luni, 2 ianuarie 2012

26 de operatori pastorali au decedat violent în 2011

31.12.2011, Vatican (Catholica) - Şi în acest an, la final, agenţia Fides a publicat un document care prezintă toţi operatorii pastorali ce şi-au pierdut viaţa în mod violent în cursul ultimelor 12 luni. Conform informaţiilor deţinute de Fides, în 2011 au fost ucişi 26 de operatori pastorali, cu unul mai mult decât în anul 2010. Astfel se ştie că au murit violent 18 preoţi, 4 surori şi 4 laici. Pentru al treilea an consecutiv, locul cel mai afectat, cu un număr mare de operatori pastorali ucişi, îl reprezintă Americile – aici au murit 13 preoţi şi doi laici. Urmează Africa, unde au fost ucişi doi preoţi, trei persoane consacrate şi un laic. În Asia au murit doi preoţi, o soră şi un laic. În Europa a murit violent un preot.
Unii dintre aceşti operatori pastorali au fost victime ale unor tentative de răpiri sau de jefuiri care s-au sfârşit prost; în căutarea unor bogăţii presupuse doar, hoţii au ucis slujitori ai lui Cristos. Alţii au fost omorâţi tocmai datorită credinţei de către persoane care preferă ura în locul iubirii, disperarea în locul speranţei, violenţa în locul dialogului, scrie agenţia Fides. Se aminteşte apoi că la 26 decembrie, în sărbătoarea Sf. Ştefan, Papa Benedict al XVI-lea spunea la rugăciunea Angelus: “La fel ca în antichitate, şi astăzi aderarea sinceră la Evanghelie poate cere sacrificiul vieţii, şi mulţi creştini, în diferite părţi ale lumii, sunt expuşi persecuţiei şi chiar martiriului. Domnul ne aminteşte însă: ‘cine va rămâne statornic până la sfârşit va fi mântuit’ (Matei 10,22).”
Documentul Fides include şi biografii, uneori sărace, subliniind însă că importantă este “adeziunea sinceră la Evanghelie” a respectivilor, nu doar cu cuvintele ci şi cu mărturia vieţilor lor, în situaţii de suferinţă, sărăcie, tensiune, degradare, violenţă… Se subliniază că nu se foloseşte termenul de “martiri” pentru operatorii pastorali, o astfel de decizie ţinând de Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor. Decesele nu sunt toate bine documentate, dar în unele cazuri se pare că motivaţiile uciderilor sunt religioase. În acest an s-a deschis însă procesul de beatificare pentru 15 martiri, misionari şi cateheţi laici, ucişi în Laos între 1954 şi 1970 “din ură faţă de credinţa creştină”.

Sursa: www.catholica.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial