Așa cum indianul, percepând peste tot manifestarea lui Dumnezeu, a căutat să-L întâlnească în orice lucru, tot la fel scopul religiei creștine este cel de a răspândi spiritul său, iubirea lui peste tot unde Dumnezeu se manifestă în om.
Este simplu să se vadă prezența lui Dumnezeu în univers; mai dificil este să fie recunoscută în oameni, pentru că în om există revelarea voinței divine în pasiunile umane. Până când nu se naște iubirea, voința se opune Voinței Supreme.
În sărăcie individul suferă, dar numai din cauza urii în om se naște nefericirea. Și animalul suferă, dar nefericirea este proprie omului. Durerea provocată de sărăcie face ca omul să sufere în partea sa animalică; dar rănile cele mai profunde sunt cele provocate de nefericire, pentru că îl lovesc pe om în partea în care este om. De aceea partea animalică a omului spune: Câștigând, voi îndepărta suferința care provine din faptul că sunt sărac. Dar partea spirituală spune: Renunțând la ceva, voi oferi mica mea voință Marii Voințe...
Cel mai mare chin al omului constă în faptul că mărimea sa este continuu asediată de micimea lui. Acesta este păcatul lui. Impuritatea lui îl împiedică să reveleze în întregime mărimea ființei sale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial