Ne-am obişnuit să gândim totul în termeni de utilitate. Numai ceea ce e util există în sensul plin al cuvântului. Chiar şi adevărul. În momentul în care ne confruntăm cu gratuitatea, gândirea noastră se întunecă. Şi totuşi, care e locul gratuitului şi aparenţei pur estetice în ordinea lumii?
La această întrebare a răspuns de curând Jacques Dewitte, în lucrarea La manifestation de soi. Eléments d’une critique philosophique de l’utilitarisme. Autorul începe prin a se întreba: care e finalitatea cântecului privighetorii? Dar a cozii păunului? Dar a statuilor? Dar a costumului de ofiţer? Care e finalitatea acestor expuneri de forme?
Aceste întrebări primesc, de regulă, un răspuns în termeni de utilitate sau de funcţionalitate. Ni se spune: existenţa păsărilor, animalelor şi oamenilor este guvernată de exigenţa supravieţuirii şi a conservării. O investigaţie sumară arată însă că principiul utilităţii are o validitate limitată. Nici o utilitate precisă nu explică, de exemplu, coada multicoloră a păunului ori strălucirea unei statui.
Pentru ca lumea să devină inteligibilă e nevoie de un principiu diferit. Observăm nu doar la om, dar şi în regnul vegetal şi animal, o tendinţă către aspectul pur decorativ, către manifestarea gratuită (şi inutilă, la o primă privire), în care a părea e mai important decât a fi pur şi simplu. În toate aceste cazuri, contingenţa tinde să înlocuiască necesitatea şi utilul.
Există, pesemne, o utilitate a inutilului, un folos al risipei estetice. Aceasta este, într-un cuvânt, tema cărţii fenomenologului Dewitte.
Referinţe:
Jacques Dewitte: La manifestation de soi. Eléments d’une critique philosophique de l’utilitarisme, Paris: La Découverte, 2010.
N. A. Imaginea care inaugurează această notă reproduce un tablou realizat de Remedios Varo Uranga (1908-1963): Still Life Reviving.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial