Dintotdeauna creștinii au salvat copii
Traducere: Pr. Pătrașcu Damian
de Maurizio Moscone
ROMA, sâmbătă, 7 aprilie 2012 (ZENIT.org).- «S-au pierdut 94 de embrioni, 130
ovocite și 5 campioni di lichid seminal [din cauza] unei ridicări a temperaturii
prin scăderea la zero a nivelului de azot și golirea depozitului». Acestea sunt
declarațiile transmise de Centrul pentru Procreație medical asistat pentru a
explica ceea ce s-a întâmplat la Spitalul San Filippo Neri din Roma la
începutul lunii aprilie.
Ziarele au subliniat că incidentul a afectat cuplurile
cărora le erau destinați embrionii și acestora Fundația Antinori le-a promis
procreația asistată gratis.
S-au preocupat de viitorii părinți adoptivi, dar cine
s-a preocupat de copii?
Unii ar putea să se întrebe: de ce să fie numiți fii
dacă, așa cum afirmă Singer în Etica Pratica: «Fetusurile, copii de abia
născuți și handicapați sunt non-persoane, mai puțin conștiente și raționale
decât anumite animale non umane. Este legitim să fie ucise».
Singer este unul din filosofii și bioeticiștii cei mai faimoși ai lumii și nu este
singurul care susține aceste teze.
Engelhardt afirmă în The foundations of Bioethics:
“Nu toate ființele umane sunt persoane. Fetusurile, infanții, retardații mintali
grav și cei care sunt în comă fără speranță constituie exemple de non-persoane”.
Parfit susține că “copii mici și bătrânii cu grav
deficit mintal nu sunt persoane […] și nu sunt nici aceia care temporar sunt
lipsite de conștiință”.
Acești filosofi atrăgători au mare succes nu numai
printre intelectuali, dar și printre politicieni. Singer, de exemplu, a fost
consilier al ex-președintelui spaniol Zapatero, al cărui guvern a prezentat un
proiect de lege, inspirat din gândirea lui, după care drepturile persoanelor
era extinsă la maimuțe.
Proiectul nu a fost aprobat datorită căderii
guvernului.
Pentru bioeticist, fetusurile, copii de abia născuți și
handicapații sunt non-persoane, în vreme ce maimuțele antropomorfe sunt
persoane.
Într-adevăr, așa cum afirma Singer într-un interviu
dat ziarului “Unità” în 1994: “Maimuțele, gorila și orangutanii au o complexă și
bogată viață emoțională; dezvoltă strânse și durabile relații inter-individuale,
au o memorie de lungă perioadă și sunt autoconștiente; pot rezolva probleme
foarte complexe, care în mod evident necesită reflecție; și pot să sufere atât
fizic cât și psihologic. Într-un cuvânt, sunt persoane [sic]”.
După acest “filosof”, maimuțele antropomorfe sunt
persoane pentru că sunt indivizi conștienți, în vreme ce fetusurile, copii de
abia născuți și handicapații sunt non-persoane pentru că sunt indivizi lipsiți
de conștiință.
Deci, discriminarea dintre non-persoană și persoană
este conștiința: dacă un animal sau o ființă umană este lipsită de conștiință
este o non-persoană, dacă în schimb este conștientă, este persoană.
Spaemann susține în Persone. Sulla differenza tra
“qualcosa” e “qualcuno”, că acel fel de gândire își are rădăcinile în
filosofia modernă, în special în gândirea lui Descartes, care identifica
persoana cu activitatea gânditoare și, deci, cu conștiința.
Într-adevăr, filosoful se întreabă în Meditații metafizice: “Deci,
ce sunt eu?” și răspunde “un lucru care gândește”.
Poziții analoge găsim în Locke, după care “fără
conștiință nu există persoană” (Saggio sull’intelletto umano), el
distinge ideea de om de ideea de persoană, care implică autoconștiința.
Analog, Kant, în Metafizica Obiceiurilor, distinge ființa umană ca anima rațional,
instinctiv și pasional (homo phaenomenon) de ființa umană ca persoană,
spirituală și morală (homo noumenon).
În sfârșit, Hegel, în Fenomenologia spiritului,
identifică existența persoanei prin apariția conștiinței individuale.
Filosofia modernă a alimentat cu siguranță modul de
gândire al bioeticienilor de astăzi, care consideră fetusurile umane ca lucruri și
nu ca persoane, fără a argumenta tezele lor, așa cum făceau filosofii mai
înainte menționați.
Ceea ce pune alături gândirea acestora este o
ideologie neo-păgână, nostalgică după lumea pre-creștină.
Într-adevăr, scrie Singer în Etica Pratica, “Dacă
revenim la originile civilizației occidentale, la vremea Grecilor și a
Romanilor, găsim […] că apartenența la specia homo sapiens nu era suficientă să
garanteze protecția propriei vieți”.
Filosoful Rorty afirmă în Objectivity, Relativism
and Truth: «Dacă se privește la un copil ca la o ființă umană, în ciuda
lipsei celor mai elementare relații sociale și culturale, acest lucru se
datorează numai influenței tradiției ebraico-creștine și specificei ei
concepții despre persoana umană».
Este adevărat, creștinismul a fost cel care a afirmat
demnitatea persoanei umane din momentul conceperii până la moartea naturală.
De fapt, citim în Scrisoarea
către Diognet (sec. II), creștinii “se căsătoresc ca toți ceilalți, dau
naștere la fii, dar nu-i aruncă pe cei nou născuți”, pentru că “este deja om
cel ce va fi om”, afirma Tertulian.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial