Înainte de naștere, unde mă aflam?

Într-una din zile, micuțul Tarciziu o întrebă pe mama lui:

- Înainte de naștere, unde mă aflam?

- În mintea lui Dumnezeu, răspunse mama.

Iar Tarciziu adăugă: înseamnă că dacă înainte de naștere mă aflam în mintea lui Dumnezeu, acum că m-am născut, Dumnezeu trebuie să fie totdeauna în mintea mea. 

„Părinte, tu mi-l oferi pe Fiul tău, iar eu ți-l ofer pe al meu!”

Mons. Lemaitre povestește o scenă emoționantă văzută de el în Sudan. Toți credincioșii mergeau în fiecare dimineață la biserică, ducând cu ei pe copii lor. La momentul Ofertoriului, un preot sau un catehet explicau semnificația darurilor sfinte care se aflau pe altar: Veșnicul Părinte îl oferă tuturor pe propriul său Fiul, pentru ca toți să meargă să-L primească; în schimb, și credincioșii trebuie să-i ofere lui Dumnezeu ce au ei mai de preț. Au înțeles cu toții; iar la momentul ridicării Ostiei sfinte, mamele prezente ridicau copii lor și murmurau această rugăciune: „Părinte, tu mi-l oferi pe Fiul tău, iar eu ți-l ofer pe al meu!

După câtăva vreme, vrând să mângâie o femeie săracă care îl pierduse pe fiul său, Monseniorul îi spuse:  - Sper ca în marea ta durere să nu te fi răzvrătit împotriva lui Dumnezeu...

- Pentru ce îmi vorbești așa? Cum ar fi putut ca inima mea să se fi răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, dacă în fiecare zi, împreună cu femeile din sat, în momentul oferirii darurilor sfinte, am spus totdeauna și eu: „Părinte, tu mi

-l oferi pe Fiul tău, iar eu ți-l ofer pe al meu!”. La Sfânta Liturghie eu l-am luat în serios pe Dumnezeu, și sper ca astăzi să i-a și el în serios cuvântul meu. Cum ai vrea să mă răzvrătesc? Crezi oare că darul meu a fost lipsit de sinceritate? 

Iată o săracă femeie care înțelesese ce vrea să spună să trăiești propria Liturghie.  (G. Baeteman)

Trebuie să-l ucidem pe omul vechi din noi

Venerabilul Gian Giacomo Olier, fondatorul Seminarului Sf. Sulpiciu din Paris invitase un predicator să țină un curs de exerciții spirituale propriilor seminariști. Într-una din conferințe, acesta se dezlănțui cu multă vehemență împotriva patimilor omenești, insistând asupra absolutei necesități de a combate împotriva omului vechi din noi. „Nu trebuie să-l lăsăm să supraviețuiască, exclama el, bătând puternic cu pumnul în masă. Existența lui este foarte dăunătoare. Trebuie să scăpăm cu orice preț de el. Trebuie să-l ucidem. 

În timp ce urla el, bătrânul grădinar al Seminarului tocmai trecea pe sub ferestrele clasei unde se ținea conferința. Se opri, și ascultând înflăcăratul discurs al predicatorului înlemni de frică, și alergă repede la rector. 

- Părinte, ajutați-mă: vor să mă omoare!

- Cine ar vrea să facă acest lucru oribil?

- Predicatorul.

- Cum poate fi posibil așa ceva? 

- Da!, Predicatorul ăla nebun vrea să-i pună pe seminariști împotriva mea. El, în clasă, le spune: „Trebuie să dispară; trebuie să-l ucidem pe omul vechi; nu trebuie în nici un caz să supraviețuiască.

După un moment de gândire, rectorul izbucni în râs. 

- Fiți liniștit; nimeni nu vrea să vă ucidă. Omul vechi împotriva căruia predică părintele nu sunteți dumneavoastră. Acela este un mod de a vorbi despre patimile omenești, care se află în inima fiecărui om.

În sfârșit, bătrânelul se liniști, și plecă la munca lui.