marți, 25 mai 2010

Sfintii Epictet și Astion



Deși martiriul Sfinților Epictet și Astion era cunoscut din timpuri imemoriale, relicvele lor au fost descoperite abia în anul 2001, chiar în ziua de Sf. Maria Mare, pe 15 august. Acta Sanctorum, izvorul cel mai autorizat care ne relatează despre acești sfinți arată că: Preotul Epictet provenea din orient, unde îl convertise, printre mulți alții, și pe tânărul Astion. Temându-se de părinții săi, oameni cu o poziție socială importantă, Astion și-a părăsit țara. Împreună cu învățătorul său Epictet, tânărul neofit ss-a refugiat în Scytia. S-au stabilit amândoi în orașul Halmyris (azi Murighiol, Tulcea), convertindu-i pe mulți păgâni la creștinism, prin minuni și semne prodigioase. În anul 290, după circa 17 ani de la venirea lor în Dobrogea de astăzi, au fost denunțați autorităților ca răufăcători și vrăjitori care i-au făcut pe mulți să părăsească credința în zei. Drept urmare, după un supliciu îngrozitor și îndelungat ay fost condamnați la moarte și decapitați. Aceste fapte s-au petrecut pe când episcop al provinciei Scytia era Evangelicus. Sfintele moaște se găsesc în catedrala ortodoxă din Constanța, iar unele fragmente se găsesc și în Biserica romano-catolică din Tulcea, donate fiind de Patriarhul Daniel în anul 2001, în Săptămâna de Rugăciune pentru unitatea creștinilor. În Biserica Ortodoxă și cea Romano-Catolică Sf. Epictet și Astion sunt prăznuiți în ziua de 08 iulie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial