GÂND LA SĂRBĂTOAREA SF. APOSTOL IOAN, 27 decembrie 2024

Și a fost seara, și a fost ziua, a treia zi a Crăciunului. Mai sunt încă cinci. Să ne bucurăm și să ne veselim într-însa, pentru că Fiu ni s-a dat, și numele lui este Emanuel.

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan 1,1-4

Preaiubiţilor, ceea ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit, cu privire la Cuvântul vieţii - căci viaţa s-a arătat: noi am văzut şi dăm mărturie şi vă vestim viaţa cea veşnică ce era la Tatăl şi care ni s-a arătat -, ce am văzut şi am auzit vă vestim şi vouă pentru ca şi voi să aveţi comuniune cu noi, iar comuniunea noastră este cu Tatăl şi cu Fiul său, Isus Cristos. Vă scriem acestea pentru ca bucuria noastră să fie deplină.

EVANGHELIA

Celălalt discipol a alergat mai repede decât Petru şi a ajuns primul la mormânt.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 20,1a.2-8

În prima zi a săptămânii, Maria Magdalena a alergat şi a venit la Simon Petru şi la celălalt discipol, pe care îl iubea Isus, şi le-a spus: "L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde l-au pus". Au ieşit atunci Petru şi celălalt discipol şi au venit la mormânt. Alergau amândoi împreună, dar celălalt discipol a alergat mai repede decât Petru şi a ajuns primul la mormânt. Aplecându-se, a văzut giulgiurile aşezate, dar nu a intrat. Atunci a venit şi Simon Petru, care îl urma, şi a intrat în mormânt. El a văzut giulgiurile aşezate, dar ştergarul, care fusese pe capul lui, nu era aşezat împreună cu giulgiurile, ci împăturit aparte, într-un loc. Atunci a intrat şi celălalt discipol, care sosise primul la mormânt. A văzut şi a crezut.

Forțând puțin nota, am putea observa o particularitate a lecturilor de astăzi. Prima ne vorbește de nașterea lui Isus, a doua de moartea lui. În mijloc viața în acțiune și în toată splendoarea ei, subliniată de cuvintele: am văzut, am auzit, iar acum vă vestim și vouă, ca să aveți comuniune cu noi”, și „a intrat și celălalt discipol. A văzut și a crezut”. 

Așadar, „comuniune și credință”, am putea numi această zi. Ce înseamnă cuvântul „comuniune”? Înseamnă împărtășirea vieții cu Dumnezeu și cu celelalte persoane, iar această împărtășire este un semn distinctiv al creștinilor (1In 1, 3; 1, 7; 2Cor 13, 13). Este exact ceea ce spune Sf. Ioan în prima lectură: „dăm mărturie şi vă vestim viaţa cea veşnică ce era la Tatăl şi care ni s-a arătat”. Ioan nu povestește, nu relatează, ca un jurnalist sau un videoreporter de la vreo televiziune, el dă mărturie, el vestește viața, și nu orice fel de viață, dar viața veșnică pe care nu numai că a văzut-o și a auzit-o, ci a și privit-o și a pipăit-o. am putea face și o interpretare spirituală a acestui text, dar cred că este mai potrivit să spunem că Ioan a făcut o experiență senzorială și tactilă, așa cum face unul fiecare dintre noi când vede unul revărsat pe o canapea, și care în precedență nu răspunsese apelului nostru. Mergem, punem două degete la venele din jurul gâtului lui (sau la cele ale mâinii) și, după câteva clipe conchidem, bucuroși sau triști, în funcție de rezultat: trăiește; ori e mort. 

Dar una e să ai puls, alta e să ai viață, ca să nu mai zic viață veșnică. Căci nu totdeauna pulsul indică și faptul că unul sau altul, care se mișcă pe drum are și viață. Oare nu spunem chiar noi când vedem pe vreunul că vorbește de parcă-i pare rău că a deschis gura că „e fără viață, fără vlagă”. Poți foarte bine să respiri și fără a avea viață în tine, iar riscul este mare mai ales în aceste zile în care, de atâtea sărbători am obosit, și ne mișcăm ca roboții, așteptând să treacă, după ce atât ne-am pregătit pentru ele. 

Trebuie că Ioan să fi trăit o experiență puternică în momentul în care „a văzut Viața”, căci prea vorbește cu pathos despre ea, ținând cont că el scrie această scrisoare la o distanță de câteva zeci de ani de la evenimentul care i-a schimbat viața. Ioan nu era obosit nici după atâția ani, și vorbea, și scria cu plăcere despre Viața care-i intrase în trup și – după o frumoasă tradiție, chiar și atunci când nu mai putea face mare lucru, bătrân și cu ochii stinși, fiind asaltat de ucenici ai lui Cristos și întrebat: „și ce-a mai zis Isus, povestește-ne, te rugăm?, Ioan murmura, până și-a închis ochii: Isus a mai zis: iubiți-vă, iubiți-vă. Iar un altul îl întreba: „și ce-a mai zis Isus, el răspundea cu și mai mare bucurie: „iubiți-vă, iubiți-vă”, până s-a stins.