duminică, 18 decembrie 2011

Sârma

...omule postmodern, dacă ai fi obligat să trăieşti o vreme
pe o insulă pustie şi ai putea lua cu tine un singur obiect
sau un singur însoţitor
care ar fi acela?
- câinele Dakus.
- pisica Iisis.
- un bărbat fraier şi supus.
- o femeie frumoasă (restul nu contează oricum).
- Biblia lui Şerban (Foarţă).
- Don Giovanni.
- Don Quijote.
- o cutie de chibrituri suedeze.
- o bucată de sârmă (românească).
Opriţi banda!
Stop!
Iată un răspuns sincer şi deştept.
La urma urmei, nu trăim zi de zi pe o insulă pustie,
chiar dacă până şi sateliţii au ajuns să se ciocnească în spaţiu?
Ce nu se poate repara cu o bucată de sârmă?
Vecinul T. agaţă şunci, leagă porţi, pansează garduri,
întinde rufe la uscat, priponeşte vaca, pune laţuri pe câmp,
îşi tatuează nevasta, pe tanti L., cu inscripţii erotice,
din cap până-n picioare (dar mai ales în jurul ochilor),
strânge curent electric în găleată şi-l urcă în pod,
pentru la primăvară, când îl coboară din pod
şi-l amestecă uite-aşa cu o lopată de bălegar
de-nfloresc cireşii în câteva secunde,
iar prunii scot prin muguri ţuică albă de acordeon.
C-o sârmuliţă coclită de soare şi ploi
te simţi protejat pe următoarea mie de ani,
chiar dacă nu crezi în judecata de apoi.
Deţii Cheia Universală a Problemei.
Sârma combină mlădierea sforii şi tăria fierului.
Cine-a inventat-o ar trebui canonizat, cel puţin în tradiţia ortodoxă,
unde mistica sârmei e în plină expansiune,
cot la cot cu mistica tablei şi-a azbestului.
Dar nu trebuie neglijate nici aspectele ecumenice.
Sârma e folosită şi de catolici, pentru agăţarea portretelor Papei
de spânzurători sau la gâtul ereticilor,
aşa cum rezultă din literatura sovietică începând cu anul 1789
(în paranteză, jansenistul Pascal îşi chinuia trupul încingându-l cu sârmă
de cea mai bună calitate fabricată în atelierele iezuiţilor).
Dar sârma e folosită şi de protestanţi, mai ales de unii baptişti,
care practică „mersul desculţ pe covoare de sârmă ghimpată”
punând în practică anumite versete ale Evangheliei după Marcu.
Aş fi putut scrie un elogiu al fratelui-cui sau al surorii-tablă.
Dar mi se pare că sârma conţine virtuţi mult mai alese şi variate.
Ca reprezentant al sofisticii a treia,
născută din cadavrul artei pentru artă
stropit la miezul nopţii cu arsură de calvados,
declar polemica închisă.
Muritori solitari pe-o insulă pustie,
nu pierdeţi speranţa:
poarta raiului are lacăt doar pe dinăuntru.
Din spirit de economie
(de n-o fi fost joacă sau umor)
bunul Dumnezeu a legat raiul c-o bucată foarte subţire de sârmă.
Atât de subţire încât rişti să nici n-o observi.
De aceea mulţi stau pe gard privind înnebuniţi de spaimă
arhanghelul cum îşi repară drujba.
Rupeţi dar firul invizibil.
Fără ezitare.
Acum.
(PS Cititorului de bună credinţă, avertisment!
Drujba nu e nici o metaforă teologică, nici o hiperbolă estetică.
Drujba este cea mai importantă unealtă a „omului recent” de la ţară.
Un alter ego, unul din organele sale vitale.
Fără drujbă nu există „viaţă la ţară”.
În momentul în care scriu acest post scriptum sinucigaş,
îi aud răcnetul din fiecare colţ al satului.
Fericit cel ce n-are urechi, căci a lui este împărăţia lumii acesteia.)

Autor: C. Bădiliță

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial