Mulți ani în urmă, în China,
trăiau doi prieteni. Unul cânta foarte bine la harpă. Celălalt era dotat de o
rară artă de a știi să asculte. Atunci când primul cânta la harpă un cântec
despre munte, al doilea spunea: Văd muntele ca și cum ar fi în fața noastră.
Atunci când primul cânta la harpă un cântec despre un pârâu, cel care asculta
spunea: Aud cum curge apa printre pietre. Dar într-o bună zi, cel care asculta
s-a îmbolnăvit și a murit. Primul prieten a tăiat corzile harpei și nu a mai
cântat deloc.
Cu adevărat, existăm dacă
cineva ne ascultă. Darul cel mai mare pe care-l putem face unei persoane este
să-l ascultăm cu adevărat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial