luni, 18 octombrie 2010

Din nou despre enunțul Gott ist tot (II)

Afirmaţi Smintitului din Știința voioasă cu privire la moartea divinităţii – continuă Heidegger, în studiul Nietzsches Wort 'Gott is tot' - nu aparţine unui ateu sau unui individ care nu e în toate minţile şi nici unui iluminat / clarvăzător, care prezice (în stare de transă) un viitor îndepărtat. Ea nu e numaidecît o afirmaţie personală, rod al unei impresii subiective.


Ea nu e nici o declaraţie de necredinţă. În realitate, afirmaţia Dumnezeu a murit rezumă o mişcare istorică, de mai bine de două milenii, mişcare fatală, care trebuia să conducă, într-un final, aici, la constatarea şi afirmarea morţii lui Dumnezeu (și la nihilism).

Enunţul lui Nietzsche rezumă aşadar destinul acestei mişcări istorice, care începe cu platonismul şi continuă cu teologia creştină (din Evul Mediu). Dar Nietzsche nu este cel dintâi gânditor care presimte moartea lui Dumnezeu. Gândul straniu al acestei morţi l-a bântuit pe Nietzsche încă în lucrările sale timpurii. În materialele pregătitoare pentru Naşterea tragediei (lucrare din 1870) s-a păstrat o notă care spune: “Eu cred în această vorbă a vechilor germani: toţi zeii trebuie să moară” [toţi zeii sunt sortiţi morţii].

Va urma...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial