O tânără profesoară, cu vizibile tendinţe moderniste, explica micuţilor săi elevi faptul că ea este atee şi-i întrebă dacă nu cumva sunt şi ei. Neştiind, de fapt, ce-i ăla un ateu şi dorind să fie şi ei ca şi profesoara lor, micuţii îşi ridicaseră mânuţele în aer. Dar iată şi o excepţie. O fetiţă pe nume Ioana nu se luă după mulţime şi nu ridică mâna. Profesoara, observând-o, o intrebă de ce s-a decis să fie diferită.
- Pentru că nu sunt atee.
Profesoara o întrebă din nou:
... - Dar tu ce eşti?
- Eu sunt catolică.
Puţin deranjată, profesoara se înroşi. O întrebă, totuşi, de ce este creştină.
- Ei bine, am fost crescută să-L cunosc şi să-L iubesc pe Cristos. Bunicii mei au fost creştin-catolici, mama este creştin-catolică, la fel şi tata, şi aşa sunt şi eu.
Profesoara s-a înfuriat:
- Ăsta nu este un motiv, spuse ea în gura mare. Ce-ar fi fost dacă maică-ta ar fi fost o idioată şi la fel şi taică-tău? Ce ai fi fost tu atunci?
Fetiţa tăcu puţin şi răspunse zâmbind:
- Atunci… aş fi fost o atee!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial