Martyrologiul nu este o listă ca celelalte, ci este o carte liturgică. Și cum face, concret, o comunitate să celebreze sfinții unei anumite zile? Așa cum în antichitate călugării, în timpul orei prime, cântau în cor elogiul sfinților zilei, la fel Martyrologiul Roman devine o ocazie pentru a face acest aspect mai vizibil în riturile noastre.
Biserica - spune liturgistul Silvano Maggiani - a simțit totdeauna nevoia de a face să se vadă prezența sfinților în mijlocul nostru. Din punct de vedere istoric a făcut acest lucru prin evocare: proclamând o serie de nume (deci, cu ajutorul cuvântului), se face vie perceperea așa numitului communio sanctorum. Acest lucru se întâmplă, de exemplu, în rugăciunea euharistică, cu o listă de nume, prin natura înseși a lucrurilor, limitată. De aici, în ambient monastic a apărut obiceiul de a cânta Martyrologiul, tocmai cu această logică.
Dar astăzi? Mai are sens să-i amintim pe toți sfinții? Poate să aibă sens într-o perspectivă pe care aș numi-o estetică - răspunde S. Maggiani -: a aminti sfinții unei anumite zile ne ajută să vedem cum a fost trăită într-adevăr Evanghelia în cadrul istoriei. Această arătare este importantă. Să ne gândim la ce anume a reprezentat Jubileul comemorării de la Collosseum a martirilor din secolul al XX-lea. A fost vorba de un gest liturgic care ne-a permis să vedem un aspect al secolului până în acel moment nefiind pus în evidență în nici un fel.
Martyrologiul Roman, ediția 2001 prezintă 6538 voci, chiar dacă numărul sfinților și al fericiților este mai mare (9900) pentru că deseori, pe lângă un nume, mai există un număr de ... însoțitori. Și, lună după lună, cu noile canonizări și beatificări în program, este tot mai incomplet. Dar în orice caz, la aproape jumătate de secol de la publicarea lui în anul 1956, a precedentei ediții, noul volum care adună numele tuturor celor pentru care Biserica a recunoscut cultul arată culmea unei munci pe cât de mare pe atât de prețioase.
Noul Martyrologiu Roman, ediția 2001 a fost primul editat după Conciliul al II-lea din Vatican. Numai pentru a da o idee de efortulcerut, ajunge să amintim că munca de revizuire a început în anul 1966, cu obiectivul de a păstra și, în același timp, a renova memoria în fiecare zi a sfințeniei Bisericii. Ar fi necesar să se parcurgă istoria listelor care inițial, în Bisericile particulare, conțineau numele martirilor morți în acea Biserică, dar și numele bărbaților și femeilor morți în alte locuri și al căror martiriu a avut o mare rezonanță, astfel că erau amintiți și în alte Biserici.
De la multele martirologii s-a ajuns la cel unic, în care găsesc loc toți sfinții și fericiții recunoscuți ca atare de către autoritatea Bisericii Catolice: primul coboară până în secolul al XVI-lea și a fost opera cardinalului Cesare Baronio, și a fost aprobată în anul 1586 de către papa Grigore al XIII-lea. De atunci a fost revizuită de zeci de ori, și fără grijă, nici spirit critic, care au sfâârșit prin a multiplica erorile în loc să le reducă. În comparație cu ultimul, care, așa cum s-a spus a fost publicat în anul 1956, au fost eliminate din listă numele acelor sfinți, martiri sau fericiți pentru a căror existență nu există dovezi istorice suficient de fondate. Pentru a avea o listă completă a acestor nume va trebui să așteptăm publicarea Apendicelui, dar, de exemplu, se poate deja spune că în noul martyrologiu, în timp ce îl găsim pe Sf. Gheorghe care a învins balaurul și pe Sf. Cristofor, au fost șterse numele Sf. Filomena și a Sf. Uria, sfântă victimă a sfântului rege David. Și nu se poate exclude ca ulterioare cercetări științifice să necesite alte corecturi în edițiile viitoare. Astfel că, în anul 2004 Martyrologiul Roman a fost publicat într-o nouă ediție revăzută și actualizată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial