16.10.2011, Vatican (Catholica) - În Bazilica San Pietro plină de oameni, Papa Benedict al XVI-lea a anunţat astăzi că anul 2012-2013 va fi un “An al Credinţei”. Sfântul Părinte a făcut acest anunţ în timpul predicii sale de la Liturghia ce a marcat încheierea unei întâlniri organizate de Consiliul Pontifical pentru Noua Evanghelizare, căruia Papa i s-a adresat sâmbătă. Vorbind despre decizia de a convoca un “An al Credinţei”, Suveranul Pontif a spus că este “pentru a da un nou impuls misiunii întregii Biserici de a conduce oamenii afară din deşertul în care se regăsesc adesea, spre locul vieţii şi al prieteniei cu Cristos”. A mai spus că “va fi un moment de har şi de angajament pentru o mai completă convertire la Dumnezeu, de întărire a credinţei noastre în El şi de proclamare a Sa cu bucurie către oamenii vremurilor noastre”.
Pentru a clarifica semnificaţia acestui “An al Credinţei”, Sfântul Părinte a spus că pregăteşte o scrisoare apostolică specială, anunţând de asemenea că Anul va începe “la 11 octombrie 2012, la a 50-a aniversare a Conciliului Vatican II, şi se va încheia la 24 noiembrie 2013, în Solemnitatea lui Cristos Rege”. În timpul predicii, Sfântul Părinte s-a referit la întâlnirea sa cu Consiliul Pontifical pentru Noua Evanghelizare, spunând că a fost încântat că reuniunea a avut loc în luna octombrie, o lună dedicată rugăciunii, la o săptămână înainte de Duminica Mondială a Misiunilor. A subliniat apoi că nu există vreo opoziţie între “mission ad gentes” şi noua evanghelizare, adăugând că cea din urmă este foarte urgentă, “în special în ţările cu tradiţie creştină, care au devenit tot mai mult ‘indiferente’ şi ‘ostile’ misiunii Bisericii”.
La începutul celebrării euharistice, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Noua Evanghelizare, Arhiepiscopul Rino Fisichella, s-a adresat pe scurt Sfântului Părinte. A spus că misiunea Bisericii are acum nevoie “de o nouă faţă, aceea a noii evanghelizări, în principal pentru credincioşi, ca să redescopere tăria credinţei şi bucuria mărturiei”. Papa s-a folosit de istorie şi de pericopa evanghelică a zilei pentru a sublinia încă o dată importanţa noii evanghelizări. “Teologia istoriei a fost o parte importantă şi esenţială a noii evanghelizări, deoarece oamenii acestor vremuri, după dezastruoasa eră a imperiilor totalitare din secolul XX, au nevoie să găsească o viziune clasă asupra lumii şi timpului, o viziune cu adevărat liberă şi paşnică.” Apelând la prima epistolă a Sf. Paul către tesaloniceni, Sfântul Părinte a explicat că ea demonstrează faptul că pentru a fi eficientă, evanghelizarea are nevoie de puterea duhului.
La finalul predicii a subliniat că “noii evanghelizatori sunt chemaţi să meargă pe Calea care este Cristos, să facă cunoscută altora frumuseţea Evangheliei care dă viaţă”, după care a mulţumit celor prezenţi că sunt “protagonişti ai noii evanghelizări”. (După corespondenţa semnată de Lydia O’Kane pentru Radio Vatican)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial