sâmbătă, 9 octombrie 2010

Spre întărirea celor împovăraţi şi deznădăjduiţi

Într-o noapte, în timp ce se ruga, Dumnezeu i-a descoperit părintelui Serafim că două dintre ucenicele sale au murit. Uneia, care crescuse cu greu doi copii, fiind văduvă şi fără să fie ajutată, au venit îngerii să îi ia sufletul, cu toate că fusese o femeie cârtitoare şi cădea des în deznădejde. Cealaltă murise pe patul de boală lângă care se aflau soţul şi cei şase copii. Când a murit, nu au venit îngerii să îi ia sufletul. Cât trăise, ea Îi mulţumea tot timpul lui Dumnezeu pentru grija cu care o înconjura.
Părintele a întrebat: „Cum, Doamne, pe cea care cârtea au luat-o îngerii şi pe cealaltă nu?”
Domnul i-a răspuns: „Amândouă s-au mântuit. Dar prima a avut o cruce mult mai grea decât cealaltă. Dacă cea de-a doua ar fi trecut numai un an prin încercările prin care a trecut prima, credinţa i s-ar fi zdruncinat. Când avea necazuri, imediat soţul ei era lângă ea şi o întărea. În timp ce văduva plângea, şi nu o mângâia nimeni”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial