sâmbătă, 23 ianuarie 2021

Pilda trăirii Evangheliei. Duminica Bibliei

Sfântul Besarion vânduse toate averile sale pentru a dărui câștigul obținut săracilor care se prezentau în număr mare la el, astfel că rămăsese numai cu


reverenda și o tunică. Dar într-una din zile se prezentă la el un sărac gol și murdar. Acestuia îi dădu reverenda. Altă zi mai veni un sărac, căruia îi dădu tunica. De acum nu mai avea nimic, dar săracii alergau în continuare la el. Constrâns să-i ajute și pe aceștia, căută bine în chilie dacă ar mai fi găsit ceva de dat. Peste tot pustiu. Numai pe masă trona frumos o Biblie. O luă și o vându, dând prețul primit altor săraci. De atunci începu să spună: „Această carte m-a făcut să vând totul, iar acum am vândut-o și pe ea..., dând suma obținută săracilor. 

sâmbătă, 2 ianuarie 2021

Toporul furat




Lao Tze povestește că, într-o zi, un țăran și-a rătăcit toporul. A căutat prin casă, dar nu l-a găsit. Atunci a zărit un vecin care trecea întorcând-și privirea în altă parte, și imediat l-a bănuit că-i furase toporul. 

Într-adevăr, omul se purta exact ca un hoț de topoare. Chipul, expresia, purtarea, gesturile, cuvintele pe care le rostea, totul trăda, neîndoielnic, un hoț de topoare.

Țăranul se pregătea să-și denunțe vecinul, să-l acuze public și să-l cheme în fața unui judecător, când și-a găsit toporul, căzut în niște tufe din apropiere.

Iar când l-a revăzut pe vecin, acela nu mai arăta defel ca un hoț de topoare. 


vineri, 4 decembrie 2020

Acea pensulă care ne poate salva de prăpastie

În timp ce picta în Catedrala "Sfântul Paul" din Londra, pictorul James Thornhill, la un moment dat, a fost cuprins de atât entuziasm faţă de o frescă a sa încât, mergând în spate pentru a o vedea mai bine, nu-şi dădea seama că urma să se prăbuşească în gol de pe schelă. Un asistent, îngrozit, a înţeles că un strigăt de chemare doar va accelera dezastrul. Fără se să gândească de două ori, a înmuiat o pensulă în vopsea şi a aruncat-o în mijlocul frescei. Maestrul, năucit, a făcut un pas înainte. Opera sa era compromisă, însă el era salvat.


 

M-am inspirat din acest episod pentru a spune că uneori aşa face Dumnezeu cu noi. Răscoleşte proiectele noastre şi liniştea noastră, pentru a ne salva de prăpastia pe care n-o vedem. Nu înseamnă că Dumnezeu, cu coronavirusul, a aruncat pensula pe fresca civilizaţiei noastre tehnologice orgolioase. Dumnezeu este aliatul nostru, nu al virusului! "Fiind suprem de bun - a scris Sfântul Augustin - Dumnezeu n-ar permite niciodată ca să existe vreun rău în lucrările sale, dacă n-ar fi suficient de puternic şi bun, încât să scoată binele chiar din rău". (Card. R. Cantalamessa)

miercuri, 2 decembrie 2020

Să mestecăm continuu Cuvântul Domnului

Spuse Avva Macarie: În copilăria mea, în casa tatălui meu, vedeam că atât femeile în vârstă cât și cele tinere aveau totdeauna gumă în gură, pe care o mestecau continuu, pentru a îndulci saliva și a elimina mirosul urât; mai mult încă, spuneau că mestecând guma, aceasta reîmprospăta ficatul și toate organele interne. 


Dacă acest lucru pământesc conferă dulceață celor care o țin în gură și o mestecă, cu cât mai mult poate face hrana vieții, izvorul mântuirii, dulceața tuturor dulceților, adică Cuvântul lui Dumnezeu și numele lui Isus Cristos. Când aud Numele lui glorios și binecuvântat de pe buzele noastre, demonii dispar ca fumul. Dacă rămânem tari în acest Nume binecuvântat, dacă mestecăm continuu Cuvântul său, acesta ne revelează profunzimile inimii și lucrurile cerești pregătite pentru fiecare dintre noi din veșnicie.  

Slujitori totdeauna, sclavi niciodată

Un evreu a salvat viața faraonului, care era să fie mușcat de un șarpe veninos. Ca mulțumire, faraonul i-a cerut evreului să își exprime o dorință, iar el era dispus să i-o împlinească. În loc să ceară libertatea pentru sine și pentru rudele sale, sau să ceară bunuri materiale, evreul făcu o cerere de neînțeles pentru faraon: ceru ca toți tinerii evrei să aibă în fiecare zi două ore libere pentru a putea să se roage, să studieze și să se distreze.


Morala: Un popor care își înalță privirea spre Domnul - spuse tinerilor - nu va fi niciodată un popor de sclavi, deoarece poate fi făcut sclav trupul, niciodată sufletul!

joi, 19 noiembrie 2020

PICTORUL ȘI BEȚIVUL

Sperând să muncească câteva zile, un pictor ambulant de portrete merse într-un orășel, și se postă în colțul unei străzi. Unul din primii lui clienți a fost un bețiv care, în ciuda feței murdare, a bărbii lungi și neîngrijite și a zdrențelor de pe el, se așeză cu toată demnitatea de care era capabil, pentru a-și face un portret. Pictorul avu nevoie de mai multă vreme decât de obicei pentru a-i face portretul. În sfârșit, când încheie lucrarea, o luă de pe șevalet și o arătă omului din fața lui.


„Acesta nu sunt eu!”, bâlbâi bețivul, surprins în timp ce privea omul de pe pânză, care zâmbea și era bine îmbrăcat. Gânditor, pictorul îi spuse: Ai dreptate!, dar acesta este omul care ai putea fi tu!   


PROBLEMA CREDINȚEI

Un bătrânel, care se îndepărtase de multă vreme de Biserică, merse într-una din zile la părintele paroh. Spera să fie ajutat să-și rezolve problemele lui de credință. Când intră în biroul parohial, văzu că era deja o persoană care vorbea cu părintele. Văzându-l pe bătrânel pe hol, părintele se ridică imediat și-i duse un scaun, pentru ca acesta să se așeze. 


După ce persoana dinainte termină de vorbit cu părintele, intră el. Îi povesti părintelui dubiile lui de credință, și după ce ascultă sfaturile și explicațiile lui timp de câteva ceasuri, îi promise că va începe din nou să se apropie de Biserică. Puțin mirat, parohul îl întrebă: „Domnule, spuneți-mi, vă rog, din toată întâlnirea noastră, din toate explicațiile și sfaturile mele, care a fost argumentul care v-a convins cel mai mult să vă reîntoarceți la credință și la Biserică?” Răspunse bătrânelul: „argumentul care m-a convins cel mai mult, a fost momentul când ați ieșit din birou și mi-ați adus un scaun să mă așez!”  

sâmbătă, 31 octombrie 2020

CÂT CÂNTĂREȘTE UN PĂCAT?

Un preot abia terminase o predică despre convertire, când unul dintre credincioși alergă la el, spunându-i: „Dumneavoastră ați vorbiți de greutatea păcatelor, dar eu, sincer să vă spun, nu simt nici o greutate atunci când păcătuiesc. Cât cântărește un păcat? Douăzeci, o sută de kilograme?”.


„Spuneți-mi, dacă dumneavoastră ați așeza o greutate de o sută de kilograme pe pieptul unui mort, acesta ar simți ceva?”

„Nu, pentru că este mort”, răspunse credinciosul. 

Preotul reluă: „Ei bine, omul care nu simte greutatea propriului păcat este mort din punct de vedere moral și spiritual”. 

Nu înțelegi Providența?

De ce Dumnezeu conduce lucrurile mai bine decât noi, chiar și atunci când nouă ni se pare că sunt greșite?

Un tânăr, pe nume Serafim cerea cu insistență lui Isus să poată lua locul lui pe cruce, pentru că voia să împărtășească întru totul rolul lui Cristos. Într-una din zile, Răstignitul ascultă cererea lui, dar cu o condiție. Isus îi spuse: „Cu condiția ca tu să taci orice s-ar întâmpla!” Fiind călugăr și obișnuit cu tăcerea și posturile lungi, Serafim îi promise imediat că va observa tăcerea. Atunci Cristos coborî de pe crucea care se afla în biserică, și urcă în locul lui Serafim.

Intră un bogat să se roage și, în timp ce se ruga, din buzunarul pantalonilor îi căzu portofelul. Se ridică să plece, iar Serafim, care văzuse totul, încercă să-i spună că îi căzuse portofelul, însă își aminti că îi promisese lui Isus că va tăcea orice s-ar întâmpla, și tăcu. 


Imediat după bogat intră în biserică un sărac. Și acesta începu să se roage, dar imediat îi căzură ochii pe acel portofel; privi în jurul lui, și cum nu văzu pe nimeni, luă portofelul, se ridică și plecă imediat. Serafim ar fi vrut să-i spună că nu e bine ce face, pentru că nu era portofelul lui, dar își aminti că îi promisese lui Isus că va tăcea orice s-ar întâmpla, și tăcu.

Apoi intră un tânăr în biserică care, la rândul lui, începu să se roage, invocând protecția lui Isus, deoarece peste câteva ore trebuia să plece într-o călătorie pe mare. În timp ce se ruga, intră bogatul cu un polițai după el, spunându-i că își lăsase în biserică portofelul. Cum unica persoană prezentă în biserică era acel tânăr, îl arestă imediat. La acest punct, Serafim nu mai rezistă și strigă: „este inocent!”.

Ce se întâmplă după aceea este și mai interesant. Răstignitul vorbitor salvă pe acel tânăr de pușcărie, pentru că datorită acelei voci, poliția cercetă mai bine furtul, îl eliberară pe tânăr, îl găsiră pe sărac și-l puseră în pușcărie, iar portofelul a fost restituit bogatului. 

Seara următoare Cristos intră în biserică, cu fața neagră de nervi, și-l certă sever pe Serafim. „Așa nu merge, dragă Serafim!”. „Dar ce-am făcut, Doamne, greșit?” „Îți spusesem să taci!” „Dar am făcut ordine; am făcut dreptate!”.

Îi spuse atunci Cristos: „Nu, Serafim, tu ai greșit totul; tu te angajasei să taci; îmi promisesei că vei tăcea. În schimb, ai stricat planurile mele. Acel bogat voia să facă ceva rău cu banii din portofel, iar eu am făcut ca el să-i piardă; acel sărac avea nevoie de bani, iar eu l-am făcut să găsească acel portofel; acel tânăr acum a naufragiat pe mare, și îmi ceruse ajutorul: dacă ar fi stat în pușcărie câteva ceasuri ar fi pierdut vaporul, iar acum ar fi în viață. Ai stricat totul, și de aceea nu te mai las să stai în locul meu pe cruce. Chiar dacă ești un călugăr, și te consideri avansat în viața spirituală, Providența mea conduce lucrurile mai bine decât voi, oamenii, chiar și atunci când pare că toate merg spre rău. 

Morala poveștii: deseori am vrea răspunsuri de la Dumnezeu, și ne luăm de Răstignit pentru că nu ne răspunde, nu ne vorbește! El nu vorbește, dar cu siguranță totdeauna acționează după binele nostru cel mai mare. Să fim siguri că nici o rugăciune nu rămâne fără răspuns. Nici una, pentru că Domnul ne ascultă întotdeauna, dar ne răspunde așa cum consideră El că avem noi nevoie. 


miercuri, 28 octombrie 2020

Slujitorii lui Dumnezeu, Iosif și Victoria Ulma, împreună cu cei şase copii. Familie de martiri


de Gianpiero Pettiti

Iosif Ulma şi soţia lui, Victoria Niemczak, au fost supranumiţi "samaritenii din Markowa", de la numele satului lor polonez, dar şi pentru că în Biblia găsită în casa lor erau subliniate cu roşu câteva versete din pilda Bunului Samaritean, din Evanghelia după Luca.

Cu toate acestea, apare nedrept sau cel puţin reductiv să fie numiţi astfel, pentru că, în vreme ce personajul de evanghelică amintire, în afară de faptul de a fi depăşit seculara prejudecată şi de a fi coborât de pe animalul său, a dat din partea lui, în afară de timp, numai uleiul şi vinul folosite pentru pansare, şi doi bănuţi, pe care i-a predat hangiului, "samaritenii" polonezi şi-au pus în joc însăşi viaţa lor.

Înainte de al II-lea Război Mondial, localitatea Markowa era un sătuc agricol foarte vivace, cu ţărani profund catolici şi întreprinzători, acolo trăind şi circa o sută de evrei. Aici se experimentau noi culturi şi tehnici agrare, lucru în care excela Iosif Ulma, născut în anul 1900, un abil pomicultor şi pasionat apicultor, care cultiva şi interese culturale, fiind foarte activ şi în asociaţia "Tinerii Catolici". Devora cărţile şi avea hobby-ul fotografiei, graţie căreia noi posedăm astăzi o frumoasă colecţie fotografică cu cei din familia lui.


O va cunoaşte şi se va îndrăgosti de Victoria Niemczak (născută în anul 1912), pe care o va lua în căsătorie în anul 1935, imediat sosind şi cei şase copii ai lor: Stanisława (alintată Stasia), născută în 18 iulie 1936; Barbara (alintată Basia), în 6 octombrie 1937; Władysław (Wladzio), născut în 5 decembrie 1938; Franciszek (Franuœ), născut în 3 aprilie 1940; Antoni (Antoœ), născut în 6 iunie 1941; Maria (Marysia), născută în 16 septembrie 1942.

În momentul în care va începe deportarea sistematică în câmpurile de concentrare a evreilor prezenţi pe teritoriul polonez, aceştia vor reuşi să se salveze numai ascunzându-se în casele celor care acceptau să-i primească. Cercetările din ultimii ani au scos la lumină foarte multe episoade de eroism autentic a cel puţin şase mii de polonezi care, cu riscul vieţii lor au ascuns şi salvat astfel evrei, în ciuda nemţilor care ameninţau cu uciderea oricui ar fi făcut acest lucru.

Şi în satul Markowa mulţi polonezi au primit şi ascuns evrei în casele lor. Soţii Ulma au ascuns în casa lor. Nu unul, ci opt evrei, profitând de faptul că locuiau departe de centrul satului şi, cel puţin în aparenţă, ar fi fost mai feriţi de percheziţiile naziştilor. Se crede că "Iuda" ar fi fost poliţaiul de origine ucraineană, pe nume Włodzimierz Leœ, care de multă vreme le cerea bani, astfel că, în puţină vreme, aceştia trebuiseră să vândă toate proprietăţile familiei. În momentul în care nu au mai avut ce să-i dea poliţaiului, acesta i-ar fi denunţat autorităţilor.

Astfel, în dimineaţa zilei de 24 martie 1944, naziştii au încercuit casa familiei Ulma şi i-au capturat pe cei opt evrei ascunşi acolo, împuşcându-i imediat pe toţi cu un glonţ în ceafă. Apoi a sosit rândul stăpânilor casei, vinovaţi de a-i fi ascuns pe evrei la ei: Iosif şi Victoria au fost ciuruiţi în pragul uşii, în faţa copiilor lor şi a multor altor martori, aduşi anume ca să asiste la execuţie, ca să nu facă şi ei la fel ca soţii Ulma.

Plânsul disperat al celor şase copii, cel mai mare având opt ani, în vreme ce cel mai mic avea numai un an şi jumătate i-a supărat pe soldaţii nazişti. Imediat, cuprinşi de o mânie de nedescris, au deschis focul asupra lor, exterminând astfel întreaga familie. "V-am scutit de greutatea de a fi trebuit să vă gândiţi la ei", spun aceştia în batjocură celor prezenţi care, în mai puţin de zece minute a trebuit să asiste la uciderea a 16 persoane; ba nu, a 17 persoane, deoarece Victoria era gravidă în luna a şaptea. Îngropaţi în grădina casei de către concetăţeni, constrânşi să sape gropile lor, zece luni mai târziu vor fi deshumaţi pe ascuns şi, cu riscul represaliilor, i-au dus şi i-au înmormântat în cimitirul parohial din Markowa. Atunci se va descoperi că creatura din sânul femeii mai avea puţin şi ar fi ieşit la lumină.

Iosif şi Victoria Ulma, în anul 1995, au fost recunoscuţi "Drepţi între naţiuni". În anul 2003, Dieceza de Przemyœl a deschis cauza lor de beatificare, incluzându-i iniţial în grupul alcătuit din 122 de martiri polonezi din al Doilea Război Mondial, în frunte stând preotul Henryk Szuman. În cursul fazei diecezane s-a decis să fie adăugaţi acestui grup şi cei şase copii, datorită credinţei părinţilor lor. Procesul s-a încheiat în ziua de 24 mai 2011 în dieceza de Pelplin.

În anul 2017, Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor a acceptat cererea Mons. Adam Szal, arhiepiscop de Przemyœl, ca procesul familiei Ulma să continue separat de ceilalţi din grup.

Drumul lor spre cinstea altarelor a devenit, deci, autonom, în aşteptarea ca ceea ce mulţi deja cred să fie recunoscută de Biserică: adică să fie recunoscut că această familie a mărturisit iubirea într-un mod excepţional, până la martiriu.

Sursa: http://www.santiebeati.it/dettaglio/92819

Foto: www.yadvashem.org/righteous/stories/ulma.html

Traducere de pr. Damian Pătraşcu, OFMConv.