Timpul este spațiul dintre chemarea lui Dumnezeu și răspunsul dat de om

Timpul nu este o calitate a lucrurilor, ci doar un mod de a gândi, de asemenea timpul este distanţa dintre chemarea Lui Dumnezeu şi răspunsul nostru. Cum răspundem acestei chemări? Cum trăim timpul? Cum percepem timpul? Cum întrevedem timpul?
Dacă trăim acest timp al Postului Mare, ținând cont de definiția dată în titlu, suferința produsă de post, pomană și rugăciune (cele trei dimensiuni esențiale ale Postului), atunci suferința se va revărsa în Învierea lui Isus, iar acest timp va fi trăit după dimensiunea veșniciei. Iarăși, actele puse, indiferent dacă vor fi spirituale sau materiale, nu vor înceta, pentru că veșnicia nu are limitele impuse timpului
Oh, dacă toți creștinii, ba chiar toți oamenii ar înțelege această dezveșnicire a existenței lor trăite după cronos-ul divin, și nu după cel uman, unde timpul lui Dumnezeu se mișcă între kairos și kenosis, pentru a redeveni din nou kairos, în vreme ce omul, nutrind cu toate puterile să intre într-un kairos temporal, sfârșesc prin a se târî numai prin kenoza temporală, numită amarthia (păcat).
Să trăim timpul Postului Mare cu privirea ațintită la Cristos cel Înviat și nu la păcatele noastre, nici măcar la perfecțiunea pe care o vom obține la sfârșitul acestor patruzeci de zile. Cristos ne dorește pe noi pentru noi, și nu pe noi, fără păcatele noastre, chiar dacă, eliminarea acestora ne vor ajuta numai pe noi să devenim mai oameni.