joi, 24 iulie 2014

Să nu uităm... "copilul" !

Într-o legendă se spune că o femeie săracă, cu un copil în braţe, trecând pe lângă o peşteră, a auzit un glas care i-a spus: “Intră şi ia tot ceea ce îţi doreşti, dar să nu uiţi ceea ce este mai important. Aminteşte-ţi că, după ce vei ieşi, poarta se va închide pentru totdeauna. Aşa că profită de această oportunitate, dar nu uita ce-i mai important”.
Femeia a intrat în peşteră şi a găsit multe bogăţii. Fascinată de aur şi bijuterii, a aşezat copilul pe un bolovan şi a început să strângă de zor tot ce putea duce.
Vocea misterioasă i-a vorbit din nou: “Ai doar 8 minute!”
Când au trecut cele 8 minute, femeia, încărcată cu aur şi pietre preţioase, a fugit afară din peşteră şi poarta s-a închis.
Atunci şi-a amintit că a uitat copilul înăuntru, iar poarta s-a închis pentru totdeauna.
Bogăţia a durat puţin, iar disperarea pentru totdeauna.

La fel se întâmplă de multe ori şi cu noi. Avem 70 - 80 de ani pentru a trăi în această lume şi o voce ne aminteşte mereu: ”Nu uita ce e cel mai important!”
Şi cel mai important este sufletul, după care sunt celelalte valori: familia şi copii, viaţa, serviciul, educaţia, bunul simţ, bunul nume, adevărul şi demnitatea de om. În schimb câştigurile, bogăţia, plăcerile materiale ne fascinează într-atât încât uităm de ceea ce e mai important. Aşa ne risipim timpul şi dăm la o parte esenţialul: Bogăţia din noi - sufletul.
Să nu uităm niciodată că viaţa în această lume trece repede şi că moartea vine când ne aşteptam mai puţin. Iar când poarta vieţii se închide pentru noi, nu ne mai folosesc la nimic regretele.
Trăim într-o lume de probleme, neliniştiţi, şi toate numai pentru că am uitat ce e cel mai important: COPILUL din noi – SUFLETUL şi pe Cel ce ni l-a dat: DUMNEZEU, singurul Care ne poate da odihna.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial