla infidelitate a soției care, în afară de Iosif, mai adusese pe lume o altă fetiță. Mai mult, cuplul mai avea un copil legitim, iar femeia, al cărei nume nu-l cunoaștem, după ce a rămas însărcinată voia să avorteze, dar o prietenă de familie o convinse să nu facă acest gest; aceeași femeie va deveni nașă de botez a micuțului Iosif. După câteva luni, Iosif a plecat din orfelinat, fiind încredințat familiei Ottone Dominic și Maria Capria din Benevento care, neavând copii și pentru că făcuseră un vot ca să primească un copil de crescut cu dragoste, îl primiră în sânul familiei lor. Temându-se că mama naturală a lui Iosif va apărea și vor lua înapoi copilul, familia Ottone s-a decis să se mute la Napoli; la sfârșitul acestei prime perioade a vieții lui Iosif, mama naturală, care va muri în anul 1955, va afla unde este copilul ei și, succesiv, va lega o frumoasă prietenie cu familia Ottone, spunând că este o „mamă nedemnă” de un asemenea fiu. Familia este prima biserică domestică și așa a fost familia Ottone care, grație religiozității mamei adoptive, va deveni pentru micuțul Iosif un model sigur. După ceva vreme, familia Ottone se va transfera din nou la Torre Annunziata, o localitate aflată aproape de mare. Iosif crește sincer, decis, bogat în calități și virtuți; merge cu bucurie la școală fără a fi nemulțumit, fiind disciplinat, prieten cu toți copii de vârsta lui; înainte să intre la școală vizitează biserica, fără să țină cont de glumele deplasate ale colegilor, pentru a face o scurtă vizită lui Isus din Preasfântul Sacrament. Din anul 1934 până în anul 1939 frecventează școala elementară, apoi va fi admis la Institutul Tehnic Comercial“Ernesto Cesàro”; și aici va fi primul din clasă. Mama adoptivă era spălătoreasă, iar tatăl camerier; ea, avea un caracter bun, era religioasă, răbdătoare; el, coleric, nervos, deseori bea mai mult decât trebuia; din acest motiv, între Iosif și mama lui se va instaura o relație foarte bună, intimă. În familie a fost un înger de pace, ajutând-o pe mama lui să suporte violențele tatălui adoptiv, care era beat încontinuu. Pe ascuns a început să ajute săracii, folosind micile lui economii și pachețelul primit pentru școală. Cu o mare fervoare, la vârsta de 7 ani, în ziua de 27 mai 1935 a primit Prima Sf. Împărtășanie și de atunci l-a primit în fiecare zi pe Isus în inima lui. A început să țină imediat cele Nouă Vineri și cele Cincisprezece Sâmbete; în fiecare Prima Vineri a lunii era prezent în biserică încă de la 5:30 dimineața, fără să țină cont de frig, totdeauna cu zâmbetul pe buze. Mergea deseori cu bicicleta la Sanctuarul Sf. Fecioare Maria de la Pompei, pentru a se ruga Rozariul. Îi plăcea să citească cărți de aventuri și de desene animate, se juca cu ceilalți copii în timpul liber, pentru că Iosif, deși serios, religios, ascultător, era și el un copil ca toți ceilalți, plăcându-i foarte mult să stea cu prietenii lui și să se joace. Visul lui era să devină căpitan de marină, așa cum visau mai toți copii din satul lui. După circa 11 ani de încredințare externă familiei Ottone, în anul 1940 tribunalul a permis ca Iosif să fie adoptat definitiv, cu această ocazie primind și numele de Ottone, în locul celui de Italico, primit la botez. Părinții adoptivi vor trăi mult, mama murind în anul 1983, iar tatăl în anul 1975, locuind aproape de biserica dedicată Duhului Sfânt. În plin război, mama a trebuit să se supună unei duble operații foarte delicate, motiv pentru care se va interna în spital. Iosif, legat foarte mult de mama lui, s-a întristat foarte mult. În ziua operației, plimbându-se cu niște prieteni prin centrul localității, a găsit pe jos o iconiță cu Maica Domnului de la Pompei. A ridicat iconița, a sărutat-o și a spus: „Măicuța mea, dacă trebuie să moară mama, mai degrabă fă să mor eu”. După câteva minute a devenit palid și a căzut pe jos, leșinând. Prietenii și un polițai l-au ridicat, ducându-l la spitalul din apropiere. Mama, reîntorcându-se imediat din spital, înainte de operație, l-a asistat toată noaptea recitând Rozariul, cu părul devenit alb într-o clipă datorită durerii, dar acceptând voința lui Dumnezeu pentru sine și copilul său atât de iubit. Iosif Ottone, fără să-și revină deloc, a murit la patru dimineața în ziua de 4 februarie 1941, la vârsta de aproape 13 ani; jertfa lui oferită pentru mama lui preaiubită, a fost acceptată de Dumnezeu; ea se va vindeca imediat și va trăi până la vârsta de 88 de ani. Stima de care s-a bucurat în timpul vieții a crescut în fiecare zi, astfel că, în ziua de 25 octombrie 1964, rămășițele lui pământești au fost mutate în biserica Duhului Sfânt din Torre Annuziata. În data de 6 aprilie 1962 a început procesul de beatificare. Adolescentul Iosif Ottone se adaugă mulțimii de tineri și tinere care sunt tot atâtea stele luminoase pe firmamentul Bisericii.

Traducere și prelucrare: Pr. Pătrașcu Damian

Sursa: www.santiebeati.it