A te ruga pentru celălalt nu înseamnă doar a formula o scurtă cerere. Nici nu înseamnă a-i dicta lui Dumnezeu ceea ce trebuie să facă celui pentru care mă rog. Uneori, rugăciunea noastră pentru celălalt aproape că se transformă într-o rugăciune împotriva lui. Ne rugăm lui Dumnezeu ca celălalt să devină rezonabil, pentru ca în cele din urmă să înţeleagă ceea ce noi dorim. Încercăm să-l manipulăm pe Dumnezeu până când El realizează dorinţele noastre faţă de ceilalţi. Totuşi, în acest caz, nu se poate realiza o întâlnire. Rugăciunea pentru celălalt ar însemna să mi-l imaginez pe celălalt şi să mă transpun în el cu sentimentele mele pentru a vedea: ce dorinţe are, de ce suferă, ce fel de gânduri şi sentimente îl învăluie când este singur sau când se roagă? Ce anume i-ar prinde bine cu adevărat? Dacă am intrat în el pentru un anumit timp, pot să mă rog lui Dumnezeu ca să-i dăruiască ceea ce are nevoie şi să-l binecuvânteze. Eu pot să încerc să-i doresc ceea ce îi face bine. Dar voi observa în curând că nu mai pot înainta cu ajutorul cuvintelor mele. Nu îmi mai vin în minte alte cuvinte. Atunci pot doar să repet continuu: Doamne, binecuvântează-l. şi făcând astfel nu trebuie să îmi forţez sentimentele. Voi simţi bunăvoinţă pentru celălalt. Prejudecăţile mele vor dispărea şi îl voi vedea pe aproapele meu cu alţi ochi. Voi deveni mai drept cu celălalt.
O imagine care ar putea să mă ajute atunci când mă rog pentru celălalt ar fi următoarea: îmi imaginez că între mine şi celălalt există aceeaşi legătură ca între două vase comunicante. Când inspir, iubirea lui Dumnezeu se răspândeşte înlăuntrul meu, iar când expir, ea se revarsă în celălalt prin intermediul tubului de legătură. Iubirea lui Dumnezeu, care se răspândeşte înlăuntrul meu este dincolo de sentiment. Nu trebuie să o simt, trebuie doar să o cred. Este înlăuntrul meu, însă va rămâne activă numai dacă nu o voi ţine pentru mine în mod egoist ci, dimpotrivă, dacă îi voi permite să continue să curgă. Din această cauză, uneori, se formează o oarecare rezistenţă înlăuntrul meu. Trebuie, într-adevăr, să mă deschid în acest fel faţă de celălalt, să particip la haosul său interior. Nu-mi pot permite să am o legătură cu acest om confuz şi prăpădit şi să fiu invadat de sentimentele sale amare şi veninoase, de agresivitatea sa. Trebuie să mă protejez şi să mă izolez faţă de el. am nevoie de această protecţie numai dacă e vorba de deschidere pur umană. Dar dacă îmi imaginez că iubirea lui Dumnezeu curge prin vasele noastre comunicante, nu trebuie să-mi fie frică de a fi invadat de sentimentele celuilalt. Trebuie să am încredere în faptul că s-a creat o legătură salvifică şi că iubirea lui Dumnezeu ne străbate şi ne mântuieşte.
Legătura realizată prin rugăciune depăşeşte intelectul cu sentimentele, ea se realizează în adâncul sufletului.
Fiecare dintre noi are sau a avut părinţi şi poate şi fraţi. Legătura cea mai strânsă de obicei se leagă cu mama, cu cea care ne-a zămislit în sânul ei. Tocmai de aceea această creatură minunată care este mama fiecăruia dintre noi, nu are nevoie de explicaţii pentru a simţi cum o duce unul din fii săi. Ajunge o simplă privire şi ea îţi va spune dacă o duci bine sau ai vreo problemă. Poţi să te ascunzi, să minţi, nu vei reuşi să o duci de nas. Când eram mai mic, am făcut şi eu o boacănă. Când a venit acasă mama mea, fără să-i fi spus nimic a citit pe chipul meu spaima. Am încercat în toate felurile să ascund ceea ce se întâmplase dar nu am reuşit pentru că ochiul ei mă scruta, intrase în mine, şi, a trebuit să-i spun ce se întâmplase de fapt.
Tot la fel se întâmplă şi în cel care se roagă bine pentru celălalt, se formează o intimă unire, îl simt pe aproapele meu cu toate sentimentele, bucuriile şi fricile sale. El face parte din fiinţa mea. Nu degeaba, Sf. Tereza a pruncului Isus a devenit patroana misiunilor şi a misionarilor. Cu toate că nu a ieşit niciodată din mănăstire, prin rugăciunea ei pentru misionari, simţea în trupul ei, în inima ei greutăţile prin care trec misionarii, bucuriile pe care le au şi, cu cât simţea mai mult acest lucru cu atât se ruga mai mult.
Se povesteşte că în lagărul de exterminare de la Auschwitz într-una din zile a fost spânzurat unul din deţinuţi pentru că îndrăznise să fure ceva de mâncare. Toţi ceilalţi deţinuţi erau obligaţi să asiste la acea scenă macabră. La un moment dat, în timp ce deţinutul atârna în ştreang, unul din mulţime a strigat: Unde este Dumnezeu? După puţină tăcere, s-a auzit un alt glas care spunea: este acolo, atârnat în ştreang!
Dumnezeu, iubiţi credincioşi, nu doarme, nu este indiferent faţă de nici un om, indiferent de situaţia în care se află acesta. El se bucură cu cel ce se bucură şi suferă cu cel care suferă. Com-pătimeşte împreună cu omul.
Marele filozof Aristotel, spunea că bucuria cea mai mare pe care o simte este atunci când are puterea să se bucure de bucuria altuia. Iar eu vă spun: bucuria cea mai mare a creştinului trebuie să fie atunci când se roagă pentru celălalt, atunci când are curajul să se roage nu numai pentru prietenii săi ci şi pentru duşmani.
Mergem pe drum şi vedem un nenorocit: facem o rugăciune pentru el; suntem în maşină şi vedem că unul conduce periculos: în loc să-l blestemăm, facem o rugăciune pentru el; suntem la locul de muncă şi colegii sau superiorii ne supără: facem o rugăciune pentru ei. Trecem pe lângă cimitir: facem o rugăciune pentru răposaţii de acolo. Trecem pe lângă spital: facem o rugăciune pentru bolnavii care zac acolo. În orice situaţie putem să ne rugăm, să ne rugăm concret, pentru cineva anume. Vom simţi astfel că toţi oamenii sunt fraţii noştri; îi vom privi astfel pe ceilalţi, indiferent cine sunt aceştia cu alţi ochi, cu ochii lui Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial