Trăia într-o livadă o ciocârlie cu pene frumoase, mari şi colorate, care zbura până în înaltul cerului, şi de acolo cânta aşa de frumos de încânta urechile oamenilor. Era însă tare leneşă, şi văzând într-o zi un pescar, care avea strânşi într-un coş mulţi viermişori pe care îi punea în undiţă la pescuit, merse la el şi îi zise: "Măi pescarule, nu îmi dai nişte viermişori să mănânc, că îmi este tare foame şi nu am chef să merg eu să îi caut". Iar pescarul îi spuse: "Îţi dau, dacă îmi dai o pană din aripile tale să o pun la pălărie". Şi ciocârlia i-a dat.
De acum în colo, în fiecare zi, în loc să mai meargă să îşi caute hrană, dădea pescarului câte o pană şi primea în schimb viermişori. Îşi spunea că mai are destule pene, şi încă o să-i mai crească. Şi aşa încet, încet, până în toamnă a rămas fără pene, cu aripile goale. A venit frigul şi celelalte surori ale ei au plecat în ţările calde. Ea însă, nemaiavând pene în aripi nu a putut pleca, rămânând acolo şi murind de foame şi de frig, căindu-se că îşi dăduse singură penele - haina cu care o înzestrase Dumnezeu.
Aşa şi noi, cu fiecare păcat pe care îl facem, îi încredinţăm satanei o parte din haina de nuntă pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Toţi suntem chemaţi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial