joi, 19 august 2010

SLUJITORUL LUI DUMNEZEU Pr. MARTIN BENEDICT

Doctorul şi preotul Martin Benedict s-a născut la Galbeni (BC), la 31 iulie 1931. Şcoala elementară a urmat-o în localitatea natală, între anii 1938-1944, după care s-a înscris, pentru a deveni preot, la Seminarul franciscan din Hălăuceşti, unde a urmat cursurile gimnaziului între anii 1945-1948.
În anul 1948, autorităţile comuniste au închis toate seminariile catolice şi a fost nevoit să se întoarcă acasă. În acelaşi an s-a înscris la Liceul de Băieţi din Bacău pe care l-a absolvit în anul 1951, după care s-a înscris la Facultatea de Medicină din laşi pentru a deveni medic. A absolvit în anul 1957 şi, printr-un ordin al Ministerului Sănătăţii, a fost repartizat la Circumscripţia Sanitară Răducăneni, unde a activat ca medic între 15 octombrie şi 1 decembrie 1957.
Apoi a fost transferat la Circumscripţia Sanitară Tătăreni, unde a activat ca medic de Circumscripţie până la 7 noiembrie 1961, după care, în urma unui concurs, a fost transferat la Spitalul din Bacău. Aici a rămas doar pentru un an de zile, mai exact până la 1 noiembrie 1962. De la această dată a lucrat cu multă dăruire la Spitalul din Oneşti până în ultima clipă a vieţii sale.
În luna august a anului 1972 Domnul l-a pus la mare încercare. Este nevoit să suporte în doar câteva zile trei intervenţii chirurgicale, cauzate de o ocluzie intestinală. După aceste operaţii rămâne cu numai câţiva centimetri din intestinul subţire. Viaţa doctorului Benedict se schimbă: este nevoit să ţină un regim alimentar aproape ieşit din comun. Medicii i-au dat doar puţine zile de viaţă, dar el, prin voinţa, ştiinţa şi credinţa sa, reuşeşte să mai trăiască încă 14 ani. Sora lui, Varvara, îi va veni în ajutor şi-i va fi mereu aproape.
A intrat în secret în Ordinul Franciscan călăuzit de Pr. Gheorghe Patraşcu. Face noviciatul şi profesiunea simplă în anul 1976, iar cea solemnă în anul 1979.
La 14 septembrie 1980, în mare taină, este hirotonit preot în biserica din Slănic Moldova de către episcopul Alexandru Todea. A continuat să fie medic la Oneşti şi nu a putut sluji ca preot în public. În anul 1983, alături de PS. Petru Gherghel, face parte din grupul de pelerini prezenţi la beatificarea Fericitului Ieremia, celebrată în Piaţa „Sf. Petru” din Roma. Deşi era preot, nu a putut concelebra alături de ceilalţi preoţi prezenţi. Îmbrăcat în costumul tradiţional moldovenesc, a avut marea onoare de a proclama în limba română o invocaţie din rugăciunea credincioşilor. În urma acestei vizite la Roma, prin "ajutorul anumitor persoane", Securitatea de atunci descoperă marele secret al doctorului Benedict: preoţia. După întoarcerea în ţară, încep persecuţiile. Era greu de perceput şi acceptat conceptul de „medic preot”... Sănătatea lui şubredă şi repetatele persecuţii care-l deteriorează şi mai mult fizic şi psihic duc la moartea doctorului Benedict.
Domnul l-a chemat la cele veşnice la 12 iulie 1986. În testamentul său a cerut să fie înmormântat în satul natal, Galbeni.
Ca medic, s-a comportat cu toată lumea la fel, indiferent de clasa socială şi politică, pentru el toţi oamenii erau la fel.
Viaţa lui a fost plină de rugăciune, dăruire, slujire a celor săraci şi nevoiaşi, a luptat pentru apărarea vieţii şi în mod special contra avortului. Deşi lumea nu ştia că este preot, prin felul lui de a fi, prin exemplul şi comportamentul său lumea îl numea „părintele nostru, părintele săracilor”.
Viaţa părintelui Martin a fost plină de spini, asemenea unui trandafir. După un an de la moartea lui, parfumul acestui “trandafir” a început să se simtă prin mirosul şi gustul apei din “fântâna minunată” de lângă casa părintească.
A început un adevărat pelerinaj la fântâna şi mormântul părintelui Martin. Mii de oameni, din toate colţurile ţării, veneau să ia apă din fântână şi pământ de pe mormântul lui. Galbeni a devenit într-un timp foarte scurt loc de pelerinaj, fapt care a început să îngrijoreze autorităţile comuniste. Se auzeau vorbe precum că apa are puterea de a face minuni şi chiar s-au săvârşit vindecări miraculoase. Lumea a început să se roage şi să ceară ajutor şi ocrotire doctorului Benedict.
Pentru majoritatea oamenilor el este deja sfânt.
Extras de pe site: http://www.ofmconv.ro/  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial