Câmpiile erau arse de soare și crăpate datorită lipsei
ploii. Frunzele palide și îngălbenite atârnau trist de ramuri. Iarba dispăruse
din parcuri. Lumea era nervoasă și încordată, în timp ce scruta cerul albastru.
Săptămânile se succedau tot mai înfocate. De câteva
luni nu mai căzuse o picătură de apă. Parohul satului a organizat o oră
specială de rugăciune în piața din fața bisericii pentru a implora harul ploii.
La ora stabilită piața era plină de lume nerăbdătoare, dar plină de speranță.
Mulți luaseră cu ei obiecte care mărturiseau credința
lor. Parohul privea plin de mirare bibliile, crucile, rozariile. Dar nu putea
să-și i-a ochii de la o fetiță care se găsea în primul rând. Pe genunchi avea o
umbrelă roșie.
A ne ruga înseamnă
a cere ploaie, a crede înseamnă a lua umbrela.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial