duminică, 5 decembrie 2010

Maică Sfântă de Czestochowa (Jan Lechon - 1899-1956, poet, critic literar şi diplomat polonez)

Maică Sfântă îmbrăcată în pietre scumpe,

Maică a cărei coroană o poartă pe braţe îngerii,
roagă-te pentru noi.
Maică, icoana ta e pretutindeni,
în biserici, în colibele săracilor şi-n palatele bogaţilor,
în mâinile muribunzilor, deasupra leagănului copiilor.
Sub ea pâlpâie necontenit lumina candelei.
Toţi cred în ea, chiar şi cei care nu cred în nimic.
Maică Sfântă, ai milă de noi.

Dă-le celor care se opintesc în pustiu
răcoare şi prospeţime în mijlocul deşertului
şi căldura focului în timp de ger.
Ajută-i pe cei rămaşi străini în lume
să-şi găsească limanul liniştii.
Sfântă Maică, primeşte-i sub ocrotirea ta
pe toţi cei care pătimesc în dureri.

Maică Sfântă, de-atâtea ori au curs peste noi fluvii de sânge...
Rănită ai fost şi de mâinile păgânilor.
Dar nimic nu te-a putut clinti,
nimic n-a împuţinat mijlocirile tale.
Ajută-ne ca, întorşi din pribegie,
să ascultăm iar, ca atunci când eram copii,
cântările spre veşnică lauda Ta.

Maică Sfântă, nu ne părăsi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial