duminică, 29 iunie 2014

Ce fel de spiritualitate pentru omul contemporan?/3


3. Apare întrebarea


Există ceva care să fie esențial unei autentice vieți interioare, unui itinerar spiritual care să fie cu adevărat capabil de umanizare și să fie posibil fiecărui om, religios sau nu, creștin sau necreștin, ateu sau agnostic? Da, răspundem noi: este înainte de toate necesar – așa cum am amintit deja – să ne punem întrebări, să știm să ne interogăm. Cu toții avem întrebări care sălășluiesc în noi, voci care apar în profunzimile noastre, dar este necesar să le ascultăm, să lăsăm să iasă la suprafață și să le examinăm și să le asumăm. Cum să nu amintim aici cuvintele cu care Rainer Maria Rilke invita pe un tânăr poet să „aibă dragi întrebările în sine înseși”?
Există întrebări fără răspunsuri facile, există întrebări care rămân astfel și trebuie să primească enigma, dar care trebuie oricum făcute și ascultate; uneori acestea sunt pentru noi mai decisive decât eventualele răspunsuri, răspunsuri care uneori nu sunt posibile de dat.
În această privință să ne punem numai întrebarea: „De ce răul, suferința, moartea?” Cine nu pune întrebări trăiește în mod constant la suprafața persoanei proprii: eforturi, emoții, reacții, bucurii și suferințe, toate se întâmplă, dar toate îneacă eul profund, toate apar având puțin sens. Întrebările esențiale ale vieții sunt bine rezumate de Teodot (secolul al II-lea d.C). Din păcate este vorba de întrebări insuficient transmise și amintite, probabil pentru că provin din lumea gnostică: „Cine sunt eu? De unde vin? Unde merg? Cui aparțin? De ce anume pot fi salvat?”. Atitudinea interogativă spune că sensul nu este presupus nici imediat disponibil: iată de ce întrebarea este terenul vieții spirituale, deschide spre căutare, are nevoie de libertate.

va urma

Autor: Enzo Bianchi
Traducere: Pr. Pătrașcu Damian   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial