Odată, un băieţel bine educat din punct de vedere religios, avea dorinţa
arzătoare să-L întâlnească pe Dumnezeu. Îşi închipuia că drumul până la El
trebuie să fie lung. De aceea, şi-a pus în gentuţa cu care mergea la grădiniţă
un pachet de biscuiţi şi o sticluţă cu suc. A plecat la drum şi, ajungând
într-un parc, s-a aşezat pe o bancă. Pe bancă mai stătea o bătrânică ce se uita
la porumbei. Băieţelul şi-a deschis gentuţa şi era gata să soarbă o înghiţitură
de suc. În momentul acela însă, privind-o pe bătrânică, îşi dădu seama că e
flămândă şi însetată. I-a oferit un biscuit. Bătrâna l-a acceptat cu bucurie şi
i-a zâmbit. Zâmbetul bătrânei era atât de frumos, încât băieţelul a dorit să-l
mai vadă o dată şi i-a dat şi sticluţa cu suc. Bătrânica i-a zâmbit şi mai
frumos. Zâmbetul acesta băieţelul nu-l mai văzuse niciodată. Era încântat! Au
stat acolo toată după-amiaza, mâncând şi zâmbind. Încet, încet, a venit seara.
Amândoi trebuiau să se întoarcă acasă. După ce făcu câţiva paşi, băieţelul se
întoarse şi o îmbrăţişă pe bătrânică. Ea, la rândul ei, îi dădu cel mai frumos
zâmbet şi s-au despărţit. Când băieţelul a deschis uşa casei, mama a fost
surprinsă de bucuria ce se citea pe faţa copilului. Acesta i-a spus entuziasmat:
"Mamă, astăzi am mâncat cu Dumnezeu! Are cel mai frumos zâmbet din lume".
Bătrânica, şi ea, era aşteptată cu îngrijorare de copii, care au întrebat-o:
"Mamă, ce ai făcut de eşti atât de fericită? Am mâncat biscuiţi în parc cu
Dumnezeu". Reiese limpede că dragostea este plină de bunătate.
Ne este tot mai
limpede afirmaţia Sfântului Ioan Teologul că "Dumnezeu este Iubire" (I Ioan 4,
8).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial