„Toți cei care auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. Maria însă păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei”.
Ne aflăm în prima zi a anului, iar Biserica, în înțelepciunea ei, a socotit bine ca să-l pună sub semnul și ocrotirea Maicii Domnului, în chemarea ei de mamă a lui Dumnezeu. Cred că și noi ne bucurăm de această înțelepciune și vrem să punem în mâinile ei toate dorințele și aspirațiile noastre pentru următoarele 365 de zile.
Citind și meditând lecturile biblice de astăzi, cred că le-am putea aborda din perspectiva chemării, căci și de asta este vorba astăzi, Maria, fiică a Israelului, fiind aleasă de Dumnezeu de mamă, iar răspunsul ei fiind pe măsură, mamă în veac, asemenea Fiului ei, Dumnezeu în veac, căci credem că maternitatea ei nu s-a terminat odată cu moartea și învierea Fiului Cristos, dar continuă în Ceruri pentru toată veșnicia.
A fi mamă e o chemare, o vocație; a fi mama lui Dumnezeu e o taină, un gest de iubire deplină din partea lui Dumnezeu, dacă El a socotit bine și necesar să aibă o mamă, așa cum avem fiecare dintre noi. Maria este mamă în adevăratul sens al cuvântului, nu asistentă maternală; Maria este mamă și astfel va rămâne pentru totdeauna, zămislindu-l pe Cristos în fiecare zi în inimile noastre și al tuturor celor care vor veni după noi, căci altfel ce ar putea să însemne aceea adnotare a evanghelistului Luca: „Maria însă, păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei”! Maria a născut o dată Cuvântul, pe Isus Dumnezeu și om, și din acest motiv este pe bună dreptate numită mamă, zămislind omul, și născând pe Dumnezeu și omul Cristos.
Dar maternitatea Mariei nu s-a terminat odată cu această zămislire și această naștere, dar continuă, zămislind toate cuvintele, adică rugăciunile și tânguielile noastre, și prezentându-le Domnului pentru a fi ascultate. Și le meditează, adică le cântărește, le chibzuiește, le corectează și, după ce le-a zămislit, le duce înaintea Tatălui, și al Fiului său, și în fața Duhului Sfânt, pentru a aduce rod în viața noastră. Maria zămislește de fiecare dată când un om, și acesta cuvânt al lui Dumnezeu, vine pe lume. Maria ne păstrează în inima ei în tot timpul vieții, și ne zămislește la timpul potrivit, redându-ne Fiului său după ce noi vom fi căzut în păcat.
Mare har și mare chemare este să fii mamă, și cred că bucuria Mariei a fost de nedescris atunci când a auzit – pentru prima dată – din gura Pruncului Isus, om și Dumnezeu chemând-o „mamă”. Cum o fi reacționat Maria la auzul acestui Cuvânt? Nu ne este dat să știm, dar noi știm cum reacționează mamele noastre la auzul aceluiași cuvânt din partea noastră, fii lor, adică trăind o bucurie extremă.
La fel și Maria. S-a bucurat, și poate că a înălțat lui Dumnezeu același cânt, rostit în fața Elisabetei, verișoara sa: „Sufletul meu îl preamărește pe Domnul, și duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeul meu, căci a privit la smerenia slujitoarei sale. Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită, căci mi-a făcut lucruri mari cel Atotputernic, și numele lui este sfânt”.
O anumită subcultură spune că femeile sunt creaturi slabe (în comparație cu bărbații). Dar noi știm că nu este așa. Femeile, și mai ales cele care sunt și mame numai slabe nu sunt. Gingașe, da, slabe niciodată. Oare n-am văzut noi cum reacționează o mamă atunci când fiul îi este în pericol? Ca o leoaică! Cu mama nu-i de joacă! Pune-te tu cu mama și-ai să vezi pe unde scoți cămașa! Femeia, dacă mai e și mamă, și dacă ar rămâne un ou bleg în frigider, o să facă în așa fel să gătească pt 5 000 de inși, (fără a număra bărbații și copiiii) și, după saturare, se vor mai putea strânge 12 coșuri cu firimituri.
Numai de curiozitate, numărați câți văduvi și câte văduve sunt în satul/în cartierul vostru? Un bărbat, dacă rămâne văduv, se recăsătorește imediat, pentru că nu știe să facă nici măcar o omletă. Femeile nu, ele își trăiesc văduvia cu demnitate. Și, dacă mai e nevoie să o lăudăm pe Mama lui Isus, să citim ce zice evanghelistul Ioan: „Iar lângă crucea lui Isus stătea în picioare mama lui și sora mamei lui, Maria, soția lui Cleopa, și Maria Magdalena” (In 19, 25). Nici o mențiune despre vreun bărbat. Dar și mai profund: Mama Maria, stă în picioare. Asta este mama: stă în picioare, adică nu se pierde cu firea, nici în momentele cele mai grele ale fiilor ei. Acolo, la picioarele crucii, Maria este din nou în chinurile facerii, și îl va zămisli pe Fiul său din nou, de această dată pentru cer.
Să ne rugăm astăzi Mamei cerești pentru noi chemări la vocația de mamă, căci tare puține au mai început să fie. Femei multe, mame puține, ar spune Sf. Ioan Gură de Aur! Și unde lipsesc mamele, este evident că lipsesc fii, lipsesc tații, lipsesc preoții, lipsește cerul. Căci dacă și Maria, la vizita îngerului ar fi făcut atâtea calcule câte se fac astăzi la decizia de a da naștere unui prunc, încă ne-am fi închinat la Zeul Soare.
Spunea Pr. Constantin Galeriu: „chemarea lui Dumnezeu nu încetează niciodată. Repet acest cuvânt: bea cineva sau nu, izvorul curge”. Da!, Dumnezeu cheamă totdeauna, dar poate că există multă frică în noi să mergem la izvor și să bem.
Nu vă temeți, ne spune și nouă Mântuitorul, și mai ales celor care au fost chemate să devină mame: ”nu vă temeți, eu am învins lumea” (In 16, 33). Să învingem noi toți și ele toate calculele lumești din inimile noastre, și să mergem să bem. „Bea cineva sau nu, izvorul curge”, dar să nu lăsăm apa vieții lui Dumnezeu să curgă în zadar. Amin.
