joi, 4 august 2011

Cum a salvat evreii din România Papa Pius al XII-lea

Cu ajutorului nunțiului apostolic Andrea Cassulo
de Raffaele Alessandrini

În ziua de 07 aprilie 1944, Alexandru Șafran, mare rabin al României scria o scrisoare către ES Andrea Cassulo, nunțiu apostolic în țara dunăreană între anii 1936-1947, prin care îi exprima „respectuoasa mulțumire” pentru tot ceea ce fusese făcut de Papa Pius al XII-lea, și pentru personala implicare în calitate de însărcinat diplomatic „în favoarea evreilor din România și din Transnistria” în timpul persecuției naziste.

O frază făcea explicit referință la acțiunea exercitată de nunțiul apostolic în toamna anului 1942: „În ceasurile cele mai grele pe care noi, evreii din România le-am trăit – spunea Șafran – susținerea generoasă a Sf. Scaun prin mijlocirea înaltei dumneavoastră personalități a fost decisivă și salutară”. Conceptul va fi reamintit cu forță de Șafran într-un interviu acordat ziarului „Mântuirea” în ziua de 27 septembrie 1944: „Pașii Excelenței sale au fost decisive în momentele cele mai periculoase ale vieții noastre. Atunci când situația părea de acum fără speranță, intervenția lui prestigioasă punea sfârșit nenorocirii care se anunța. Acum doi ani, în timpul acelor zile teribile – continua rabinul Șafran – (…) atitudinea Excelenței Sale, cu înalta sa autoritate morală, ne-a salvat. Cu ajutorul lui Dumnezeu, el a reușit să facă să înceteze deportările. Nu voi uita niciodată tenorul dramatic al discuțiilor mele cu Excelența Sa în acele zile de toamnă – sublinia în final Șafran”. „Curaj, curaj, erau cuvintele pe care mi le adresa în vreme ce ne despărțeam”. Articolul publicat în ziarul „Mântuirea” a fost expediat de același Monsenior Cassulo la Secretariatul de Stat, în atenția Monseniorului Domenico Tardini, secretar pentru Afacerile Ecleziastice Extraordinare. Textul era însoțit de următoarea notă: „Declarațiile publice făcute de Șafran vor putea fi utile pentru a documenta interesul patern al Supremului Pontif în privința celor care suferă, fără deosebire de naționalitate sau de crez”.

În iarna anului 1944, pe de altă parte, însușii Papa Pius al XII-lea a destinat suma de 1.350.333 lei pentru deportații evrei din Transnistria, sumă care în ziua de 05 februarie 1944 era trimisă prin secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe al României Davidescu, Președintelui Centralei evreilor. Gestul demonstra guvernului român că evrei din țară nu erau abandonați în totalitate, întărea speranțele lor și îi încuraja să lupte pentru supraviețuire. Aceasta și multe alte informații sunt luate din volumul „Alexandre Safran et la Shoah inachevée en Roumanie. Recueil de documents (1940-1944)”, Ed. Asefer, București, , 2010, scris de istoricul Carol Iancu de la Universitatea Paul Valery din Montpellier, director al Ecole des Hautes Etudes du Judaisme de France.

Cartea a fost prezentată în ziua de 13 octombrie la București, cu ocazia înmânării solemne a Medaliei „Dr. Alexandru Șafran”: o recunoaștere prestigioasă organizată de federația comunităților ebraice din România. Printre premiații din acest an iese în evidență medalia în memoria nunțiului apostolic Andrea Cassulo, care a fost înmânată actualului nunțiu în România Monsenior Francisco-Javier Lozano.

Medalia „Dr. Alexandru Șafran” poartă, deci, numele unei prestigioase personalități a lumii ebraice europene – mare rabin de România între anii 1940-1947 și apoi mare rabin de Geneva între anii 1948-1998. Este vorba de o onoare care este acordată unor persoane sau instituții care s-au distins prin inițiative și opere în favoarea evreilor din România.

Din volumul citat, așa cum se observă bine, reiese în întreaga statură morală, figura nunțiului Andrea Cassulo care, ca și alți reprezentanți ai Sf. Scaun în Europa și în altă parte, în timpul tragediei celui de-al Doilea Război Mondial, și în fața persecuțiilor antisemite ale naziștilor, au știu să arate adevărata față a Sf. Scaun, punând în practică cu fidelitate directivele papei Pius al XII-lea. Acum douăzeci și trei de ani în urmă, istoricul Ion Dumitru-Snagov, în volumul său La Romania nella diplomazia vaticana, 1939-1944 (Roma, Pontificia Università Gregoriana, 1987), menționase deja unele evenimente acum amintite mai extins de Iancu, subliniind că „diplomația vaticană - și aici îl cita atât pe Mons. Cassulo cât și pe Mons. Angelo Rotta, nunțiu apostolic la Budapesta – nu a avut numai sarcina de a apăra populația românească împotriva ofensivei exterminării în Transilvania septentrională ordonată de Miklós Horthy. Ea a acționat mult mai mult, cu ajutorul unei tacite complicități atât guvernative cât și de masă, pentru a proteja refugiații polonezi și populația evreiască din România și din Ungaria, asigurând acestora transport terestru și maritim (…), cu implicarea regimului militar al lui Antonescu, pentru o mai eficace opoziție ordinelor lui Hitler și pentru a eluda rețeaua de SS care supravegheau țara din interior”. Dumitru-Snagov mai observa că „panorama epocii trebuie completată considerând condițiile de amenințare indirectă de care era înconjurată Cetatea Vaticanului de către autoritățile fasciste și de situația de război din Italia, aflată sub bombardamentele Aliaților, pentru a înțelege mai bine posibilitățile respectivelor colaborări . ”

Sunt nenumărate citatele și referințele la Mons. Cassulo în prezenta cercetare a lui Carol Iancu. Dar, așa cum observă Mons. Lozano, în mod incredibil, chiar și astăzi se mai tinde să se obscureze sau să se minimizeze opera diplomatică a Sf. Scaun în favoarea evreilor. Aproape nimeni, de exemplu, pare să pună în evidență circumstanța că tocmai înainte cu o noaptea ca președintele român Ion Antonescu să anuleze plecarea unui tren plin cu evrei români care trebuiau deportați în Polonia, Antonescu însușii avusese o întâlnire cu nunțiul apostolic Cassulo.

Astfel, luând cuvântul pentru a mulțumi Federației comunităților evreiești din România, prestigioasei recunoașteri acordate memoriei predecesorului său, Mons. Lozano, printre altele, a ținut să spună: „Ceea ce Sf. Scaun dorește și apreciază în cazul Shoah-ului – ca în alte cazuri asemănătoare – este ca adevărul să fie totdeauna respectat și ca documentele să fie evaluate în funcție de ceea ce conțin”.

Cu aceasta nunțiul a dorit, în mod evident, să facă aluzie la campania defăimătoare și calomnioasă – nu rareori viciată de prejudiciul ideologic, dacă nu chiar de o clară rea credință – care de decenii este îndreptată împotriva Papei Pius al XII-lea și care încă mai persistă, față de așa numitele „tăceri” și de prezumtivul antisemitism al Papei Pacelli în anii celui de-al Doilea Război Mondial.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial