Sfântul Grigorie de Narek (Krikor Narekatsi) - 951-1011
Buzele Lui sunt două frunze surori.
La zâmbetul lor suav, se scutură petale de trandafiri.
Lacrimile Pruncului Cristos se preling în străluciri de mărgăritar.
În infinitul albastru al oceanelor I se scaldă ochii.
Rodii aprinse Îi sunt obrajii,
iar pe cărare Îi ies în întâmpinare
toţi crinii înfloriţi din lume.
Cântec
Sfântul Nerses Shnorhali – „Cel plin de har”, 1102-1172, catolicos al Armeniei
Sfânt Soare al dreptăţii, răsari, nu-ntârzia!
Şi tuturor împarte comoara, mila Ta!
Tu, către Care gândul se-ndreaptă cu nesaţ,
azi mintea-mi liberează de-al viciului greu laţ!
Tu, Care numai viaţă şi veşnicie dai,
pe cei plecaţi din lume primeşte-i, vii, în rai!
Tu, far aprins ce bezna o spulberi fără leac,
îndură-Te de mine, ce-n boala fricii zac...
Tu, Cel prin Care toate din veac se înnoiesc,
dă-mi pacea după care de când mă ştiu jelesc!
O, dulcea mea comoară şi-a tot ce-i bun Izvor,
neghina rea să piară în veci pe-al meu ogor!
Isuse, al Tău nume, pe care-l cânt cu dor,
din inima-mi de piatră s-alunge orice nor!
Iar când vei veni iară, lumea s-o primeneşti,
de mine-n a Ta slavă cu drag să-Ţi aminteşti.
Rugăciune pentru noul an
Missak Medzarents, 1885-1908, poet armean, reprezentant al romantismului
Dă-mi, Doamne, bucuria aceea care nu ştie de limitele sinelui. Ajută-mă s-o culeg ca pe-o floare din ochii aproapelui meu.
Dă-mi, Doamne, bucuria lipsită de egoism a unui copil care azvârle cu bulgări de zăpadă în trecători. Bucurie care să răsune ca un clinchet de clopoţei la fiecare uşă pe la care voi trece.
Ajută-mă să ridic altare de închinăciune din cuvintele celor care mă iubesc. Cuvintele lor să fie ecou de psaltire şi chimval răsunător.
Dă-mi bucuria care nu sufocă brutal bocetele celor suferinzi.
Bucuria care îmi şterge din minte ispita de a mă gândi la mine.
Revarsă asupra fiecărei bucăţi de pâine pe care-o împart cu alţii binecuvântarea acestei bucurii.
Ajută-mă să răspândesc pretutindeni lumină asemenea soarelui în amurg.
Şi cu mănunchiul de lumină în mâini, să ating cu el apele, să-l îngrop apoi în pământ cu duioşia unui plugar, să-l dăruiesc ca pe-un izvor curat mulţimilor însetate.
Fie să rămân mereu un vânător al idealului. Dă-mi harul să-i înţeleg măreţia şi să înţeleg cât îmi e de drag.
Să-l adun din sufletele oamenilor obişnuiţi şi neobişnuiţi şi să-l înapoiez din nou lor. Şi acesta să fie unicul meu dar.
Prietene, florile...
Hovhanes Toumanian, 1869 – 1923
Prietene,
florile pe care le vei vedea cândva
crescute la-ntâmplare pe mormântul meu
nu vor fi ca alte flori,
podoabe obişnuite ale primăverii
pentru câmpii vesele
sau pentru sălaşuri fără întoarcere.
Ci cântece ascunse o viaţă în inima mea,
dar rămase îngheţate pe buze mute.
Şi atâtea cuvinte calde nerostite în clipa morţii.
Pe toate ţi le trimit acum din cealaltă lume,
pe drumul care-ţi stă înainte.
Sub chipul florilor
crescute în neştire pe mormântul meu.
Traducere din engleză: MS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial