SF. FECIOARĂ MARIA, NEPRIHĂNIT ZĂMISLITĂ

„O, femeie plină și preaplină de har, preamarea ta plinătate se revarsă asupra întregii creații pentru a o revigora! O, Fecioară binecuvântată și preabinecuvântată, prin binecuvântarea ta este binecuvântată întreaga natură, nu numai creatura de Creator, ci și Creatorul de creatură!” 

Iată cum o lăuda Sf. Anselm pe Sf. Fecioară Maria Neprihănit Zămislită, iată cu ce superlative i se adresa ei! În ajunul acestei sărbători prea binecuvântate, ne unim și noi cu întreaga Biserică și cu toți sfinții, în special cu Sf. Francisc și mai ales cu Fericitul Ioan Duns Scotus care atât de mult a luptat și a stăruit pentru a vedea recunoscută Zămislirea Preasfintei Fecioare Maria ca Neprihănită, din prima clipă a zămislirii ei – in primo instanti suae conceptionis – prin harul şi privilegiul singular al lui Dumnezeu atotputernicul – singulari omnipotentis Dei gratia et privilegio – în vederea meritelor lui Isus Cristos, Mântuitorul neamului omenesc – intuitu meritorum Christi Iesu Salvatoris humani generis – a fost păzită neatinsă de orice pată a păcatului strămoşesc – ab omni originalis culpae labe praeservatam immunem – este revelată de Dumnezeu şi de aceea trebuie crezută cu fermitate şi în mod inviolabil de toţi credincioşii”.

Acesta este enunțul dogmei. Dar, în afară de faptul că suntem obligați să credem dogmelor stabilite de Biserică, cu ce anume îmbogățește aceasta spiritualitatea noastră, trăirea noastră? Am putea trăi fără acest adevăr de credință? Să ne întrebăm ce înseamnă să avem o mamă comună, ferită de păcatul strămoșesc din primul moment al Zămislirii ei.

 Înainte de toate cred că acest adevăr o privește pe Maria și pe Dumnezeu. Prin neprihănirea ei, Dumnezeu a voit să recreeze încă odată umanitatea – în persoana unui om – așa cum o făcuse la început. De aceea, dacă Isus este începutul noii creații, Maria este anticiparea acesteia. Maria, asemenea lui Ioan Botezătorul, este Înainte Mergătorul Mântuitorului, încă înainte ca El si fi intrat în această lume. Maria, datorită acestui privilegiu, putem spune fără să greșim, este Înainte Mergătorul nostru în fața Mântuitorului. De altfel, orice mamă, poate fi considerată astfel: mamele noastre, care ne merg înainte, ne poartă în brațele lor înainte, ne călăuzesc pașii înainte în viață, și de multe ori ne preced și în viața de dincolo, pentru a ne pregăti prezentarea în fața lui Dumnezeu.

În al doilea rând, în Maria se împlinește cuvântul lui Dumnezeu prin gura Sf. Paul din scrisoarea către Romani, care spune: Unde s-a înmulțit păcatul, s-a revărsat cu prisosință harul, pentru ca, după cum păcatul a domnit prin moarte, la fel, harul să domnească prin justificarea ce duce la viața veșnică prin Isus Cristos, Domnul nostru (Rom 5, 20b-21).

De aceea, dacă – așa cum spuneam mai înainte – acest adevăr o privește în primul rând pe Maica Domnului și pe Dumnezeu – în al doilea rând ne privește pe noi, ca indivizi și ca umanitate, căci, așa cum păcatul săvârșit de unul a intrat în toată omenirea, harul, primit în prisosință de o persoană, s-a revărsat peste întreaga umanitate. Aici se împlinește un alt cuvânt al Scripturii care spune: harurile, darurile și carismele, talanții – sunt dați totdeauna unei persoane spre utilitatea tuturor. Prin darul neprihănirii primit de Maria, acesta s-a revărsat peste întreaga omenire, ca să fim sfinți și fără prihană în fața lui, în dragoste (Ef 1, 4). Așadar, dragostea noastră trebuie să fie neprihănită înainte de toate, în fața lui Dumnezeu, căci, la urmă, ceea ce va rămâne în urma fiecărui om este dragostea. În acest sens, putem spune că religia creștină este religia dragostei, a dragostei veșnice. Maria Neprihănit Zămislită, exprimă prin acest adevăr, dragostea fără margini a lui Dumnezeu față de oameni, iar această dragoste, prin Maria a fost dezveșnicită, adică a devenit posibilă pentru oameni. Iată rolul Mariei, învățătura acestei sărbători: fiind neprihăniți într-u dragoste, iubiți-vă unii pe alții; iubindu-vă unii pe alții, neprihăniți veți fi.