Ziua cu prima licărire,
Noaptea cu prima stea,
Cascada cu prima picătură,
Focul cu prima scânteie,
Dragostea cu primul vis.
Speranța este chipul lui Dumnezeu,
Care se descoperă din clipă în
clipă,
După chipul disperărilor noastre
Pentru că toate speranțele,
Chiar și cele mai slabe și fragile,
Chiar și visurile și iluziile,
Aparțin speranței
Un nimic ajunge să facă să bată
inima,
Așa cum un nimic poate s-o oprească.
Iar dacă un nimic ne poate opri pe
marginea prăpastiei,
Speranța face proprie acest nimic;
Se întrupează, ia chipul și vocea
nimicului.
Speranța vede spicul
Atunci când ochii mei de carne
Nu văd decât sămânța care putrezește
(Don Primo Mazzolari)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial