Când a sosit plinătatea timpului, a venit Cel care ne-a eliberat din sclavia timpului. Eliberați din timp, vom ajunge la acea veșnicie unde timpul nu mai există. Nu se va mai spune: când va sosi ceasul? Pentru că ziua este totdeauna veșnică și nu este precedată de ieri nici de mâine. În schimb, în această lume, zilele urmează unele altora: unele trec, altele vin; nici una nu rămâne, iar clipele în timpul cărora noi vorbim se împing una pe alta, și nu rămâne prima silabă, pentru ca să se poată auzi a doua silabă. Din momentul în care am început să vorbim, am îmbătrânit și, fără nici o îndoială, eu sunt mai bătrân acum decât eram azi dimineață, pentru că nimic nu stă pe loc, nimic nu rămâne fix în timp.
Trebuie, deci, să iubim pe Cel prin care au fost create timpurile, modalitățile de a fi eliberați de timp, și să ne putem stabili în veșnicie, acolo unde nu există schimbare de timp. Printr-un act de mare milă, Domnul nostru Isus Cristos s-a făcut om temporal pentru noi, El, prin care toate timpurile au fost create: s-a făcut creatură în mijlocul lucrurilor create, El prin care totul a fost creat: s-a făcut ceea ce făcuse. A devenit ceea ce El însuși crease: Cel care făcuse omul, s-a făcut om, pentru ca să nu piară ceea ce făcuse.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial