GÂND despre familia tradițională versus familia sfântă, 2024

Peste tot se clamează: noi vrem familia tradițională, să fie așa cum a avut-o bunicul și bunica, și toți vecinii lor; dar noi nu vrem ca numai familia să fie tradițională, ci și mâncarea, totul ca pe vremea bunicii: tochituri, afumături, alivanci cu trei chile de brânză..., de te lingeai pe buze, nu ca acuma că totul este din plastic. Străinii e de vină, că ne-au adus toate spurcăciunile în țara noastră unicat în lume. Era mai bine fără ei. 

Mișcă nebuno, că-ți dau una-ntre ochi de nu te vezi! Marș afară..., asta-i mâncare pentru un om care toată ziua a tras la besche? Tâmpito..., vino că te mor, nu mă fă să alerg după tine că sunt obosit... Mișcă muiere și adu-mi două sticle de vin, ce-i tot scarmeni în cap pe urâții ăștia. Ba-s ai tăi, că doar nu i-am făcut cu Ghiță din vecini. Ăștia?, cu păduchioșii ăștia nu mă duc nici până în fundu gardului. Mișcă, bazaconia pământului și adu-mi vinul ăla, că te omor în bătaie..., mișcă aici că am chef de viață acum..., întinde-te aici, n-auzi... Tu știi cine-s io? 

Aici eu sunt șefu, stăpânu, patronu, deșteptu, prostu. Aici eu comand, ai înțeles? Făăă, ai înțeles, ori trebuie să te mai dau de trei ori cu capul de păreți, ca să ți se-ndrepte mintea! Proastă ai fost și așa ai rămas. Degeaba muncesc, că nu faci nimica toată ziua. Ce-i cu punga asta? Biscuiți? Da eu mă spetesc ca tu să dai banii pe biscuiți? Eu pentru biscuiți muncesc bolundo? Mai văzut pe mine vreodată să beau biscuiți? Pentru cine ai luat? Pentru copii? Muncește fă, și cumpără-le biscuiți. Banii mei nu-i mai dai vreodată pe biscuiți, că te desfigurez, ai înțeles? 

Ce ți-o trebuit ție să cheltui banii pe cearceafuri... Pentru cârpe muncesc eu, să dai banii pe ele... Ce-ți trebuie cearceafuri, ce dormi cu ochii deschiși? Te mai duci la măta te bat de o să-ți sune apa-n cap trei luni și trei zile. 

Făă, muma pădurii, zgripțuroaico, parașută ce ești, la noi bărbatu e stâlpu făăă, și degrabă vărsătoriu de tăt ce poate: de ciorbă-n capul femeii, de palme și pumne-n capul copchiilor, de vin și de bere din burtă..., peste cearceaf. 

Auzi ce-o zâs popa? Familia sfântă, ăla de i s-o născut un băiet și n-o fost în stare să bea și el până să nu-l mai recunoască nici la morgă! I-aș fi zis io: bă, Ioșca, vino să te învăț cum se sărbătorește nașterea unui băiat. Ai auzit, băi, băiat, nu fată, muierușcă, care nu-i bună pentru nimic. Băiat băăăă. Io, când s-o născut ăsta blond, am băut trei zile și trei nopți de bucurie, și așa am făcut și când s-o născut urâtania asta, da atunci am băut de necaz. Ce femeie proastă, băi Ioșca, să mă ofenseze pe mine cu o copchilă, să-mi bage mie-n casă iadul. Că asta-i femeia, Ioșca, iadul, dracul. Nu ți-e rușine Ioșca, să stai tu să te smiorcăi, în grajd cu Maria. Dă-i în măsa..., lasă-i acolo să crape. Dute bă Ioșca și bea, că o viață avem. 

Știi ce, popă afurisit? Vrei copii, fă-ți! Și nu mai împuia capul muierilor proaste cu familia ta sfântă. Tu n-auzi că noi vrem familia aia tradițională, unde bărbatul acolo unde-l pui acolo stă; țeapăn, că-i mangă, da nu se mișcă de unde-l pui. De unde-ai scos-o și p-asta cu familia sfântă putoare pe popă? De unde, că până acum n-am auzit niciodată de ea. De unde invenția asta? Noi, bagă bine la cap, adică la noi, scuze că am greșit, familia tradițională e sfântă, și aia-i făcută după credința noastră strămoșească. Ai înțeles? Știi ce-i aia credință strămoșească. Aia bă, de vine Cristosul nostru din Leapșa mică, din vale. Și măsa-i Irinuca, cu vrednicul ăla de pomenire nespălatul de Vasile. N-avem noi nevoie de ăla de vine din Israel. Să fie sănătoși, și să nu ne mai deranjeze, că la noi tăt, da tăt e strămoșesc. Tăt, și vinul, și apa, și pălinca, și slana din pod.

Auzi tu, familie sfântă... Popăă, mai lasă-ne cu familia ta sfântă. Noi vrem una tradițională. Cu pumnul în masă vrem, unde bărbatul să fie bărbat și femeia să fie femeie. Cu femeia la cratiță. Și obligatoriu fără pantaloni, că nu intră energia-n ea. Cu bărbatul mut, statuie, prost, necioplit, da șef.

GÂND LA 21 DECEMBRIE 2024

Crăciun tradițional 2024 

Crăciunul trebuie MUSAI SĂ FIE TRADIȚIONAL. Ce-o fi mantra asta de tradițional nu pricep. Nu tu ceva nou, nimic. 

Totul tradițional, cumpărat de la Jumbo, cu instalație de brad chinezesc, cum aveau moșii și strămoșii noștri, toți de la Traian și Decebal încoace (Decebal dac și Traian spaniol, da români get beget, tradiționali de-ai noștri, făcuți în beci); și-apoi catering din cătun, tobă la bidon și gorgonzola la putină și camembert la burduf, cu smochine turcești din cămară bunicii, cum făcea nevasta lu Menumorut (turc, da si el tot român);  obligatoriu cu prunc 3D bosniac (că ăia naturali face mizerie și deranjează), în covată TikTok. 

Ce fain era când bunica cu bunicul, după ce închideau file-ul cu orătănii, se urcau în gipul lor tradițional și plecau bucuroși spre Predeal; și acum mi se umezesc ochii, când îmi amintesc cum bunica umplea un căruț întreg cu zgârciuri și adidași de porc, plus patru pungi cu gheare de pui, la ofertă obligatoriu, că ăle de nu-s la ofertă nu erau tradiționale, și sigur veneau de la hoții ăștia de străini, care numa chimicale puneau în ele, nu ca la noi; și afumăturile tot tradiționale (mai ales slăninuța aia, care la bunica era atât de slabă încât abia conținea posibile urme de carne) trebuie să fie, afumate cu esență de fum din fag de plastic de la Dedeman, că e de-ai noștri. De la Leroy Merlin nu, că aia e franceji, și e pipistași, că așa ne-o zâs bunelu, Domnu să-l hodinească, că tari mult o sufărit cu baba asta nebună, că nu-l lăsa să termine vinul din beci până-n Crăciun. Când îmi amintesc, mai că-mi vine să pun un video cu unul care plânge, ca să nu-mi curgă mie fardul lavabil și antimucegai de pe obrajii mei subțiri pe gâtul meu gros. 

Și cadourile! Neapărat tradiționale: pentru bunica oale cucky, colectia Horror movies, cu inducție, că alea moștenite de la străbunica ei s-au ars, da tot cu inducție erau, și le punea pă aragazul îla de mergea cu ciugă electrică; pentru bunicul obligatoriu butoiaș Angeli cu țuică puturoasă; pt cel mic pamperși bluetooth , conectați la telefonul mamei, ca să vadă ea tot timpul ce prostii face muciosul; iar pt cel mărișor playstation cu carbit. 

Crăciun fericit!

GÂND LA SĂRBĂTOAREA SF. APOSTOL IOAN, 27 decembrie 2024

Și a fost seara, și a fost ziua, a treia zi a Crăciunului. Mai sunt încă cinci. Să ne bucurăm și să ne veselim într-însa, pentru că Fiu ni s-a dat, și numele lui este Emanuel.

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan 1,1-4

Preaiubiţilor, ceea ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit, cu privire la Cuvântul vieţii - căci viaţa s-a arătat: noi am văzut şi dăm mărturie şi vă vestim viaţa cea veşnică ce era la Tatăl şi care ni s-a arătat -, ce am văzut şi am auzit vă vestim şi vouă pentru ca şi voi să aveţi comuniune cu noi, iar comuniunea noastră este cu Tatăl şi cu Fiul său, Isus Cristos. Vă scriem acestea pentru ca bucuria noastră să fie deplină.

EVANGHELIA

Celălalt discipol a alergat mai repede decât Petru şi a ajuns primul la mormânt.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 20,1a.2-8

În prima zi a săptămânii, Maria Magdalena a alergat şi a venit la Simon Petru şi la celălalt discipol, pe care îl iubea Isus, şi le-a spus: "L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde l-au pus". Au ieşit atunci Petru şi celălalt discipol şi au venit la mormânt. Alergau amândoi împreună, dar celălalt discipol a alergat mai repede decât Petru şi a ajuns primul la mormânt. Aplecându-se, a văzut giulgiurile aşezate, dar nu a intrat. Atunci a venit şi Simon Petru, care îl urma, şi a intrat în mormânt. El a văzut giulgiurile aşezate, dar ştergarul, care fusese pe capul lui, nu era aşezat împreună cu giulgiurile, ci împăturit aparte, într-un loc. Atunci a intrat şi celălalt discipol, care sosise primul la mormânt. A văzut şi a crezut.

Forțând puțin nota, am putea observa o particularitate a lecturilor de astăzi. Prima ne vorbește de nașterea lui Isus, a doua de moartea lui. În mijloc viața în acțiune și în toată splendoarea ei, subliniată de cuvintele: am văzut, am auzit, iar acum vă vestim și vouă, ca să aveți comuniune cu noi”, și „a intrat și celălalt discipol. A văzut și a crezut”. 

Așadar, „comuniune și credință”, am putea numi această zi. Ce înseamnă cuvântul „comuniune”? Înseamnă împărtășirea vieții cu Dumnezeu și cu celelalte persoane, iar această împărtășire este un semn distinctiv al creștinilor (1In 1, 3; 1, 7; 2Cor 13, 13). Este exact ceea ce spune Sf. Ioan în prima lectură: „dăm mărturie şi vă vestim viaţa cea veşnică ce era la Tatăl şi care ni s-a arătat”. Ioan nu povestește, nu relatează, ca un jurnalist sau un videoreporter de la vreo televiziune, el dă mărturie, el vestește viața, și nu orice fel de viață, dar viața veșnică pe care nu numai că a văzut-o și a auzit-o, ci a și privit-o și a pipăit-o. am putea face și o interpretare spirituală a acestui text, dar cred că este mai potrivit să spunem că Ioan a făcut o experiență senzorială și tactilă, așa cum face unul fiecare dintre noi când vede unul revărsat pe o canapea, și care în precedență nu răspunsese apelului nostru. Mergem, punem două degete la venele din jurul gâtului lui (sau la cele ale mâinii) și, după câteva clipe conchidem, bucuroși sau triști, în funcție de rezultat: trăiește; ori e mort. 

Dar una e să ai puls, alta e să ai viață, ca să nu mai zic viață veșnică. Căci nu totdeauna pulsul indică și faptul că unul sau altul, care se mișcă pe drum are și viață. Oare nu spunem chiar noi când vedem pe vreunul că vorbește de parcă-i pare rău că a deschis gura că „e fără viață, fără vlagă”. Poți foarte bine să respiri și fără a avea viață în tine, iar riscul este mare mai ales în aceste zile în care, de atâtea sărbători am obosit, și ne mișcăm ca roboții, așteptând să treacă, după ce atât ne-am pregătit pentru ele. 

Trebuie că Ioan să fi trăit o experiență puternică în momentul în care „a văzut Viața”, căci prea vorbește cu pathos despre ea, ținând cont că el scrie această scrisoare la o distanță de câteva zeci de ani de la evenimentul care i-a schimbat viața. Ioan nu era obosit nici după atâția ani, și vorbea, și scria cu plăcere despre Viața care-i intrase în trup și – după o frumoasă tradiție, chiar și atunci când nu mai putea face mare lucru, bătrân și cu ochii stinși, fiind asaltat de ucenici ai lui Cristos și întrebat: „și ce-a mai zis Isus, povestește-ne, te rugăm?, Ioan murmura, până și-a închis ochii: Isus a mai zis: iubiți-vă, iubiți-vă. Iar un altul îl întreba: „și ce-a mai zis Isus, el răspundea cu și mai mare bucurie: „iubiți-vă, iubiți-vă”, până s-a stins.       

GÂND LA A DOUA ZI DE CRĂCIUN, SF. ȘTEFAN, 26 decembrie

Și a fost seara, și a fost ziua, a doua zi a Crăciunului. Mai sunt încă șase. Să ne bucurăm și să ne veselim într-însa, pentru că Fiu ni s-a dat, și numele lui este Emanuel.

„În timp ce îl loveau cu pietre, Ştefan a strigat, zicând: "Doamne Isuse, primeşte sufletul meu!"

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 10,17-22

În acel timp, Isus i-a trimis pe cei doisprezece, poruncindu-le: "Fiţi atenţi la oameni, pentru că vă vor da pe mâna sinedriilor şi vă vor biciui în sinagogile lor! Şi veţi fi duşi, din cauza mea, înaintea guvernanţilor şi a regilor ca mărturie înaintea lor şi a păgânilor. Când veţi fi daţi pe mâna lor, nu vă preocupaţi cum sau ce veţi vorbi, căci vi se va da în ceasul acela ce să vorbiţi, pentru că nu sunteţi voi cei care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este cel care vorbeşte în voi! Frate pe frate va da la moarte şi tată pe fiu. Copiii se vor ridica împotriva părinţilor şi-i vor ucide. Şi veţi fi urâţi de toţi din cauza numelui meu. Însă CINE VA RĂMÂNE STATORNIC PÂNĂ LA SFÂRŞIT, ACELA VA FI MÂNTUIT".

Acesta este Sf. Ștefan care „în timp ce îl loveau cu pietre, Ştefan a strigat, zicând: "Doamne Isuse, primeşte sufletul meu!". 

De unde atâta putere și înțelepciune Sf. Ștefan? De la Cel în care mi-am pus speranța, de la Cristos, cel în care toată viața am crezut și pe care l-am slujit. 

El mi-a spus în momentul botezului: Ștefan, când vei fi dat pe mâna lor, să nu te preocupi cum sau ce vei vorbi, căci ți se va da în ceasul acela ce să vorbești, pentru că nu ești tu cel care vei vorbi, ci Duhul Tatălui tău este cel care vorbeşte în tine! De la El, așadar am avut puterea să mă opun urii și să răspund cu iubire. Chiar în timp ce mă loveau cu pietre mi-am amintit de aceste cuvinte, care răsunau în urechile mele și mă făceau să rezist. Și, în timp ce cădeam jos, și-mi venea să spun: gata, ajunge, spun ce vreți voi, numai nu mă omorâți, pentru că mă așteaptă copilașii mei acasă, un alt cuvânt pe care-l auzisem de atâtea ori, dar nu-l băgasem în seamă neapărat, a răsunat în urechile mele: Ștefan, numai CINE VA RĂMÂNE STATORNIC PÂNĂ LA SFÂRŞIT, ACELA VA FI MÂNTUIT. 

Da!, statornic în cele bune, până la sfârșit, nu cătrănit și împietrit în cele rele. Numai așa te vei mântui. 

După cum vezi, numai cu ajutorul lui am reușit să fiu credincios până la sfârșit, căci învățătura Lui mi-a dat atâta putere încât aș fi rezistat oricărei persecuții s-ar fi revărsat asupra mea. Și încă un lucru care m-a făcut să nu fiu un al doilea Iuda: cuvântul său, da, a fost pentru mine combustibilul care m-a făcut să trec prin foc și sabie, și să nu cedez urii, dar exemplul său m-a întărit și mai mult, pentru că știam că și El, în momentul în care-l ucideau, în numele adevărului, a făcut la fel, adică n-a dat înapoi în momentul suprem. Totdeauna mi-am dorit să fiu primul, evident, în sfințenie, și am reușit. Sunt primul martir, dar aș fi putut fi foarte bine, dacă eram laș, al doilea Iuda. Tu crezi că n-ai putea fi primul sfânt din neamul tău, sau poate din parohia ta, din clasa ta, din seria ta de preoție? 

De la El am învățat să nu dau înapoi, să nu cobor de pe barcă, nici de pe cruce, orice mi s-ar fi întâmplat. 

Mă întrebi dacă și tu ai putea face la fel ca mine? Cu siguranță, dacă vei lăsa ca Isus să se nască în tine, dacă vei trăi din Cuvântul meu, făcând să tacă cuvântul tău și toată pălăvrăgeala lumii. Și tu ești capabil de sfințenie și de martiriu, dar nu aștepta ca Răul extrem să se năpustească asupra ta. Începe să-ți trăiești martiriul de fiecare zi, în lucrurile mici, de exemplu evitând chiar și minciunile mici, micile furtișaguri, păcatele pe care voi le numiți lesne iertătoare, bârfele inocente, care, ziceți voi, dacă nu fac bine, nici rău nu fac. 

Mai ai îndoială că nu vei reuși? Vrei să-ți spun câți ca mine sunt din țara ta aici, sfinți și martiri, care au avut curajul să înfrunte ciuma comunistă? Vrei să ți-i înșir pe nume? De Fericitul Ieremia cred că ai auzit, primul, ca și mine, din țara ta; de martira curăției, Fericita Veronica, și ea prima tânără femeie româncă beatificată, de Venerabilul frate franciscan Martin Benedict, de Fericiții episcopi Bogdanfy, Scheffler, și apoi de Ghica, Durcovici, de Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu, toți primii din diecezele lor. Și-apoi de Venerabilul episcop Marton Aron, ultimul sosit acum câteva zile, ai auzit? Deja 15 până acum, și mai urmează și alții. Numai ți-i amintesc, poate prinzi și tu curaj. E vorba de Rafila Găluț, de la Lugoj, de preotul franciscan Anton Demeter, de călugării bazilitani Mihai Neamțu și Leon Manu, de sora Maria Sofia, de preotul Dumitru Sandu Matei din Dieceza de Iași. Crezi că numele tău n-ar sta bine în această listă? Să știi că ei te cunosc pe nume, și se roagă pentru tine, chiar și fără să o ceri. Cere-le și tu mijlocirea, și sigur o să te asculte. 

Nu-ți spun ca să mă laud, dar rețeta mea a fost asta, și numai așa, cred eu am reușit să rezist capului diavolilor, care-mi sugera, în momentul torturii, să dau mâna cu el. În fond, Ștefan, nu te gândești tu la copilașii tăi, care o să rămână orfani. Lasă de la tine și dă-te cu dușmanul. Nu fii încăpățânat în adevărul tău. Lasă, și o să veți că o să-ți fie bine și la noi. Nu știi că adevărul stă la mijloc, adică nici la tine, nici la noi?, nu știi că „capul plecat sabia nu-l taie”? Fii ca noi, și-a-i să vezi că-ți va fi bine! Și dacă îl superi pe Dumnezeul tău care-i baiul? N-o spus El că te va ierta? Na!, acum să te ierte. Curaj, dă-mi mâna și nu fi habotnic în adevărul tău. 

Nu!, nu vreau, și niciodată nu voi da mâna cu tine, nici nu-mi voi întinde mâna în blidul tău, căci mâncarea ta este otrăvită. 

Ia acum aceste cuvinte ale lui Cristos, și îndeasă-le în inima ta: „cine va rămâne statornic până la sfârşit, acela va fi mântuit”, și, ori de câte ori vei fi ispitit să cedezi, pune-le în fața ochilor tăi, și vei reuși. Iar dacă vei face așa, vei da viață unui alt cuvânt al Mântuitorului tău: „Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios şi în cele mai mari. Şi cine este necinstit în cele mai mici lucruri este necinstit şi în cele mai mari. Deci, dacă voi nu aţi fost credincioşi cu mamóna nedreaptă, cine vă va încredinţa adevărata bogăţie? Şi dacă nu aţi fost credincioşi cu avuţia străină, cine v-o va da pe a voastră? Niciun servitor nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau îl va urî pe unul şi-l va iubi pe celălalt, sau va ţine la unul, iar pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi mamónei” (Lc 15, 10-13). 

Îți promit eu că o să mijlocesc pentru tine har de la Bunul Dumnezeu. 

Sf. Ștefan, roagă-te pentru noi!, și Crăciun frumos să ai împreună cu Pruncul Isus, și îngerii Domnului, și transmite, te rog, salutările mele sfinților martiri ajunși acolo din România.

GÂND LA SOLEMNITATEA NAȘTERII LUI CRISTOS, 25 decembrie 2024

Și a fost seara, și a fost ziua, prima zi a Crăciunului. Mai sunt încă șapte. Să ne bucurăm și să ne veselim într-însa, pentru că Fiu ni s-a dat, și numele lui este Emanuel.

„Ceea ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit cu privire la Cuvântul vieţii – căci viaţa s-a arătat: noi am văzut şi dăm mărturie şi vă vestim viaţa cea veşnică ce era la Tatăl şi care ni s-a arătat –, ce am văzut şi am auzit vă vestim şi vouă pentru ca şi voi să aveţi comuniune cu noi, iar comuniunea noastră este cu Tatăl şi cu Fiul său, Isus Cristos”.

Permiteți-mi să încep predica din această zi sfântă cu o întâmplare a unui oarecare. Împleticit la vorbă și întârziat de când se știa, un om, s-a îmbolnăvit. Nu mai putea respira, și, mai grav, nu mai simțea nici un miros. După ce s-a tratat băbește o vreme, a decis să meargă la un medic, care i-a spus că are un virus și că, numai cu ceai de rostopască nu se va vindeca niciodată. I-a dat niște antibiotice și în câteva zile a fost pe picioare. Se bucura și se mai bucură încă, mai ales acum de sărbători, de toate parfumurile bucatelor și ale fructelor. 

De ce am început cu această întâmplare? Pentru că zilele trecute, punând mâna să citesc ceva din Biblie privitor la Crăciun, ochii mi-au căzut pe textul din prima scrisoare a lui Ioan, care spune: „Ceea ce era de la început, ceea ce urechile noastre au auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit cu privire la Cuvântul vieţii – căci viaţa s-a arătat: noi am văzut şi dăm mărturie şi vă vestim viaţa cea veşnică ce era la Tatăl şi care ni s-a arătat”. Și mi-am spus: a trăit și acel om o experiență frumoasă, asemănătoare cu a lui Ioan care, văzându-l pe prunc, spune el că a văzut, a auzit și a pipăit viața în acea minune de copil. Și mi-a venit în minte să merg la Kaufland, să fac predica acolo, în zona rafturilor cu vin. În veci și de-a pururi nu mi-ar fi trecut prin cap că o să fac o predică într-un supermarket, la Kaufland. 

Am luat o sticlă și am citit: „arome bogate și senzuale, care aduc aminte de fructe de pădure (cireșe sălbatice și coacăze), ciocolată amăruie, esențe de lemn dulce și vanilie, dobândite în timpul maturării în butoaie de stejar. Evident, aceasta a fost experiența somelierului care a degustat acel vin. Dar ia să ne gândim noi, dacă dăm același vin la zece persoane, ce se întâmplă? 

Dacă-i dai unui olimpic într-ale băuturii un pahar de vin, ăla ce vede? Nu vede nimic, pentru că deja l-a băut. Nu stă el să miroasă vinul. Dar dacă-i dai paharul unui somelier, o să-l vezi pe acesta cum apucă paharul de jos, de la picior, îl leagănă ușor, îl miroasă, îl descântă, gustă câteva grame, și-l învârte în gură, sus și jos, și apoi începe să spună ceea ce am citit mai înainte. Dar de unde, ne întrebăm, acest somelier, a reușit să vadă în acel lichid roșu „fructe de pădure (cireșe sălbatice și coacăze), ciocolată amăruie, esențe de lemn dulce și vanilie”? Auzi tu, esențe de scândură dulce, cireșe într-un pahar de vin!, Nu-i oare vreun bolund? 

Trecând acum la lucruri mai serioase, m-am întrebat și eu: Cum de Ioan, văzând un prunc, a văzut viața? Era vreun medium, vreun sentimentalist ori un șarlatan? Cum de Irod a văzut în pruncul acela, în Isus, un pericol public și un pretendent la tronul său de dictator pe viață? Cum de profetesa Ana și bătrânul Simeon au văzut Domn și Dumnezeu? Cum de magii au văzut un Dumnezeu în acel prunc neajutorat? 

Și mă întrebam: Noi, azi, ce vedem când vedem un prunc în iesle? Ce auzim când auzim un prunc gângurind în iesle? Ce mirosim când mirosim? Ce pipăim când pipăim pruncul? Reușim noi să vedem, chiar și în statuetele astea de ghips un prunc Dumnezeu?, reușim să vedem viața? Reușim să pipăim viața? 

Am putea să luăm un copil oarecare de aici și să-l privim. Este evident că fiecare va vedea ce vrea și poate să vadă (în funcție și de meseria pe care o are): mama va vedea o scumpete de copil, făt frumosul lumii; tata o victorie; frățiorul încă o jucărie, medicul un viitor pacient, primarul un viitor contribuabil, vecinul o nouă sursă de gălăgie. Dar sunt și din aceia care ar putea vedea o problemă, o altă gură de hrănit, un viitor infractor, o lepră; alții, de ce nu, un Einstein, un preoțel sau măicuță, un Hagi sau un Ștefan Hrușcă.

Reîntorcându-ne iarăși la noi, la sărbătoarea noastră, noi reușim să vedem, să pipăim, și să mirosim, de ce nu, în Pruncul aici de față un Dumnezeu Om? Și dacă nu, ne întrebăm, oare cum a reușit Ioan și atâția alții după el, să vadă viața? Nu cred că le-a fost nici lor ușor, așa cum nu ne este nici nouă, pentru că aici e vorba de ceva mare. 

Știți ce trebuie să facem ca să reușim – sper – să-l vedem pe Dumnezeu? Să activăm al șaselea simț (pe lângă cele cinci, deja consacrate: văzul; auzul; mirosul; gustul; pipăitul), care este cel al credinței (LG I, 12). Cam așa cum mama are simțul maternității, recunoscând hainele copilului, chiar de mai sunt o mie amestecate cu ale lui. Atunci – sper – în liniștea inimii noastre și în cea a semenilor noștri, îl vom putea vedea pe Prunc. Iar aici nu e vorba de autosugestie, ci de credință, folosindu-ne de ochii noștri, de urechile noastre, de gura, de mâinile și de picioarele noastre. 

Știu, e nevoie de multă credință. Dar o avem și pe asta, pentru că Dumnezeu a turnat în noi credință cu carul, credința lui Abraham, al lui David și al lui Israel, nu aia clamată peste tot de „tradițională și de strămoșească”, de pe muntele Bucegi. Cred că ne este clar că strămoșii noștri au fost henoteiști (adorau un singur Dumnezeu, dar nu îi excludeau pe ceilalți, ai altor popoare), nu creștini. Numai mărturisind încă o dată credința noastră în Dumnezeul lui Israel, îl vom putea recunoaște pe Pruncul Isus, Om și Dumnezeu. Restul este minte bolnavă, înșelăciune și vânare de vânt. Iar în cazul în care simțul credinței nu mai funcționează (ca unul care este răcit și nu mai simte nimic), să facem în așa fel ca să-l retrezim și să-l vindecăm. 

Să nu facem în nici un caz așa cum a făcut marele filosof Emil Cioran, care a spus: „L-am căutat pe Dumnezeu toată viața, dar am făcut tot posibilul ca să nu-l găsesc). 

Ceea ce cred în acest moment este că, fără activarea simțului credinței, nu vom vedea nimic în această sărbătoare, cel mult, poate, vederea unui prunc oarecare, urmat de exclamația nesăbuitului din evanghelie care – am spune azi – după ce tot Adventul a alergat și a cumpărat totul pentru Crăciun, s-a așezat satisfăcut și a spus: „suflete al meu, ai adunat bunuri suficiente pentru această sărbătoare. Odihneşte-te, mănâncă, bea şi bucură-te” (Lc 12, 19). Răspunsul Domnului îl știm cu toții. Să cerem, așadar, harul credinței, iar dacă-l avem, să-i mulțumim Domnului. 

Spune evanghelia zilei: „Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. Căci noi toţi am primit din plinătatea lui har după har”.

„Har peste har” am primit sau, cum spunea evanghelia de aseară: „un fiu ni s-a dat”. „Astăzi ni s-a născut Mântuitorul”, vor repeta până la săturare textele liturgice. Acum îl avem în casă, dorit nedorit; am devenit părinți, vrednici nevrednici cum suntem. Și Dumnezeu nu „ni l-a dat” ca nepoțeii care sunt duși de părinți în vacanță la bunici, ci pe termen nelimitat. Cum îl vom crește? Tot anul, nu până pe 6 ianuarie. Iar dacă vom avea curajul să-l primim, să știm că vin zile grele (fuga în Egipt, neînțelegerile, persecuția...). Nu vom avea zile ușoare cu un astfel de Prunc. Așa-mi amintesc că-i profețea Mariei bătrânul Simeon. Zile grele, dar frumoase. 

Și un ultim lucru pe care aș vrea să-l facem în aceste zile: să trăim această sărbătoare împreună, nu unul lângă altul (adică cu telefoanele pe silențios și, dacă este posibil, fără să fie duse la masă). Va fi foarte greu, dar nu imposibil. Amin. 

Crăciun frumos să aveți cu toții!

E problema ta, pe mine nu mă privește

Învățătură de minte să ne fie

Privind prin gaura gardului, un șoricel a văzut un țăran deschizând un pachet în fața soției, și scoțând de acolo o capcană. Speriat, alergă să anunțe toate animalele: există o capcană pentru șoareci în casă, urlă cât îl cuprinseră rărunchii șoricelul!

Găina, care râdea și săpa cu picioarele în țărână îi spuse șoricelului: să mă ierți, domnule șoricel, înțeleg că pentru tine capcana este o problemă, dar mie nu-mi poate face nici un rău. 

Atunci șoricelul alergă la un miel, care-i răspunse la fel. 

Șoricelul alergă și la o vacă, care-l întrebă: sunt eu oare în pericol? Șoricelul se gândi, privi vaca și-i spuse că, într-adevăr, vaca nu putea fi în pericol.

Șoricelul decise să se întoarcă acasă și, în noaptea aceea auzi o gălăgie mare. Scoase căpșorul tremurând de frică și văzu capcana în funcțiune, apucând coada șarpelui Willy. Nevasta țăranului alergă să-l scoată pe șarpe de acolo, dar acesta îi mușcă mâna, cauzându-i o febră mare. Bolnavă și căzută la pat, soțul ei se gândi să-i facă uo supă caldă, de aceea merse, prinse găina și din ea făcu o supă bună și caldă. 

Însă, cum bolnava nu-și revenea, prietenii lor veniră să o viziteze pe patul de moarte. Țăranul, pentru a-i omeni, merse, tăie mielul și îl găti pentru ei. 

În noaptea aceea femeia muri, iar soțul, pentru a putea face un praznic pe măsură, merse și tăie vaca. 

Morala: data viitoare când cineva îți vorbește de problema lui și tu gândești că pe tine nu te privește, pentru că nu este problema ta, gândește-te bine, pentru că cel care nu trăiește pentru a face binele, trăiește fără rost.

Lumea nu este rea din cauza răutății celor răi, ci din cauza apatiei celor buni. 

Deci, atunci când cineva îți cere ajutorul în necazurile sale, ascultă-l și ajută-l, și nu spune că pe tine nu te privește, că e problema lui și că ție, oricum nu ți se poate întâmpla una ca asta. Iar acest comportament se numește EMPATIE.