Am văzut Soarele la miezul nopţii
ridicându-se, roşu şi galben
în paloarea strălucirii lui,
am văzut curgând picături
din sângele milostivirii lui.
L-am văzut făcându-se tot mai mare,
până a urcat deasupra stelelor.
Cerurile s-au aplecat ca-ntr-o închinăciune
când din inima Lui a început să cadă
o ploaie de purpură.
Apoi, zguduit de un tremur de durere,
s-a prăbuşit mort,
în suspinele îndoliate ale Nopţii.
O, Soare, Cristoase, inimă însângerată a Focului,
Ţi-ai dăruit agonia pătimirii Tale
ca pe o arvună a vieţii noastre.
Şi, deşi suntem supuşi morţii,
nemuritoare ne-a devenit putinţa
de a chema numele Tău.
Ne-ai dat Paradisul
ca pe-o rugăciune pentru cele de jos
şi pentru pierduta noastră slavă
ai dat în schimb toată ruşinea pe care ai răbdat-o.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial