duminică, 24 decembrie 2017

Azi Cristos nu este în biserică



Povestește Venerabilul Cardinal Van Thuân că o doamnă foarte bogată și pioasă, în
fiecare dimineață mergea la biserică la orele 4:00 pentru a se ruga și pentru a participa la Sfânta Liturghie. Intre timp, la ușa bisericii stăteau mulți săraci și persoane marginalizate, care-i cereau ajutorul, dar doamna mergea înainte impasibilă și nu se uita la nimeni, nici măcar nu răspundea la salutul acestora.

Se întâmplă într-o dimineață că doamna, după ce trecu de mulțimea de săraci, reuși să ajungă la ușa catedralei și, ca de obicei, o împinse pentru a intra, dar în acea dimineață găsi ușa încuiată, iar pe o foaie agățată deasupra ușii scria: „În această dimineață nu sunt în biserică, dar am rămas afară, în mijlocul lumii”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial